Biden denunţă creşterea „şocantă” a atacurilor împotriva americanilor de origine asiatică

Preşedintele american, Joe Biden, a denunţat, joi, creşterea „şocantă” a atacurilor împotriva americanilor de origine asiatică în perioada pandemiei de COVID-19, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Denunţând „oribila otravă” a rasismului, el a deplâns faptul că foarte mulţi membri ai acestei comunităţi au fost „atacaţi, huliţi, făcuţi ţapi ispăşitori” în ultimele luni.

„Prea mulţi americani de origine asiatică se tem pentru siguranţa lor”, a deplâns Biden, înainte de a semna ‘Covid-19 Hate Crimes Act’, o lege vizând să accelereze examinarea cazurilor raportate de violenţă rasistă, o comunicare mai bună privind această problemă şi care prevede acordarea de ajutor statelor şi comunităţilor locale în combaterea acestui flagel.

Fapt rar într-un Congres extrem de divizat, Camera Reprezentanţilor a adoptat acest text cu 364 de voturi pentru şi 62 împotrivă. De asemenea, documentul a fost aprobat în unanimitate de către Senat.

Mulţi parlamentari americani denunţă de luni de zile intensificarea acestor violenţe, alimentate în special – potrivit lor – de discursul care blamează China pentru pandemia de COVID-19.

O crimă în Atlanta, în martie, când au fost ucise şase femei de origine asiatică, a stârnit groază.

Difuzarea la scurt timp după aceea a unei înregistrări video cu imagini ale unei agresiuni deosebit de violente împotriva unei sexagenare de origine asiatică la New York a provocat un val de indignare. Guvernatorul statului, Andrew Cuomo, a acuzat că acest tip de violenţe a devenit „o epidemie în statul nostru şi în ţara noastră”.

Persoanele de origine asiatică reprezintă aproximativ 5,9% din populaţia SUA, notează AFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here