Liberalul Ilie Bolojan, a făcut vineri ingratele oficii care, în momente de criză, îi revin îndeobște vocii celei mai credibile de la vârful unui grup sau al unei organizații.
Blindat cu grafice și tabele, cu cifre, realități și prognoze, generos ca timp alocat propriei expuneri, ca și întrebărilor presei, fostul președinte interimar a zugrăvit pe înțelesul tuturor teribilul tablou bugetar.
Inevitabil, a pus și degetul pe câteva răni deschise (fenomenul tinerilor pensionari, fenomenul pensiilor-mamut, fenomenul pomenilor electorale, fenomenul sinecurilor, fenomenal de mica rată a colectării taxelor, fenomenala neputință a statului în absorbția fondurilor europene).
Ilie Bolojan a mai vorbit și de bun simț – de nevoia urgentă de a-l importa și în actul guvernării. Căci da, e evident că bunul simț nu a existat nicicând în universul guvernării, din moment ce rezultat al guvernărilor succesive e tocmai groapa în care ne găsim azi.
Curajul politic de care a dat dovadă Ilie Bolojan expunându-se acestui ingrat demers de comunicare publică e evident și este totodată o probă prealabilă de bun simț.
Dar întrebarea este, acum, în ce măsură genul acesta de asumare a pasivelor fostelor guvernări PSD-PNL se va manifesta corespunzător și dinspre cealălaltă zonă responsabilă de actualul dezastru.
Căci PNL poartă, indubitabil, răspunderea sa pentru tabloul sumbru zugrăvit vineri de Bolojan, însă o răspundere, poate chiar ceva mai mare, revine și PSD.
Ar fi fost un semnal cu adevărat puternic și realmente sănătos dacă, vineri, alături de Ilie Bolojan ar fi stat și un lider de calibru corespunzător din rândul social-democraților. Căci, vorba aia, pentru tangoul ratat al administrării bugetului a fost nevoie, în toți acești ani, de doi.
Faptul că, vineri, de lângă Bolojan a lipsit totuși un pesedist de calibru își are fără îndoială rădăcinile în trei adevăruri mari și late:
- În PSD, azi, nu există un profil de tip Bolojan – și influent, și experimentat, și infinit mai curat și mai credibil decât media din partid (atenție, toate în același timp, în aceeași persoană).
- PSD încă nu a exclus cu totul opțiunea de a încerca măcar o parțială fugă de răspunderea care-i revine – veșnica strategie de joc la offisde, pe care partidul lui Ciolacu și Grindeanu, al lui Ponta și Dragnea a transformat-o în artă și marcă înregistrată.
- În fine, PSD nu doar că încă are probleme în a-și asuma fantomele fostelor sale guvernări, dar nici nu și-a cauterizat toate dilemele privind asumarea viitoarei guvernări. Săptămânile de interminabile discuții de la Cotroceni și Palatul Victoria au reflectat, de altfel, cât de profund e zbuciumul păcătosului în interiorul acestui partid.
Să nu (mai) furi, să nu (mai) minți, să nu (mai) induci în eroare, să nu (mai) ascunzi sub preș, să tai în carne vie rețelele clientelare mufate la bugetele locale și la cel central, să declari război evaziunii fiscale și să alungi luxul obscen din traiul pe bani publici – acestea sunt poruncile momentului, acestea sunt imperativele care conturează matricea viitoarei guvernări.
Dar tot acestea sunt și elementele care fac viitoarea guvernare indigestă pentru partidele care vor avea oameni la Palatul Victoria. Iar dintre toate aceste formațiuni, PSD este pacientul pentru care pilula care să poată optimiza digestia e cel mai dificil de inventat.
Pentru ca viitorul guvern să aibă minime șanse de a pune țara la dieta corespunzătoare tabloului clinic zugrăvit vineri de către Ilie Bolojan, aportul PSD e unul esențial.
Iar asta – dependența strategică de aportul deschis și onest al PSD la viitoarea guvernare – pare a fi, din multe puncte de vedere, o realitate chiar mai dură decât cea prezentată vineri de către politicianul al cărui drum spre funcția de premier este obstrucționat de aricii anti-tanc plasați de cele “trei litere” (vorba lui Nicușor Dan).
