„Prima mea vizită în Ucraina a fost în 1994. Am mers cu mașina într-un sat la aproximativ trei ore sud de Kiev. Peisajul era plat, lanurile de grâu se întindeau în toate direcțiile. Puteai vedea de ce Ucraina fusese numită „coșul cu pâine al Uniunii Sovietice”. Un bătrân cu șapcă ne-a făcut semn cu mâna la intrarea în sat. A îngenuncheat pentru a culege un pumn din pământul bogat. „Uite”, a spus el, „pământul negru al Ucrainei”. Mi-a vorbit despre foametea artificială pe care Stalin o crease în Ucraina în anii 1930, Holodomorul. Și-a amintit de oameni înarmați care veneau în sat să pună mâna pe toate cerealele. Cernoziomul fusese un blestem în aceeași măsură în care fusese și o binecuvântare”, scrie într-un editorial din The Spectator Paul Wood, jurnalist britanic cu o vastă experiență în teatrele de război.
<< La cina din acea noapte, au curs runde de votcă și am mâncat un soi de cartofi prăjiți în straturi cu grăsime de porc. Era atât de sățioasă mâncarea, încât m-am chinuit s-o termin. După ce-am reușit să-mi eliberez farfuria – nu am vrut să par nepoliticos – m-am clătinat afară să iau aer curat. Când m-am întors, mă aștepta un alt morman de grăsime și cartofi, gazdele mele râzând: „O zicală țărănească ucraineană: e mai bine să-ți explodeze stomacul decât să lași fie și-o bucățică mâncare în farfurie.”
M-am trezit a doua zi și-am descoperit că la micul dejun mă aștepta același fel, însă cu o votcă mai tare, o licoare de casă care se lipea de marginea paharului. După aceea, am ieșit din casă și-am vomitat copios și-am leșinat. Bătrânul care ne salutase mi-a scufundat capul în apă de fântână rece ca gheața.
Venisem în sat cu Bob Seely, acum parlamentar conservator și atunci corespondent la Kiev pentru Times și Washington Post. Vorbea bine rusa și ne-a tradus că bătrânul povestea cum – în ciuda faptului că văzuse 17 membri ai familiei sale murind de foame – devenise comisar politic în armata sovietică. Se alăturase invadării țărilor baltice după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial – o viață incredibilă. În calitate de politician, Bob crede acum că Vladimir Putin pune în sfârșit în acțiune un plan de lungă durată pentru a aduce Ucraina înapoi sub călcâiul Moscovei: „Putin vrea să dezmembreze și să reabsoarbă Ucraina, să distrugă NATO și UE și să construiască Rusia ca stat anti-occidental”, spune el. Bob se teme că Putin va face mișcarea la sfârșitul lunii februarie, odată ce-și va acumula mai multe forțe.
Aceasta este opinia larg răspândită la Londra și Washington, cu multe avertismente că o invazie rusă în Ucraina este sigură și iminentă. Ar trebui, totuși, să luăm în considerare pentru o clipă posibilitatea ca Vladimir Putin să blufeze, cel puțin în privința unei invazii la scară largă. Se spune deja că sunt peste 125.000 de soldați ruși la granița cu Ucraina, ceea ce este o cacealma, dar trimiterea coloanelor de tancuri ar obliga guvernele occidentale să reacționeze. Și președintele rus este mai deștept de-atât.
„Da, acest spectacol este o cacealma”, a spus prietenul meu Yuri, când i-am cerut opinia. Yuri cunoaște bine Ucraina și, la fel ca Putin, este un fost ofițer KGB. El crede că Putin acționează pentru a obține sprijin intern în Rusia înainte de alegerile prezidențiale din 2024. „Dacă primește ceva de la Biden, el va fi eroul rus care a câștigat Războiul Rece 2.0. Dacă primește doar tensiune crescută, e bine și asta. Kremlinul va spune că nu-i momentul acum să schimbăm liderul. În ambele cazuri, aceasta este povestea dintotdeauna a lui Putin servită rușilor.”
Pericolul este ca, după toate aceste poziții, liderul rus să simtă că trebuie să acționeze ca să nu pice de fraier. Așa crede președintele Biden. El a spus la o conferință de presă la Casa Albă: „Bănuiesc că va intra. Trebuie să facă ceva.”
The New York Times a spus că această declarație a mers „cu mult dincolo de” evaluările serviciilor de informații oferite de către oficialii Casei Albe. Biden părea să realizeze asta în timp ce vorbea. S-ar putea să fie doar o „incursiune minoră”, a continuat el, dar una care ar lăsa America și aliații săi să se lupte între ei legat de cum ar trebui să reacționeze.
Dacă ne putem ghida după istorie, nu va fi un atac frontal. Acțiunile rusești vor fi concepute pentru a deruta, ca în 2014. Acela a fost anul în care Federația Rusă a anexat Crimeea. A început cu bărbați înarmați neidentificați care au capturat clădiri publice și au arborat steagul rus. Erau de la GRU, serviciile secrete militare ruse, și erau urmați de trupe rusești. Dar nu a existat nicio declarație de război, iar președintele Putin a recunoscut că forțele sale se aflau în Crimeea abia după mult timp de la încheierea operațiunii.
Apoi, Moscova a stimulat proteste în rândul populației pro-ruse din partea de est a Ucrainei. Trupele au ajuns și aici, dar în uniforme fără însemne – așa-numiții, misterioșii „oamuleți verzi”. Explicația Moscovei a fost că aceștia aparțineau unor miliții locale. Eram în estul Ucrainei atunci. Un comandant militar ucrainean mi-a spus că oamenii săi au fost forțați să-și abandoneze baza de una dintre aceste „miliții locale”, care – a spus el cu înțelepciune – făcuse rost, cine știe cum, de tancuri și elicoptere. În realitate, el se confruntase cu forțele speciale ruse.
La acea vreme, Kremlinul a făcut o serie de afirmații propagandistice absurde. Ei au spus că tancurile și elicopterele care mișunau pretutindeni fuseseră lăsate în urmă în Ucraina după destrămarea URSS. Și când parașutiștii ruși au fost filmați efectiv în estul Ucrainei, Kremlinul a spus că s-au rătăcit, trecând granița din întâmplare. Așteptați-vă la o derută similară dacă vor fi probleme acum. Poate că, odată cu tensiunile atât de mari de-a lungul graniței, Kremlinul va produce un incident și va pretinde că ucrainenii sunt cei care au tras primii.
Acum, însă, ucrainenii sunt mai capabili să reziste agresiunii ruse decât în 2014. Armata lor este mult mai mare și mai bine pregătită decât înainte. Pierderi grele vor fi provocate oricăror trupe rusești care vor trece granița. Acesta este un alt motiv pentru a crede că președintele Putin ar putea juca o cacealma: în ciuda fanfarei, rușii obișnuiți nu au apetit pentru un alt „război mic și victorios” care va trimite un flux constant de sicrie acasă. Marșul către Kiev ar putea ajunge să răstoarne guvernul Rusiei, nu pe cel al Ucrainei.
În caz de război, sancțiunile economice occidentale, îndreptate corespunzător, ar putea răni elita cleptocrată a Rusiei, care și-a ascuns banii la New York și Londra. SUA, Marea Britanie și alții înarmează și Ucraina cu „arme defensive”, în principal rachete antitanc. Trupele britanice se află în Ucraina, instruind forțele armate cum să le folosească. Dar oare datorăm Ucrainei mai mult decât atât, cum ar fi apartenența deplină la NATO?
Este ușor să simți simpatie pentru Ucraina și să-i susții lupta pentru a nu fi condusă, încă o dată, de la Moscova. Acest lucru este valabil mai ales având în vedere istoria brutală a Ucrainei; milioane de oameni au murit în foametea forțată. Dar Ucraina nu reprezintă un interes național vital pentru SUA și Marea Britanie. Pentru Rusia, da. Președintele Putin a scris – într-un eseu notoriu – că rușii și ucrainenii „sunt un singur popor”. Rusia împarte o graniță lungă cu Ucraina: nu este doar un act de propagandă al Kremlinului în a spune că acțiunile Rusiei provin parțial din temerile că Ucraina ar putea adera în cele din urmă la NATO. Apoi, NATO ar trebui să lupte pentru a o apăra – acesta este un motiv pentru a nu plasa un fir de mină într-o țară cu milioane de vorbitori de rusă. Între timp, planul politic este acela de a amenința cu sancțiuni, de-a înarma Ucraina – și de-a spera că Vladimir Putin chiar blufează. >>
