Belarusul susține că o rachetă ucraineană a căzut pe teritoriul său, în câmp

O rachetă de tip S-300 trasă din Ucraina a căzut pe teritoriul Belarusului, fiind doborâtă de apărarea antiaeriană a acestei ţări aliate cu Moscova, a anunţat agenţia de presă oficială a Minskului, BelTA, în condiţiile în care Rusia a declanşat joi împotriva Ucrainei unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete de la începutul războiului, transmite News.ro.

Ministerul Apărării de la Minsk a spus iniţial că investighează dacă sistemele de apărare aeriană ale Belarusului au doborât racheta sau dacă a fost vorba de o ratare, iar ulterior a anunţat că racheta a fost doborâtă de forţele sale de apărare antiaeriană.

Incidentul a avut loc între orele locale 10.00 şi 11.00 a.m. (09.00-10.00, ora României), adică aproximativ în momentul în care Rusia lansa zeci de rachete spre Ucraina.

BelTA susţine că racheta care a aterizat în Belarus a venit de pe teritoriul ucrainean. Agenţia a publicat şi o fotografie a ceea ce a spus că sunt părţi ale unei rachete S-300 care zac pe un câmp agricol gol.

BelTA a precizat că nu există informaţii privind eventuale victime.

S-300 este o rachetă de apărare aeriană din epoca sovietică, folosită atât de Rusia, cât şi de Ucraina.

În noiembrie, o rachetă S-300 despre care se crede că ar fi fost lansată de apărarea aeriană ucraineană a aterizat în Polonia şi a provocat moarte a două persoane. De asemenea, pe teritoriul Moldovei au căzut rachete sau fragmente de rachete, în două rânduri, ultima data la începutul acestei luni, dar fără a face victime.

Kievul a folosit sistemul de apărare antiaeriană pentru a intercepta rachetele ruseşti care se apropiau, în timp ce Rusia a părut să folosească rachete S-300 recondiţionate pentru a ataca ţinte terestre – lucru despre care analiştii militari spun că ar putea fi un semn că stocurile sale de rachete se diminuează.

Belarusul a permis Moscovei să-i folosească teritoriul ca platformă de lansare pentru invazia din februarie a Ucrainei, dar insistă că nu participă la război şi nici nu va participa.

Nimeni n-a spus NU. Cum s-a transformat regimul Putin într-o dictatură personalistă și care-i vestea cea bună

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here