„Președintele SUA, Joe Biden, a declarat că dorește să relanseze negocierile dintre Maroc și Frontul Polisario, pentru a soluţiona lunga dispută din Sahara Occidentală. Având în vedere legăturile profunde ale Europei cu acel teritoriul, UE ar trebui să îşi asume un rol principal în această inițiativă”, scrie Ana Palacio, pentru Project Syndicate.
<< Pe 27 februarie, Frontul Polisario a marcat a 45-a aniversare a Republicii Arabe Democratice Sahrawi, cu privire la care a declarat, în 1976, că reprezintă guvernul de drept al teritoriului Sahara Occidentală. În timpul sărbătoririi – care a avut loc în lagărele de refugiați din Tinduf, în deșertul algerian, unde se află sediul guvernului SADR – Polisario a condamnat impasul politic continuu în privinţa teritoriului, la care şi Marocul emite pretenţii. Impasul trebuie depăşit, iar Uniunea Europeană ar trebui să ajute.
Conexiunile UE cu Sahara Occidentală sunt extinse. Dincolo de apropierea lor geografică, Sahara de Vest este o fostă colonie spaniolă, cu legături adânc înrădăcinate și adesea personale cu Spania. Pentru mii de spanioli care au împărţit casele cu tinerii sahrawi, vară după vară, problema Saharei de Vest este o problemă de familie sfâșietoare.
După ce Marocul a preluat controlul asupra Saharei Occidentale, sahrawii s-au confruntat cu deplasări în masă, iar mulți sunt acum dispăruți în lagărele din deșert, cu puține opțiuni, altele decât acelea de a depinde de ajutorul umanitar. Acum, ar putea deveni și mai vulnerabili. Deși Sahara Occidentală a fost timp de zeci de ani într-o situaţie lipsită de direcţie, o serie de evoluții recente ridică spectrul unui nou val de violență.
În noiembrie anul trecut, Polisario a declarat nul şi gol acordul de încetare a focului susținut de Organizația Națiunilor Unite, din 1991, care a pus capăt unei insurgențe de 16 ani, permiţând SADR să controleze aproximativ 20% din teritoriu, iar Marocului restul. Polisario a reproşat desfășurarea de trupe, de către Maroc, într-o zonă tampon patrulată de ONU, pentru a redeschide un drum important care leagă zonele controlate de Maroc din Sahara de Vest și Mauritania vecină. Frontul blocase drumul cu o lună înainte, argumentând că, deoarece nu exista la momentul armistițiului, era ilegal.
Marocul spune că continuă să susțină încetarea focului. Dar a anunțat, de asemenea, că va relua operațiunile militare în zona tampon.
Câteva săptămâni mai târziu, președintele american de atunci, Donald Trump, a întărit poziția Marocului, când a anunțat, printr-un tweet, că Statele Unite îi vor recunoaște suveranitatea asupra Saharei Occidentale, în schimbul normalizării de către Maroc a legăturilor cu Israelul. SUA nu sunt singure în sprijinul acordat Marocului, în disputa privind Sahara Occidentală: la sfârșitul anului 2020, 18 țări sub-sahariene și din Golf deschiseră sau și-au exprimat intenția de a deschide consulate în Sahara Occidentală, acest lucru implicând o recunoaștere tacită a suveranității marocane.
Dar Frontul Polisario are, de asemenea, o mulțime de susținători, inclusiv Germania, care a criticat gestul lui Trump. Acest lucru, împreună cu decizia sa de la începutul anului trecut, de a nu invita Marocul la o conferință pe care o organizase cu scopul de a aborda conflictul din Libia, a motivat, aparent, decizia recentă a Marocului de a suspenda orice contact cu ambasada Germaniei la Rabat.
Disputa asupra Saharei Occidentale a fost mult timp înnegrită de percepțiile publice contradictorii. În timp ce Polisario a lucrat din greu pentru a atrage opinia publică internațională în favoarea sa, Marocul a rămas în mare parte tăcut. Acest lucru nu se datorează faptului că Marocul este mai puțin dedicat cauzei. E mai degrabă faptul că liderii acestei țări nu au nimic de spus: Sahara occidentală face parte din teritoriul lor suveran. Punct.
Dar abordarea tăcută a Marocului a lăsat loc pentru Polisario să urmeze o politică inspirată de „judiciarizare„, folosind instanțe și mecanisme legale pentru a modela răspunsuri la probleme spinoase, morale și de politici publice. De exemplu, Frontul Polisario a contestat recent (fără succes) legalitatea exporturilor agricole și a acordurilor de pescuit dintre Maroc și UE, în fața Curții Europene de Justiție, susținând că Marocul jefuiește resursele unui teritoriu care nu îi aparține.
Astfel de eforturi, de a pune presiuni economice asupra Marocului, dăunează în mod covârșitor populaţiei sahrawi, pe care Frontul Polisario pretinde că o protejează. De fapt, sahrawi au fost luați ostatici de către Polisario pentru a susține narațiunea că Marocul este un ocupant.
Este o narațiune neconfirmată de dreptul internațional. Legea ocupației nu se aplică. Dintre cele 47 de rezoluții ale Adunării Generale a ONU privind Sahara Occidentală, adoptate din 1975, ocupația a fost menționată doar în două – în 1979 și 1980 – ambele fiind extrem de controversate. Niciuna dintre cele 69 de rezoluții ale Consiliului de Securitate privind Sahara Occidentală nu face vreo referire la ocupație.
În schimb, acele rezoluții îndeamnă părţile – în termeni plictisitori și repetitivi – să negocieze o soluționare politică, fie sub forma unui referendum de independență direct, după cum cere Polisario, fie a unui acord pentru a stabili Sahara de Vest ca regiune autonomă, după cum a propus Marocul. În acest scop, Consiliul de Securitate a prelungit în repetate rânduri mandatul Misiunii ONU pentru organizarea unui referendum în Sahara Occidentală.
Frontul Polisario spune că ONU nu a făcut suficient pentru a susține referendumul. Negocierile conduse de ONU între Maroc și Polisario, cu Algeria și Mauritania în calitate de observatori, au fost suspendate la începutul anului 2019.
Statu quo-ul din Sahara Occidentală – și, în general, din Maghreb – nu este durabil. Dacă s-ar întoarce, războiul ar alimenta instabilitatea politică în întreaga regiune. Din fericire, președintele american Joe Biden și-a angajat public administrația pentru relansarea negocierilor dintre Maroc și Polisario. (Nu pare să inverseze recunoașterea de către Trump a suveranității marocane asupra Saharei Occidentale, așa cum spera Europa).
UE ar trebui să îşi asume un rol principal în această inițiativă. Conexiunile Europei cu Sahara Occidentală – și valorile fundamentale ale UE – nu lasă loc de mai puțin. >>
