Belarus a recunoscut Crimeea ca fiind teritoriu al Rusiei

Sursa: Kremlin.ru

Preşedintele autoritar al Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a recunoscut miercuri că peninsula ucraineană Crimeea este rusească, după o lungă perioadă de ezitare, transmite dpa, preluată de Agerpres.

„Crimeea este… de facto o Crimeea rusească”, a declarat preşedintele Lukaşenko într-un interviu acordat agenţiei de stat ruse Ria Novosti, din care au fost publicate extrase.

„După referendum, Crimeea a devenit şi ea rusească de drept”, a spus liderul de la Minsk, referindu-se la un referendum controversat organizat în 2014, după care Rusia a anexat peninsula Crimeea în pofida protestelor la nivel internaţional.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a subliniat că „nu trebuie făcut nimic şi nu trebuie adoptate legi” pentru recunoaştere.

Pe de altă parte, ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a declarat că acţiunile preşedintelui belarus Lukaşenko sunt cele care contează şi a avertizat regimul de la Minsk împotriva unei recunoaşteri oficiale.

Kievul se descurcă tot mai bine în Donbas, dar există un tip de război pentru care Ucraina nu este încă pregătită

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here