Barna, propus ministru de Externe, gafă de proporții: „SUA şi-au luat mâna în mod formal de pe toate zonele din Estul Europei”

Foto: INQUAM/George Călin

Ministrul desemnat la Ministerul Afacerilor Externe, Dan Barna, a primit aviz negativ pentru la audierile de marți, din comisiile parlamentare.

Printre altele, Barna a fost întrebat care este poziţia sa în criza gazului din Republica Moldova. „Astăzi Moldova a primit o ofertă de la Gazprom de cinci ori mai scumpă decât în contractul de până la luna septembrie. E foarte clar că este o presiune uriaşă pe Moldova care mai are rezerve de câteva zile şi este un moment în care România trebuie să intervină. Faptul că funcţionează gazoductul Iaşi – Ungheni este un lucru bun şi putem să le acordăm acest sprijin, însă, dincolo de asta – şi de asta am şi salutat iniţiativa domnului Aurescu, ministrul actual de externe, de a solicita sprijin european pentru resursă de gaz pentru Moldova pentru că în momentul de faţă ei sunt cu spatele la zid şi partenerul pe care se pot baza se numeşte România”, a afirmat Barna.
Acesta a mai afirmat, în privința relației cu SUA, că America și-a luat mâna de pe Estul Europei și s-a referit şi la dezvoltarea unui lobby pentru România, în SUA.
„Oportunitatea pe care noi o avem ca ţară vine în contextul în care SUA şi-au luat mâna în mod formal de pe toate zonele din Estul Europei, mutându-şi priorităţile în zona Pacifică. În acest context, oportunitatea pe care o avem vine din acest punct în care americanii ne spun să fim parteneri cu ei, dar fiecare în zona sa. Aceasta este o poziţionare firească pe care trebuie să o avem”, a declarat Barna.
„Relaţia cu SUA şi rolul de partener strategic consistent despre care vorbim şi toţi suntem de acord cu asta nu se poate întâmpla dacă nu dezvoltăm o relaţie reală de lobby, un mecanism de lobby al nostru în SUA. Avem români din diaspora din SUA în instituţii foarte importante, profesionişti de top mondial în bănci, în centre de date, în toate locurile unde într-adevăr contează, or faptul că noi nu îi folosim ca resursă de lobby pe ceea ce înseamnă Congresul american, pe ceea ce înseamnă locul unde se iau deciziile, Visa Waiver şi celelalte lucruri de care avem nevoie în relaţia cu SUA, s-ar construi mult mai uşor dacă am avea un lobby nu la nivelul Ungariei, care e foarte performantă pe zona asta, dar măcar al Poloniei sau al celorlate state care au o reprezentare consistentă a intereselor lor ca state, interese legitime, în relaţia cu SUA”, a mai arătat vicepremierul interimar.

Context

Dan Barna a mai fost protagonistul unui episod controversat într-un dosar sensibil pentru relația România-SUA. La 1 februarie, întrebat în cursul dimineții dacă fusese adoptat un memorandum de către Guvern prin care companiile din China sunt excluse de la licitații pentru autostrăzi și căi ferate, prim-ministrul Florin Cîțu precizat: “Nu. Dacă va fi așa ceva, trebuie să fie bineînțeles o ordonanță pe legea achizițiilor publiceAtunci veți vedea cu siguranță dacă se întâmplă acest lucru, dar când se va întâmpla veți avea informația”.

Informația apăruse cu câteva ore înainte într-un articol pe g4media.ro.

La scurt timp după precizările premierului, vicepremierii Dan Barna și Kelemen Hunor au confirmat informația.

Liderul USR, Dan Barna, a declarat că există un memorandum care reglementează ce companii au acces la licitațiile publice.

Este un memorandum și este ideea unei reglementări care există și în câteva alte state europene prin care la licitații, în procedura aceasta de achiziții, companiile extracomunitare sau cele cu care UE sau România nu are acorduri bilaterale – fiindcă sunt foarte multe state, Japonia, Canada, Israelul cu care România sau UE are astfel de acorduri – nerespectând standarde europene să nu mai poată participa la licitații, tocmai în această logică în care să ne asigurăm că nu pornim un proces de licitație care după aceea durează niște ani numeroși, în loc să facem lucrări de infrastructură de care avem nevoie. A existat o consultare cu Comisia”, a afirmat vicepremierul, El a mai precizat că documentul nu conţine numele unor state.

Și vicepremierul Kelemen Hunor a confirmat aprobarea memorandumului, precizând că toată lumea din guvern a fost de acord. „Da, a fost un memorandum, așa cum se știe, da, cu toții am fost de acord”, a spus Kelemen, adăugând că documentul „vizează companiile care vin din afara UE”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here