Biden anunţă consolidarea prezenţei americane în Europa, inclusiv România

Sursa: defense.gov

Statele Unite urmează să-şi ”consolideze poziţionarea militară în Europa”, pentru ca NATO să poată ”răspunde la ameninţări provenind din toate direcţiile şi în toate domeniile: terestru, aerian, maritim”, anunţă miercuri, la Madrid, în cadrul unui summit al Alianţei Nord-Atlantice, relatează AFP, citată de News.ro

În cadrul acestui summit al NATO, ”care marchează istoria”, în opinia lui Biden, şeful statului american anunţă o prezenţă consolidată – militari şi capacităţi americane în Spania, Polonia, România, ţările baltice, Regatul Unit, Germania şi Italia.

”Ne aflăm la întâlnire” şi ”dovedim că NATO este mai necesară ca niciodată”, a declarat preşedintlee american, alături de secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

”NATO-izarea” EUROPEI

Statele Unite au desfăşurat deja, în acest an, ”20.000 de militari suplimentari în Europa, în vederea consolidării liniilor noastre, o reacţie faţăde iniţiative agresive ale Rusiei”, detaliază el.

Joe Biden confirmă totodată că Washingtonul îşi va creşte de la patru la şase numărul distrigătoarelor staţionate la baza Rota, în Spania.

Prima putere mondială urmează să înfiinţeze în Polonia un ”cartier general permanent al celui de-al V-lea Corp al Armatei americane”, anunţă el.

”Vom menţine o brigadă suplimentară”, alcătuită în total din 5.000 de mlitari, cu baza în România, mai anunţă Biden.

Statele Unite urmează, de asemenea, să procedeze la ”desfăşurări suplimentare în ţările baltice”, anunţă şeful statului american.

”Vom trimite două escadrile suplomentare” de avioane de luptă de tip F-35 în Regatul Unit şi ”vom poziţiona capacităţi suplimentare de apărare aeriană” în Germania şi Italia, a ami precizat Joe Biden în această scurtă alocuţiune, în faţa presei.

Preşedintele rus Vladimir Putin ”voia o «finlandizare a Europei», adică o evoluţie a statelor membre către o poziţie neutră, istorică în această ţară nordică, dar obţine, din contră, o «NATO-izare» a Europei”, a tunat Joe Biden.

Finlanda, istoric nealiniată militar, dar şi Suedia, se pregătesc să adere la NATO, după ce Turcia şi-a ridicat, marţi seara, vetoul, iar Alianţa Nord-Atlantică a afişat o unitate aproape fără falie de la începutul Războiului rus din Ucraina.

Iohannis: România vrea declararea Mării Negre ca fiind de interes strategic

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că România îşi doreşte ca Marea Neagră să fie declarată în NATO zonă de interes strategic la summitul de la Madrid, precizând că, la cum arată lucrurile, ţara noastră va obţine acest lucru, transmite News.ro.

Iohannis a fost întrebat, miercuri, la Madrid, la summitul NATO, dacă zona Mării Negre va fi declarată una de interes strategic.
“Marea Neagră este extrem de importantă pentru România şi cred că pot să spun că a fost meritul nostru că la summitul din Varşovia din 2016 s-a decis elaborarea prima dată a unei strategii NATO pentru zona Mării Negre, iar acum, dacă vedem ce se întâmplă, Rusia a pornit războiul de pe mare împotriva Ucrainei, din Marea Neagră, nu din altă mare. Deci, Marea Neagră este o zonă de război şi nu ne place acest lucru. Nici în NATO lumea nu este evident mulţumită de această situaţie şi e clar că trebuie o abordare mult mai largă, mult mai aprofundată, drept pentru care iarăşi noi am insistat foarte mult ca zona Mării Negre să fie declarată zonă de interes strategic pentru NATO”, a declarat Iohannis.

El a precizat că în ultimul timp au fost foarte multe exerciţii militare pentru apăra zona litoralului.

“Noi oricum facem tot ce putem să facem la nivel de dotare şi probabil vă amintiţi că au fost şi foarte multe exerciţii şi foarte multe dotări specifice pentru zona litoralului, pentru a apăra zona litoralului. Acestea poate vor continua, iar ceea ce îşi doreşte România este asta: Marea Neagră să fie declarată în NATO zonă de interes strategic, şi asta după cum arată locurile, vom obţine”, a explicat Iohannis.
Iohannis a mai fost întrebat dacă Marea Neagră devine zonă strategică vom avea acolo grupări permanente de luptă şi dacă se va trece de la planuri naţionale de apărare la planuri regionale.
“Aceste planuri militare prevăd cum se mişcă trupele şi cum se intervine, cum se acţionează în cazul în care va fi nevoie. Există planuri şi acum la nivel NATO. Şi iarăşi pot să vă spun că aceste planuri au apărut în bună măsură datorită insistenţelor noastre. A avut loc în 2014 un summit în Wales, unde s a discutat pe atunci ocuparea Crimeei. Toată lumea a fost revoltată, dar nu s-a elaborat niciun plan concret. Noi am sesizat acest lucru şi atunci a început elaborarea unor planuri foarte concrete”, a declarat Iohannis.
El a precizat că România doreşte o prezenţă permanentă a trupelor aliate la Marea Neagră.
“Acum lucrurile avansează bine şi este clar că pe flancul estic, pentru a putea genera un răspuns solid în cazul unui atac rusesc, este nevoie ca toate forţele să fie corelate, mişcările să fie corelate. Asta înseamnă un plan de intervenţie regional. Şi da, noi ne dorim o prezenţă permanentă a trupelor aliate. Majoritatea celor care sunt acum în România vin acolo pe bază rotaţională, adică tot timpul sunt cam acelaşi număr de militari, dar ei se rotesc şi între naţiuni şi între diferite unităţi militare. Noi credem că o prezenţă permanentă, stabilă nu este mai potrivită în această perioadă şi înspre asta dorim să mişcăm lucrurile”,a menţionat Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here