Bardella: Să recunoşti astăzi un stat palestinian ar însemna să recunoşti terorismul

Sursa: X

Liderul extremei drepte franceze, Jordan Bardella, este defavorabil deocamdată recunoaşterii unui stat palestinian, estimând că „aceasta ar însemna recunoaşterea terorismului”, după atacurile sângeroase comise de mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Israel pe 7 octombrie, atacuri care provocat o ripostă sângeroasă a armatei israeliene în Fâşia Gaza, informează AFP, citată de Agerpres.ro.

„Nu spun că aceasta nu trebuie să rămână un orizont, însă a recunoaşte un stat palestinian în momentul în care noi vorbim acum, aceasta ar însemna a recunoaşte terorismul”, a declarat Bardella în timpul unei conferinţe de presă.

„Aceasta ar însemna să acorzi o legitimitate politică unei organizaţii care prevede în carta sa distrugerea statului Israel”, a adăugat el cu referire la Hamas.

În prezent, 143 din cele 193 de state membre ale ONU au recunoscut Palestina ca stat. Dintre acestea, zece sunt state membre ale UE, respectiv ţările europene care au luat această decizie în perioada comunistă, Bulgaria, Republica Cehă, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria, plus Cipru, Suedia, Spania şi Irlanda.

La sfârşitul lunii mai, Spania, Irlanda şi Norvegia au recunoscut oficial statul Palestina, iar la începutul lui iunie celor trei ţări li s-a raliat şi Slovenia.

Vinerea aceasta, Armenia a anunţat la rândul său că recunoaşte statul Palestina, provocând nemulţumirea autorităţilor israeliene.

Războiul a izbucnit pe 7 octombrie după ce luptători ai Hamas infiltraţi din Fâşia Gaza au lansat un atac fără precedent împotriva Israelului, omorând 1.194 de persoane, majoritatea civili. Tot atunci, 251 de persoane au fost răpite, dintre care 116 sunt în continuare captive în Gaza, iar 41 au murit, potrivit armatei israeliene.

Ca ripostă, Israelul a lansat o ofensivă care s-a soldat până în prezent cu peste 37.500 de morţi, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, condusă de Hamas.

Jordan Bardella: Franţa va menţine sprijinul pentru Ucraina, dar nu va trimite trupe sau rachete cu rază de acţiune lungă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here