„Ce-i de făcut cu analiștii militari care enumera cu calm motivele pentru care cel mai grav război din Europa, din 1945 încoace, ar putea începe în ianuarie? Terenul plat și noroios din sud-estul Ucrainei va fi solid înghețat până atunci, permițând tancurilor rusești să o ia la drum. Perioada corespunde cu mijlocul ciclului de dislocare pentru recruții care alcătuiesc o mare parte din forțele terestre ale Rusiei. Iar Rusia ar putea găsi un pretext pentru invazie, deoarece noul an a adus, în trecut, răbufniri în prima linie, în războiul Ucrainei împotriva separatiștilor susținuți de ruși. În plus, cei 100.000 de soldați ruși adunați în apropierea graniței sunt mai mult decât o simplă coregrafie; Rusia înființează spitale de campanie și își convoacă rezerviștii”, notează The Economist.
<< Dima nu este impresionat. Colonel în armata ucraineană, el a urmărit transformarea rapidă a forțelor armate ale țării sale de la o glumă proastă la ceva ce se apropie de o armată modernă. Și mai crede că Rusia a urmărit și ea această dinamică. „Le este frică de noi, pentru că din 2014 am arătat ce putem face”, spune Dima, care preferă să nu-și folosească numele adevărat. „Ar fi cel puțin un al treilea război mondial”, spune el, poate cu un strop de hiperbolă. În colțul unei cafenele din Kiev, la țigară și cafea, își amintește cât de departe a ajuns Ucraina.
În 2014, Dima comanda un batalion lângă Lugansk, un oraș de lângă granița cu Rusia. Din cei 700 de soldați ai săi, doar 40 erau pregătiți pentru serviciul activ. Oamenii săi nu s-au obosit să poarte vestele sau căștile stângace ale armatei sovietice, care ofereau puțină protecție împotriva gloanțelor. Soldații în schimb, atunci când era posibil, se echipau cu haine germane aduse din străinătate în magazine second-hand de către voluntari. Tancurile lui aveau motoare prost instalate. Puțini aveau pregătirea necesară pentru a lupta bine. Dacă în 2014 Ucraina s-ar fi bucurat de armata pe care o are azi, „Donețk și Lugansk ar fi libere”, susține Dima, pocnind din degete.
Dar nu sunt. Ucraina nu a reușit să oprească anexarea Crimeei de către Rusia, iar „republicile” autodeclarate, Donețk și Lugansk, rămân în afara controlului Ucrainei. Faptul că la acea vreme Ucraina avea doar 6.000 de militari pregătiți pentru luptă a fost o moștenire a deceniilor de neglijență. Politicienii ucraineni bine intenționați au fost mulțumiți după semnarea, în 1994, a memorandumului de la Budapesta, prin care Ucraina a renunțat la armele sale nucleare în schimbul garanțiilor de securitate din partea Americii, Marii Britanii și Rusiei. Oficiali rău-intenționați, unii cu cetățenie rusă, au vândut echipamente și și-au încasat partea.
Acum, Ucraina acționează. Cheltuielile militare, ca pondere din PIB, s-au dublat la 4%, finanțate parțial printr-o „taxă militară” pe venituri. America a dat Ucrainei echipamente în valoare de 2,5 miliarde de dolari. Acestea includ radiouri Harris, pentru a se asigura că trupele pot comunica, și radare cu contrabaterie pentru a detecta sursa focului inamic. Soldații sunt entuziasmați de noile lor uniforme moderne. Conscripția a fost reintrodusă, deși 85% dintre soldații ucraineni sunt încă profesioniști.
Unele reforme necesare vor presupune un timp pe care țara nu îl are. Achizițiile sunt tulburi, iar producătorii de stat sunt neproductivi. Și încă persistă o cultură de comandă excesiv de rigidă, o remanență din epoca sovietică. Dar Ucraina are 250.000 de soldați și încă 900.000 de rezerviști. Aproximativ 300.000 dintre ei au experiență în prima linie. Noii soldați sunt mai bine pregătiți. Occidentul, la început reticent în a trimite armament Ucrainei, își schimbă direcția. Ucraina a cumpărat de la Turcia, țară membră NATO, drone TB-2 Bayraktar capabile de luptă, împotriva cărora separatiștii nu pot face nimic pentru a le opri. America a trimis Ucrainei rachete Javelin, deși cu condiția ca acestea să fie depozitate departe de linia frontului.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vrea mai mult. Armamentul este drăguț, dar ceea ce râvnește cel mai mult este aderarea la NATO. Asta ar obliga America și alte 29 de țări să sară în apărarea Ucrainei dacă ar fi atacată de Rusia. Dar o astfel de invitație pare foarte puțin probabilă; NATO nu dorește un angajament clar de a apăra o țară pe care Rusia a atacat-o deja. Oricum, Ucraina își pregătește forțele pentru „interoperabilitate” cu forțele NATO. Exercițiile comune cu NATO sunt din ce în ce mai frecvente; cele mai vechi, cum ar fi Rapid Trident și Sea Breeze, în această vară, devin mai mari și mai sofisticate. Apar și noi exerciții, cum ar fi Cossack Mace, un exercițiu pe axa Marea Britanie-Ucraina, care a debutat anul acesta, și „Coherent Resilience”, un exercițiu anual NATO cu oficiali ucraineni, care a început în 2017. O nouă politică obligă să însușirea limbii engleze de către toți militarii ucraineni, până în 2025.
O mare parte din progresele Ucrainei s-au bazat pe premisa că Rusia dorește să provoace Ucraina, dar nu și costul purtării unui război în nume propriu. Vladimir Putin a trimis trupe și cantități mici de echipamente rusești în prima linie, dar nu a trimis avioane sau batalioane întregi. Asta a produs genul de război dezorganizat, dus la sol, cu care Ucraina a a ajuns să se descurce mai bine. Se crede că o armată ucraineană mai robustă îi poate cenzura domnului Putin opțiunea sa preferată de gambit militar cu risc scăzut, și astfel Ucraina ar putea ține Rusia la distanță.
Dar abordarea rusă se poate schimba, ca răspuns la o versiune a viitorului pe care o consideră intolerabilă. Se teme că o Ucraină care se orientează spre Vest își va abandona rolul istoric de tampon între Rusia și Occident și, în schimb, va găzdui puterea de foc americană la mică distanță de Moscova. Criticii îl acuză pe Putin că intenționează să se asigure că acordul de încetare a focului, Minsk II, din 2015, va vedea Donețk și Lugansk, cu larga lor populație rusă, prinse într-o Ucraină federală, dar având drept de veto asupra oricărei orientări către Vest. Asta nu s-a întâmplat. Curtarea Europei și Americii de către Ucraina continuă, iar Rusia își pierde răbdarea, consideră Samuel Charap de la RAND Corporation, un think-tank american.
Asta nu înseamnă că Rusia dorește să înghită definitiv zone mari de teritoriul ucrainean. Fiodor Lukianov, un analist de politică externă apropiat de Kremlin, sugerează că ar putea avea loc o incursiune rapidă și dură, asemănătoare războiului Rusiei din 2008 cu Georgia, urmată de discuții nemiloase. Un pretext nu ar fi greu de găsit sau de fabricat.
Acea forță, dezlănțuită deplin asupra trupelor Ucrainei, le-ar pulveriza. Nimic din arsenalul Ucrainei nu ar putea opri forțele aeriene moderne ale Rusiei, care și-au dovedit recent puterea într-o campanie de bombardament asupra Siriei. Cea mai mare parte a marinei ucrainene a dispărut împreună cu Crimeea, în 2014, și nu a fost reconstruită de atunci. Trupele ruse sunt mai bine înarmate, mai multe ca număr și susținute de o organizare logistică mai bună. Nicio putere occidentală nu pare dispusă să poarte război împotriva Rusiei de dragul Ucrainei. Domnul Putin probabil joacă la cacealma. Dar dacă nu, încrederea lui Dima se va confrunta cu un test înfricoșător. >>
