„Merve! Irem! Merve! Irem”, strigă salvatorul Mustafa Ozturk. Toată lumea a primit ordin să tacă. Echipa caută două surori despre care alţi supravieţuitori spun că sunt prinse de vii sub mormane de moloz, se arată într-un reportaj al BBC, citat de News.ro.
Cu dispozitivele sensibile, ei ascultă orice răspuns. Toată lumea aşteaptă.
Şi apoi, o descoperire. „Irem, draga mea, sunt aproape de tine, mă auzi, da?”, spune Mustafa.
În jur nu se aude nimic, dar acum este clar că ea răspunde.
„Eşti minunată! Acum stai calmă şi răspunde-mi. Ah ok, e Merve. Merve dragă, răspunde-mi doar la întrebări”, spune el.
Merve, în vârstă de 24 de ani, şi sora ei Irem, în vârstă de 19 ani, au rămas prinse sub dărâmăturile blocului lor de apartamente cu cinci etaje din Antakya, sudul Turciei, care a fost distrus de cutremur. Trecuseră două zile, dar pentru ele acele zile s-au simţit ca nişte săptămâni.
„Este miercuri. Nu! Nu ai fost prinsă timp de 14 zile. Acordă-ne cinci minute. Vei ieşi.”
Mustafa ştie că va dura ore, dar spune: „Dacă îşi pierd speranţa, s-ar putea să nu supravieţuiască”.
Merve şi Irem încep să glumească şi să râdă împreună. Un zâmbet larg apare pe chipul lui Mustafa: „Dacă ar avea spaţiu, probabil ar dansa”, spune el.
După calculele salvatorilor, mai sunt doi metri pentru a ajunge la surori, dar Hasan Binay, comandantul echipei de salvare, spune că săparea unui tunel în beton este o operaţiune foarte delicată. O mişcare greşită ar putea duce la o catastrofă.
Un buldozer este adus să ridice şi să ţină foarte uşor betonul gros pentru a opri prăbuşirea clădirii atunci când încep să sape.
Fetelor, în curând vă dăm pături. le spune Mustafa surorilor. „Ah, nu, nu vă faceţi griji pentru noi. Nu suntem obosiţi şi nu ne este frig.”
Mustafa spune că Merve este îngrijorată de situaţia salvatorilor. Este ora locală 20:30 şi este foarte frig. În această zonă a fost una dintre cele mai reci ierni de care oamenii îşi pot aminti.
Salvatorii încep să sape cu furie şi să arunce molozul cu mâinile goale.
Dar după câteva ore pământul tremură brusc. Este o replică puternică. Operaţiunile trebuie să se oprească.
„Există o realitate brutală aici. Siguranţa echipei noastre este pe primul loc”, spune Hasan.
După 30 de minute, Mustafa şi alţi trei salvatori se întorc la locul unde săpau.
„Nu vă speriaţi. Credeţi-mă că nu vă vom lăsa aici. Vă vom scoate şi ne veţi duce la un prânz bun”, strigă Mustafa. Fetele credeau că au fost lăsate să moară.
Este miezul nopţii şi săpăturile s-au reluat. Echipa abia a dormit de zile întregi.
Din când în când se aude un strigăt: „sessizlik”, adică tăcere. Lumina se stinge, întuneric total. Salvatorii au făcut o mică gaură în beton pentru a vedea dacă fetele pot vedea lumina care vine de la torţa lui Mustafa.
„Merve! Irem! Vedeţi lumina? OK! Perfect! Acum trimit o cameră mică jos. Odată ce o vedeţi, vă voi spune ce să faceţi”.
Este un moment de bucurie pentru toată lumea. Hasan se alătură echipei sale pentru a vedea fetele pe micul ecran conectate la camera lor de vedere nocturnă.
„Eşti atât de frumoasă. Nu te mişca prea mult. Irem trage camera ca să o vedem mai bine pe Merve”. Pe ecran se poate vedea că Irem zâmbeşte.
Dar aproape imediat echipa pare îngrijorată. Merve le-a spus că a început să simtă frig şi ceva greu în picioare.
Medicii erau îngrijoraţi: „Picioarele lui Merve au cangrenă? Sau acesta este primul simptom al hipotermiei?”
Este în jurul orei 05:00. Tunelul este suficient de mare pentru ca cel mai subţire membru al echipei să se târască în jos. Salvatorul a putut să ajungă şi să o ţină de mână pe Irem pentru câteva clipe.
„Corpul mamei noastre a început să miroasă şi nu putem respira bine”, le spune Irem salvatorilor. Fetele zac de zile întregi lângă mama lor moartă.
Hasan o roagă pe una dintre prietenele lui Merve să le arate poza pe care o are cu fetele. Ei încearcă să estimeze lăţimea de care au nevoie pentru a face gaura. În poză, cele două fete zâmbesc, în rochii de petrecere, la o nuntă.
„Perfect! Le putem scoate.” Echipa medicală se pregăteşte cu pături termice şi tărgi. Toată lumea este entuziasmată. Este ora 06:30 şi Irem este prima. Ea râde şi plânge în acelaşi timp.
„Dumnezeu să vă binecuvânteze. Vă rog să scoateţi şi pe Merve afară. Vă rog”, îi roagă ea pe salvatori. „Merve va urma. Îţi promit”, îi spune Hasan.
Dar scoaterea lui Merve mai durează încă 30 de minute. Trebuie să-i elibereze picioarele de sub beton fără să-i facă rău. Operaţiunea este reuşită.
Odată ce Merve este afară, toată lumea începe să strige şi să aplaude. Merve se aude ţipând de durere, dar apoi întrebând: „Sunt cu adevărat în viaţă?”
„Eşti, draga mea, eşti”, răspunde Mustafa zâmbind.
Prietenii care au fost aici toată noaptea încep să strige în lacrimi. „Merve! Irem! Suntem aici. Nu vă fie teamă”.
Surorile au fost urcate în ambulanţe şi transferate la un spital de campanie.
După acest moment de bucurie vine unul înfricoşător. Salvatorii le cer tuturor să tacă din nou. Acesta este ultimul apel.
„Dacă mă aude cineva, răspunde. Dacă nu poţi răspunde, încearcă să atingi pământul.”
Hasan repetă, implorând, din diferite unghiuri. Apoi, din păcate, cu spray roşu semnează pe beton, scriind coduri pentru ca alte echipe de salvare să nu percheziţioneze clădirea.
„Salvarea unei fiinţe umane este un sentiment frumos, dar ne-am dori să nu existe morţi”, spune Hasan.
Vei lua prânzul cu Merve şi Irem?, a fost întrebat. El zâmbeşte: „Sper că într-o zi vom putea. Dar cel mai important lucru este că sunt în viaţă şi pe mâini bune acum”.
