Bogdan Abalași deține funcția de consilier în Ministerul Sănătății, cu responsabilități pe proiectul Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași. Același Bogdan Abalași care în septembrie 2020 candida la președinția Consiliului Județean Iași din partea Pro România, iar în decembrie, pentru un fotoliu de deputat. Bogdan Abalași lucrează acum sub ministru USR, partid pe care îl compara cu Ana Pauker, pe 1 octombrie, și scria pe FB: „Istoria se repetă prost: PCR=USR”. A trecut pe la PSD, PC, ALDE, Pro România și s-a aciuat la Ministerul Sănătății, ca responsabil cu implementarea proiectelor de spitale regionale. Șefa lui este o mai veche colegă de partid, Cristina Gafton, trecută și ea prin mai multe partide. Printre altele a fost directoare în Ministerul Agriculturii la Calitatea Semințelor și Materialului Săditor, iar acum a sărit la spitale regionale de miliarde de euro, după ce mai fusese și simplu funcționar în Consiliul Județean Iași, dezvăluie reporter.is.

Între cele două scrutine, pe 1 octombrie, Abalași a postat pe pagina sa de Facebook un grupaj foto cu Ana Pauker, fost lider comunist, și Clotilde Armand (USR), primar al sectorului 1 din Capitală, cu mesajul: „Istoria se repetă, dar, ce păcat, se repetă numai istoria prost făcută. Trecut și prezent… PCR = USR”.

Și la momentul postării, dar și în prezent,

*Cristina Gafton, de la material săditor la spitale regionale

Așadar, cel mai important proiect al Iașului din ultimii 30 de ani e supervizat de un politician traseist (PSD, PC, ALDE, Pro România), aflat acum în Ministerul Sănătății, condus de Vlad Voiculescu, ministru USR-PLUS.

Șefa lui Abalași are un traseu la fel de aiuritor: ieșeanca Laura Cristina Gafton a fost, în ordine, farmacistă, director general al Laboratorului central pentru calitatea semințelor și a materialului săditor, consilier la Consiliul Județean Iași și, din 2018, director la Departamentul Monitorizare Implementare Proiecte Spitale Regionale (DMIPSR).

Aberant: Gafton l-a angajat pe Abalași în departamentul său, iar Ministerul Sănătății, la care ambii lucrează, i-a dat în judecată pe Abalași pentru anularea concursului. Procesul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În urmă cu trei luni, Bogdan Abalași compara useriștii cu stalinista Ana Pauker. Acum lucrează într-un minister condus de USR, într-un guvern de alianță cu PNL

*Simpozioane fără rost și limbă de lemn ca vremuri, în „Scânteia”
Pe 19 ianuarie 2021, cei doi, Gafton și Abalași, reprezentând Ministerul Sănătății, au fost în ședințe de lucru la Primărie și la Consiliul Județean Iași.

„Printre subiectele abordate s-au numărat importanța strategică a SRU Iași, realizarea căilor de acces pentru SRU Iași și sursele de finanțare pentru acestea”, au comunicat resposabilii din Primărie pe pagina de Facebook a instituției. Pare că întâlnirea a fost, mai degrabă, un soi de simpozion din moment ce încă se mai discută despre „importanța strategică” a spitalului.

Pe aceeași temă, după o întâlnire similară din aceeași zi de la Consiliul Județean, președintele Costel Alexe a comentat: „Vă spun sincer că există premisele unei colaborări inter-instituționale la nivel național și mai ales local fără precedent, iar eforturile noastre se vor coordona pentru a prioritiza implementarea proiectului în orice context”.

„Nu pot vorbi!” Nimeni nu dă informații reale despre spital

Stadiul concret al edificării celor trei spitale regionale, Iași, Cluj și Craiova, investiții ce depășesc cumulat 1,5 miliarde de euro, nu face parte din preocupările de comunicare publică la nicio instituție de stat, nici locală și nici centrală. „Nu pot vorbi. Trimiteți o adresă la bancă”, a spus și Vlad Mixich, expert ce oferă servicii de asistență pentru Ministerul Sănătății.

Acesta, ținut, probabil, de clauze de confidențialitate, face parte din echipa Băncii Europene de Investiții care acordă serviciile de consultanță.

Codruța Filip, cântăreața de 24 de ani, din Iași, angajată fix la departamentul condus de cuplul ieșean de excepție Gafton-Abalași

*Departament cu 16 posturi, din care doar 8 ocupate
Departamentul Monitorizare Implementare Proiecte Spitale Regionale din Ministerul Sănătății este, cel puțin la nivel de titulatură, de o importanță crucială în realizarea celor trei unități medicale de urgență. DMIPSR a fost înființat în 2018.

Potrivit organigramei acum disponibilă pe site-ul ministerului, acest departament, care funcționează la nivel de direcție, o are ca director pe Cristina Gafton, cu un total de 16 posturi dintre care ar fi ocupate doar 8. A fost un concurs în noiembrie 2019 în urma căruia a fost angajată o persoană, era planificat un altul pentru luna martie 2020, cu 6 posturi, însă a venit pandemia și procedurile au fost anulate. În acest moment, nu se știe cu ce personal operează Gafton, o cerere trimisă de REPORTER DE IAȘI către minister, pentru informații publice, rămânând fără răspuns până la ora editării acestui material.

*Gafton ridică de la minister 10.000 de lei net/lună
Printre cele 470 de declarații de avere disponibile pe site-ul Ministerului Sănătății, ale foștilor și actualilor angajați, există și 7 pe acest departament. Venitul net lunar al salariaților de la Spitale Regionale variază între 4.500 de lei și 10.000 de lei.
Potrivit declarației de avere din martie 2020, Gafton a declarat venituri aferente anului anterior de 117.386 lei net. Ceea ce corespunde unei medii lunare în 2019 de aproape 9.800 lei, echivalentul a 2.000 de euro. Deși Gafton e o prezență discretă și nu dă declarații presei, ea s-a aflat de-a lungul anilor în centrul mai multor scandaluri mediatice.

Înainte de a ajunge directoare în Ministerul Agriculturii, Cristina Gafton a fost trei ani farmacistă. Condițiile de concurs s-au schimbat pentru ea. Acum a evoluat la spitale regionale în valoare de 2 miliarde de euro

*Departamentul cu celebrul scandal al cântăreței angajate ca expert
În toamna anului trecut, o știre a făcut înconjurul României. Codruța Filip (24 de ani), absolventă de drept, cântăreață și manechin din Iași a fost angajată, fără concurs, la Departamentului Monitorizare Implementare Proiecte Spitale Regionale din cadrul Ministerului Sănătății condus de Gafton. Aceasta a pătruns în sistem, în urma unei selecții de dosare și a unui interviu, fără examen scris, procedură simplificată în pandemie.

*Scandalul angajării lui Abalași: „S-a dus la toaletă și a aflat răspunsurile”
La sfârșitul anului 2018, prospăt numită în funcția de director DMIPSR, Gafton, în calitate de președinte al comisiei de concurs, i-a angajat în departamentul său pe ieșenii Bogdan Abalași și Cristina Dobre (fost manager al maternității „Elena Doamna”, fost deputat PNL).

Asupra acestor concursuri au planat mari suspiciuni, cel mai vehement contestatar fiind Marin Bodale, primul român care a obținut un certificat european de atestare ca expert în fizică medicală. Acesta a povestit pentru PressOne cum a fost umilit la concurs pentru a i se face loc „unui politruc” în sistem.

„Miza era postul de consilier pentru proiectul de la spitalul regional din Iași. A câștigat contracandidatul său, Bogdan Abalași, coleg în Pro România cu șefa departamentului, Cristina Gafton. Abalași a cerut să fie lăsat să meargă la toaletă și ar fi primit răspunsurile pe holul insituției, a afirmat Bodale. Mai mult, și-a falsificat CV-ul ca să poată candida pentru post”, a relatat www.pressone.ro.

*Abalași lucrează la ministerul care vrea să-l dea afară
Astfel, s-a ajuns la o situație incredibilă. Gafton din Ministerul Sănătății l-a angajat pe Abalași la Ministerul Sănătății și același minister l-a acționat în instanță pe Abalași pentru anularea concursului. Acesta n-ar fi îndeplinit criteriile de vechime în specializarea studiilor absolvite și n-ar fi avut nici diplomă de manager de proiect.

Procesul a demarat în 2019, iar în decembrie, la Curtea de Apel Iași, a fost respinsă cererea de anulare a concursului depusă de Ministerul Sănătății. Instituția a făcut recurs. Dosarul a ajuns acum la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu termen pe 21 octombrie 2021.

*Gafton a lucrat o perioadă la Consiliul Județean
Dacă la minister, Abalași a ajuns pe mâna Cristinei Gafton, invers au stat lucrurile în 2016. În acel an, Gafton a ajuns pe o poziție de consilier în Consiliul Județean Iași. „A fost angajată de fostul președinte, Maricel Popa, la intervenția lui Bogdan Abalași”, a explicat o sursă din Casa Pătrată.

Aspirațiile acesteia au fost mari. A țintit fie postul de șef la Proiecte europene, fie pe cel de administrator public al județului. Cum ambițiile nu i-au fost satisfăcute, Gafton a plecat în 2018 la București, aceasta fiind și una din sursele conflictului dintre Maricel Popa (PSD) și Bogdan Abalași (Pro România).

Experții Gafton și Abalași, ea – farmacistă, el – profesor de istorie, prezentați în comunicatul Primăriei ca reprezentanți de elită ai ministerului

*Alt concurs revoltător: criterii schimbate peste noapte
Mai devreme, în perioada 2012-2016, Cristina Gafton a îndeplinit funcția de director general al Laboratorului central pentru calitatea semințelor și a materialului săditor din Ministerul Agriculturii.

Iată ce a scris despre această numire, pe 10 septembrie 2012, România Liberă:

„Din cauza vârstei fragede (33 ani) şi a lipsei de experienţă, criteriul numărului de ani vechime necesari pentru a candida la funcţia de director general al institutului a fost coborât de la 9 la 3 ani de către departamentul de Resurse Umane al Ministerului Agriculturii, conform cercetătorilor contactaţi de RL. De asemenea a fost eliminat criteriul «studii postuniversitare», folosit în trecut. Mai mult, e ciudat că subordonaţii lui Daniel Constantin au introdus în lista de specializări agreate: «farmacia», dar au omis specializări mult mai înrudite cu domeniul seminţelor, cum sunt «biotehnologiile», «chimia organică» sau «biologia»”. Presa centrală a speculat că Gafton a ocupat acest post de conducere pe relația Partidul Conservator-Daniel Constantin, ministru al Agriculturii.

Cristina Gafton: carieristă, ambițioasă, adaptabilă
Scurtă recapitulare a carierei publice a Cristinei Gafton:
2012 – 2016: director general Laboratorul central pentru calitatea semințelor și a materialului săditor din Ministerul Agriculturii
2016 – 2018: consilier Consiliul Județean Iași
2018 – prezent director Departamentul Monitorizare Implementare Proiecte Spitale Regionale din Ministerul Sănătății
„O persoană extrem de ambițioasă, o carieristă în sensul cel mai adevărat al cuvântului. Cu o capacitate mare de adaptare, știe să se facă plăcută în orice mediu”, a fost caracterizarea pe care i-a făcut o persoană ce i-a fost în anturaj.

Experții au făcut un tur și pe la Consiliul Județean, după Primărie. Întâlniri protocolare, discuții sterile între niște bugetari de lux

*Abalași-Gafton, o relație sudată la Partidul Conservator
Anterior anului 2012, la Iași, Gafton era cunoscută ca farmacistă și vicepreședinte al filialei locale a Partidului Conservator. A candidat la Consiliul Local Iași în 2012 din partea PC, a fost și membră în consiliul de administraţie al Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. S-a aflat și în siajul fostului parlamentar PC, Tudor Ciuhodaru, actual europarlamentar PSD.
Pe blogul său, în primăvara lui 2011, Bogdan Abalași a scris: „Sâmbătă 05 martie 2011, Partidul Conservator, la inițiativa vicepreședintei farmacist Cristina Gafton, a demarat un proiect ce are drept scop depistarea precoce a bolnavilor de diabet din Iaşi prevenirea, informarea şi educarea populaţiei asupra diabetului zaharat de tip 2”.

*A fost 5 ani subprefect și nu mai voia să plece
Și traseele profesional și politic ale lui Bogdan Abalași sunt cel puțin la fel de surprinzătoare și marcate de controverse. Astfel, Abalaşi a ajuns subprefect de Iaşi în 2012, pe filiera Partidului Conservator. Ca să poată îndeplini cerinţele postului, acesta a fost, pentru o scurtă perioadă, inspector la Primăria Valea Lupului. O rețetă consacrată, cea a stagiului impus la primării locale.

Abalaşi a fost cel mai longeviv subprefect din istoria Iaşului, cu un mandat de cinci ani, între 2012 şi 2017. Episod din 2016: pe vremea Guvernului tehnocrat, ca să nu fie schimbat din funcţie, a stat o perioadă mai lungă în concediu medical. A părăsit postul în vara lui 2017, după ce a intrat în conflict cu preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa.

Cristina Gafton, lansată pe orbită de europarlamentarul Tudor Ciuhodaru, care a avut și un stagiu de câțiva ani la Partidul Conservator

*De la profesor de țară la expert guvernamental
În rezumat, ca o reconstituire din declarațiile de avere pe care le-a completat de-a lungul timpului, Bogdan Abalași a fost:
– 2011: profesor la şcoala cu clasele I – VIII Borşa din comuna Vlădeni, localitate în nordul judeţului
– 2012: inspector la Primăria din Valea Lupului, profesor la şcoala generală din Popricani, membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică
– 2012 – 2017: subprefect
– 2018: consiliar IA la Departamentul Monitorizare Implementare Proiecte Spitale Regionale din Ministerul Sănătății, funcție pe care o ocupă și în prezent
– 2019: pentru câteva luni, din primăvară până în toamnă, a fost consilierul personal al lui Ștefan Timofte, primarul din Tomești

Consilierul Abalași ia 1.000 de euro/lună
În calitate de consilier la Ministerul Sănătății, Bogdan Abalași a declarat un venit în 2020 aferent anului 2019 în valoare de 57.614 lei, adică o medie netă lunară de 4.800 de lei. Contactat de REPORTER DE IAȘI pentru un mini-interviu referitor la activitatea sa profesională, Abalași a afirmat că răspunsurile sale vor ajunge la redacție prin intermediul ministerului. Lucru care, până la ora redactării acestui articol, nu s-a întâmplat.

Altă postare premonitorie a lui Bogdan Abalași din ultima campanie electorală: PSD și PNL chiar vor face echipă la Iași. Toată lumea e aranjată: Abalași era pe cont propriu la Pro România, acum e bine-mersi într-un guvern PNL-USR-PLUS

*Eșec total în alegeri: Abalași n-a trecut pragul
În plan politic, Abalași a schimbat, în ultimii 15 ani, mai multe formațiuni politice. În noiembrie 2006, Bogdan Abalaşi, pe atunci liderul tinerilor social-democraţi (TSD) din Iași, a fost exclus din partid. Abalaşi a fost unul dintre apropiaţii lui Ion Solcanu, fostul lider al filialei Iași a PSD.

Ulterior, Abalaşi a trecut prin mai multe formațiuni politice: Partidul Conservator, ALDE, Pro România. Pentru cea din urmă formațiune, Abalaşi a candidat și la alegerile de anul trecut: în septembrie pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Iași, în decembrie pentru cea de deputat. Fără succes în ambele cazuri.
Pro România, cu Abalași pe post de locomotivă, n-a trecut pragul nici la Locale, nici la Parlamentare. Scorul din septembrie al lui Bogdan Abalași a fost chiar la jumătate din scorul partidului.

*Întrebări pentru Ministerul Sănătății
Întrebările pe care REPORTER DE IAȘI le-a adresat în scris responsabililor din Ministerul Sănătății. Până la ora publicării acestui material, oficialii guvernamentali nu au oferit niciun răspuns.
1) Câte persoane lucrează în Departamentul Monitorizare Implementare Proiecte Spitale Regionale?
2) Care este fondul de salarii lunar al acestui departament, exprimat în sumă brută?
3) Când a fost înființat acest departament, care sunt principalele atribuții, la ce lucrează concret în această perioadă?
4) Enumerați, pe scurt, activitățile desfășurate de la înființare și până acum
5) Care este stadiul fiecăruia dintre cele trei proiecte de spitale regionale: Iași, Cluj, Craiova?

Article image
Abalași n-are slujbă, dar face politică: așteaptă o funcție babană la stat

Rămas fără funcţia de subprefect, Bogdan Abalaşi încălzeşte banca de rezerve în aşteptarea unui post călduţ şi bine plătit. La Stat, bineînţeles n Având în vedere contradicţiile şi controversele din cariera sa, probabil că va prinde ceva mare. Ca un soldat disciplinat, Bogdan Abalaşi, fost subprefect al Iaşului, a intrat în ALDE, dar nu mişcă-n front fără acordul conducerii. A fost reactivat de Varujan Vosganian, şeful…

1 COMENTARIU

  1. daca ii dai afara iese scandal cu politizarea daca ii tii in functii iar iese scandal,ideea este ca voiculescu trebuie demonizat,voiculescu incurca mafia din sanatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here