„Relația SUA-China este prea mare pentru a eșua. Coexistența pașnică, bazată pe o combinație de cooperare și concurență, nu va fi întotdeauna ușoară, dar cu Statele Unite din nou pe mâini capabile, ambele părți au ceea ce este necesar pentru a o face să funcționeze”, scriu Javier Solana și Eugenio Bregolat, pentru Project Syndicate.
<< Când va veni momentul evaluării moștenirii internaționale a președintelui SUA, Joe Biden, o variabilă va fi extrem de semnificativă: relația pe care administrația sa o întemeiază cu China. Competiția sino-americană a devenit principala problemă geostrategică globală, dar termenii ei sunt departe de a fi definiți irevocabil. În ciuda rivalității lor evidente, Statele Unite și China trebuie să încerce să se înțeleagă reciproc, iar Biden va acționa cu siguranță cu mai multă abilitate, responsabilitate și deschidere decât predecesorul său. Asta și pentru că pacea și prosperitatea globală din secolul XXI vor depinde de calitatea celei mai importante relații bilaterale din lume.
Cooperarea SUA-China este indispensabilă pentru rezolvarea provocărilor globale majore, de la riscul latent al unui holocaust nuclear la schimbările climatice, terorismul internațional, proliferarea armelor de distrugere în masă și pandemii. În același timp, concurența este inevitabilă – și chiar binevenită – în comerț, tehnologie, spațiu, sport și multe alte domenii.
Pentru ca o relație atât de complexă să funcționeze bine, ambele puteri trebuie să convină asupra unui set comun de reguli, în loc să încerce să și le impună, unilaterale, pe ale lor. Identificarea canalelor multilaterale care ar putea revigora Organizația Mondială a Comerțului și Organizația Mondială a Sănătății este deosebit de urgentă. O altă prioritate este stabilirea unor norme cibernetice care să împiedice operațiuni masive de piraterie electronică, cum ar fi hack-ul descoperit recent în cazul SolarWinds, în SUA, care pare a fi opera Rusiei.
O relație bazată pe cooperare și concurență trebuie să excludă confruntarea deschisă căutată de Trump și de șoimi. Caricaturizând China ca o amenințare existențială, administrația Trump a lansat un război tarifar și tehnologic la care guvernul chinez a ripostat, inevitabil, după principiul lovitură pentru lovitură. Într-o scrisoare deschisă publicată în 2019, 100 de experți americani în politică externă și securitate s-au îngrijorat că tratarea Chinei ca și cum ar fi un inamic distruge încrederea strategică și deschide calea spre a deveni una. După cum avertizează Jake Sullivan (consilierul de securitate națională al lui Biden) și Kurt M. Campbell (coordonatorul desemnat de Casa Albă pentru regiunea indo-pacificică), acest cerc vicios ar putea foarte bine să se închidă cu o catastrofă.
Acest pericol amintește de unul dintre cele mai memorabile discursuri ale președintelui John F. Kennedy, cu doar cinci luni înainte de moartea sa, în 1963. După ce a văzut cum criza rachetelor cubaneze din anul precedent adusese lumea pe marginea unui abis existențial, Kennedy a căpătat convingerea că era un imperativ categoric faptul de a concura pașnic cu Uniunea Sovietică. Bazându-se pe noțiunile fundamentale ale solidarității umane, el a vorbit despre pace ca „sfârșitul rațional necesar al oamenilor raționali”. După cum știa bine Kennedy, „distrugerea asigurată reciproc” nu reprezintă o garanție absolută a păcii dacă liderii iau calea confruntării. Deși situația de astăzi este foarte diferită de cea a Războiului Rece, SUA și China ar trebui să ia act și să găsească un modus vivendi înainte de apariția unui nou abis.
În acest sens, este vital ca promovarea de către SUA a democrației și a drepturilor omului – pe care Biden ar fi înțelept să insiste – să se desfășoare într-un mod calm, consecvent și sensibil. Eforturile de salvgardare a democrației liberale sunt esențiale, la fel și cele care vizează prevenirea încălcărilor grave ale drepturilor omului. Dar acest lucru este diferit de încercarea de a impune valori sau de a impune o conduită prin „schimbarea regimului”, așa cum unii înalți oficiali ai administrației Trump păreau să favorizeze față de China. Mai mult, SUA nu vor demonstra un angajament real față de aceste valori prin exercitarea lor oportunistă sau selectivă, așa cum s-a întâmplat în timpul președinției lui Trump.
În splendida sa carte din 2011, Despre China, Henry Kissinger, fostul secretar de stat al SUA și consilier pentru securitate națională, detaliază apropierea sino-americană pe care aa ajutat-o să se forjeze acum o jumătate de secol. Kissinger amintește că, în 1972, în timpul primei călătorii a unui președinte SUA în China comunistă, Richard Nixon i-a spus premierului chinez Zhou Enlai: „Știm că credeți profund în principiile voastre și credem profund în principiile noastre. Nu vă cerem să vă compromiteți principiile, așa cum nu ne-ați cere să le compromitem pe ale noastre”. Kissinger adaugă: „Dacă adoptarea principiilor americane de guvernanță devine condiția centrală pentru progresul în toate celelalte domenii ale relației, impasul este inevitabil”. Această concluzie rămâne nu mai puțin valabilă astăzi.
Cea mai bună modalitate pentru America de a promova democrația și drepturile omului este de a conduce prin „puterea exemplului nostru”, așa cum a subliniat Biden în discursul său inaugural. Acest lucru va necesita ca SUA să repare daunele interne cauzate de Trump – care au culminat cu incitarea la insurecția violentă de la Capitol, la începutul lunii – și să restabilească valorile coexistenței civile. Procedând astfel, ar permite Americii să recâștige soft power-ul care a reprezentat, istoric, unul dintre pilonii principali ai influenței sale internaționale.
Totodată, Biden este conștient de faptul că este contraproductiv să forțezi alte țări să aleagă între SUA și China, așa cum, ocazional, încercase Trump să facă. Majoritatea țărilor de astăzi depind de ambele superputeri fie din punct de vedere economic, fie din punct de vedere al securității, așa că preferă să se ferească de dispute și să exploreze compatibiltățile.
Deși vecinii Chinei, din regiunea Asia-Pacific speră că SUA își vor păstra prezența regională, ei și China au semnat recent un parteneriat economic cuprinzător extrem de important – cel mai mare acord de liber schimb din lume în ceea ce privește populația și PIB și primul care a inclus China, Japonia și Coreea de Sud. Între timp, Uniunea Europeană a dezvoltat deja o agendă ambițioasă de colaborare cu administrația Biden, care este pe deplin compatibilă cu exercitarea „autonomiei sale strategice”. La sfârșitul anului 2020, Comisia Europeană a făcut exact acest lucru prin încheierea unui acord de investiții cuprinzător cu China.
Relația SUA-China este „prea mare pentru a eșua”. Deoarece deteriorarea continuă ar aduce riscuri inacceptabile pentru ele și pentru întreaga lume, ambele țări ar trebui să profite de oportunitatea de a pune relațiile pe un nou nivel. Cadrul pentru coexistență pașnică pe care Biden și echipa sa speră să îl găsească va necesita menținerea unui echilibru fin între principii și realități. Cu siguranță, combinarea concurenței cu cooperarea nu va fi întotdeauna ușoară, dar noua administrație americană este perfect capabilă să treacă acest test critic, care definește era.>>
