Birchall, stupefiată de excluderea din PSD: „Am aflat din presă”

Foto: Inquam Photos/ George Călin

Ana Birchall, fostul ministru al Justiției, spune că a aflat din presă despre excluderea sa din PSD, decisă în ședința CEx a partidului.

„Astă seară, am aflat cu surprindere, din presă, că am fost exclusă din PSD, adică din partidul în care am muncit o viață întreagă, fără ca măcar să fi fost invitată la ședință să aud «capetele de acuzare» și să pot răspunde”, a reacționat Ana Birchall într-o postare pe Facebook.

Mesajul integral:

„În ciuda acestei atitudini de neînțeles din partea colegilor mei, nu mă voi dezice de valorile care m-au ghidat pe parcursul întregii mele cariere politice: justiția, profesionalismul, responsabilitatea, valorile europene și euroatlantice.

Plec din acest partid cu conștiința curată că am gestionat agendele instituțiilor pe care le-am condus, cu echilibru, seriozitate și profesionalism. Susțin în continuare că valoarea, profesionalismul și cinstea trebuie să primeze în orice funcție din statul român, indiferent de culoarea politică.

M-am pus mereu în slujba românilor, a României, și o voi face în continuare, fără nicio abatere de la acest deziderat.

În mod special, vreau să amintesc de mandatul excelent pe care l-am avut în fruntea Ministerului Justiției, unde, alături de fostele mele colege și de foștii mei colegi, adevărați profesioniști ai dreptului, am muncit cu seriozitate, cu bună credință, cu responsabilitate și profesionalism pentru a asigura respectul față de lege, domnia legii, pentru a apropia actul de justiție de români, începând astfel un proces de recâștigare a încrederii în actul de justiție din România, greu încercată în ultimii 3 ani.

Adresez mulțumiri reprezentanților presei care au reflectat cu bună credință activitatea mea din ultimii ani.

Merg cu încredere înainte, înarmată cu multă răbdare și cu credința că in Romania lucrurile se vor așeza pe un făgaș normal”.

Context

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat, marţi seară, că fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall şi Cozmin Guşă au fost excluşi din PSD.

„Am hotărât excluderea din PSD a celor care au votat pentru învestirea Guvernului Orban, o decizie pe care am discutat-o în Comitetul Executiv Naţional anterior”, a anunţat Viorica Dăncilă, după şedinţa CEx.

„La propunerea colegilor mei, s-a discutat şi s-a votat excluderea Anei Birchall şi excluderea lui Cozmin Guşă”, a spus Dăncilă.

Referitor la excluderea Anei Birchall, Dăncilă a afirmat: „Vrem ca deciziile care se iau în CEX, nu de o persoană, două, ci de toţi colegii să fie respectate. În momentul în care s-a spus că nu vrem să mai vorbim despre justiţie, că nu vrem ca PSD să se implice în niciun fel, că nu vrem ca atunci când suntem la guvernare să mai aducem acest subiect în spaţiul public, această decizie ar trebui respectată de toată lumea, inclusiv de primul ministru de atunci, preşedintele partidului. Deci acest lucru a stat la baza deciziei pe care am luat-o astăzi, la noi nu mai este o problemă cu justiţie, cei care vor să vorbească despre corupţi şi despre justiţie trebuie să se uite în grădina proprie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here