Mircea Beuran participa la festivitatea de deschidere a anului universitar 2019-2020 la Universitatea de Medicina si Farmacie 'Carol Davila', in Bucuresti, marti, 1 octombrie 2019. Inquam Photos / Ilona Andrei

Medicul Mircea Beuran susține că nu a fost de la bun început în echipa care a intrat în operație cu pacienta care a fost arsă în timpul procedurii de la Spitalul Floreasca, el fiind în drum spre spital când s-a întâmplat incidentul.

M-a sunat, fiind duminică dimineață, unul dintre colaboratorii mei că situația cu această bolnavă este așa cum v-am prezentat-o, iar eu i-am spus să intre urgent în sală că vin și eu – eu locuind în afara Bucureștiului. El, fiind medic primar, și-a făcut o echipă, a intrat. Eu am plecat către spital. Eram în mașină, la vreo 5-6 minute de spital, când m-a sunat că au luat foc câmpurile operatorii ce acopereau această pacientă. Nu am fost în echipa operatorie de la bun început. Acest lucru se poate dovedi cu ajutorul camerelor video de la intrarea în spital, din blocul operator, coroborate cu protocoalele de terapie intensivă, pentru că se notează toți timpii de la anestezie”, a declarat Beuran pentru Știrile TVR.

Documentul prezentat de Ungureanu

În replică, deputatul USR Emanuel Ungureanu susține că Mircea Beuran fie a mințit, fie a comis fals în înscrisuri.

El prezintă un document în care se precizează că Beuran este medicul care a făcut intervenția. „În cazul în care se dovedește că Beuran nu a fost în sală, dar a semnat în foaia de observație că a participat la operație, voi depune plângere penală împotriva lui pentru fals și uz de fals!”, scrie Ungureanu pe Facebook.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a declarat la Antena 3 că „există documente, era o echipă medicală complexă, condusă de profesorul Mircea Beuran. Profesorul semnează protocolul operator al intervenției ”.

O femeie bolnavă de cancer se zbate între viaţă şi moarte cu arsuri pe aproape jumătate din suprafaţa corpului după ce a fost incendiată pe masa de operație.

Vinovat ar fi chiar medicul în mâinile căruia pacienta şi-a pus viaţa şi toate speranţele. Din declarațiile angajaților spitalului, care au văzut ce s-a întâmplat, reiese că medicul chirurg Mircea Beuran ar fi folosit greșit substanțele de dezinfecție.

Când a folosit electrocauterul, pielea bolnavei și materialele sterile au luat foc.

Într-o notă explicativă, unul dintre brancardieri spune că, atunci când a intrat în sala de operaţie, pacienta era în flăcări şi susține că a aruncat peste ea o găleată de apă ca să stingă incendiul. Apoi ar fi mutat-o pe femeie în altă sală de operaţie.

Un alt brancardier povesteşte că, atunci când a intrat în blocul operator, a observat că pe podea era multă apă şi că pacienta de pe masa de operaţie fumega.

Deputatul care a făcut publice informațiile, Emanuel Ungureanu, a cerut ministrului Sănătății să trimită Corpul de Control pentru investigații.

Incidentul s-a întâmplat în urmă cu aproape o săptămână. Dar ministrul Sănătății spune că a aflat abia zilele acestea și nu de la conducerea spitalului.

Pacienta este în stare gravă, spune ministrul Sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here