Controversă privind Remdesivirul: OMS susține că medicamentul are un efect slab, Gilead contestă verdictul

Remdesivirul, medicamentul antiviral experimental al laboratorului american Gilead, are un efect slab – sau deloc – asupra duratei spitalizării pacienţilor bolnavi de Covid-19 sau asupra şanselor de supravieţuire ale acestora, arată rezultatele unui studiu clinic efectuat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters, potrivit News.ro.

Tratamentul – unul dintre primele folosite în lupta împotriva bolii provocate de noul coronavirus SARS-CoV-2 – a fost unul dintre tratamentele administrate recent preşedintelui american Donald Trump.

Prin studiul său – numit „Solidaritate” -, OMS a evaluat efectele unor posibile tratamente – inclusiv ale Remdesivirului, hidroxiclorochinei, combinaţiei lopinavir-ritonavir (un tratament omologat împotriva HIV) şi interferon asupra unui număr de 11.266 de pacienţi adulţi în peste 30 de ţări.

Rezultatele studiului, anunţate joi de OMS, urmează să fie analizate în continuare. Ele au fost încărcate pe serverul de dinainte de publicare – medRxiv.

Date ale unui studiu american cu privire la Remdesivir au arătat, luna aceasta, că tratamentul permite o scurtare cu cinci zile a perioadei de vindecare a pacienţilor.

Gilead a declarat pentru Reuters că datele OMS „par inconsistente” cu cele obţinute în urma unor studii care validează beneficii clinice ale medicamentului său.

„Suntem îngrijoraţi că datele care provin din acest studiu mondial deschis nu au fost examinate riguros pentru a permite o discuţie ştiinţifică constructivă”, apreciază laboratorul american.

Administraţia americană a medicamentului (FDA) a autorizat la 1 mai recurgerea în regim de urgenţă la Remdesivir în Statele Unite. Ulterior, utilizarea acestui medicament antiviral experimental a fost autorizată în mai multe ţări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here