Biden în calcul boicotarea diplomatică a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, ”ia în calcul” o boicotare diplomatică a Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă, prevăzute în februarie la Beijing, în semn de protest faţă de încălcări ale drepturilor omului în China, relatează AFP, preluată de News.ro.

”Este un lucru pe care-l luăm în calcul”, a declarat Biden joi presei despre această opţiune, care ar consta în a nu trimite oficiali guvernamentali să reprezinte Washingtonul la competiţii, dar care le permite atleţilor americani să concureze.

Mai mulţi adepţi ai liniei dure republicane îl îndeamnă pe Joe Biden să boicoteze complet competiţia sportivă, atât la nivel de reprezentare diplomatică, cât şi la nivel de atleţi, pentru a denunţa astfel reprimarea musulmanilor uiguri din Xinjiang, denunţată drept un ”genocid” de către Guvernul american.

Însă numeroşi aleşi din toate taberele, inclusiv preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi şi senatorul republican Mitt Romney, pledează în favoarea unui bociot diplomatic.

China a protestat puternic după ce Nancy Pelosi a lansat această ipoteză, în mai.

Cotidianul american The Washington Post (WP) dezvăluia marţi, citând surse apropiate dosarului, că preşedinţia americană urma să anunţe în curând această cale.

WP scrie că Biden urmează ”să aprobe”, până la sfârşitul lui noiembrie, această opţiune, care i-a fost recomandată în mod oficial de către consilierii săi.

Teoria privind evadarea din laborator a coronavirusului a devenit și mai puternică

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here