“Tucidide a atribuit două cauze războiului care a rupt lumea antică greacă: ascensiunea puterii ateniene și teama pe care aceasta a provocat-o puterii existentă, Sparta. Pentru a preveni un nou război rece sau cald, SUA și China trebuie să evite temerile exagerate și percepțiile greșite cu privire la schimbarea relațiilor de putere”, scrie Joseph S. Nye, pentru Project Syndicate.
<< Când ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a cerut, recent, restabilirea relațiilor bilaterale cu Statele Unite, un purtător de cuvânt al Casei Albe a răspuns că SUA considerau că relația este una de competiţie puternică şi care necesită o poziție de forță. Este clar că administrația președintelui Joe Biden nu inversează pur și simplu politicile lui Trump.
Unii analiști, citând ceea ce i-a fost atribuit lui Tucidide, referitor la Războiul peloponezian, vizavi de teama Spartei despre ascensiunea Atenei, consideră că relația SUA-China intră într-o perioadă de conflict care opune un hegemon existent unuia care-i provoacă poziţia şi este din ce în ce mai puternic.
Nu sunt atât de pesimist. În opinia mea, interdependența economică și ecologică reduce probabilitatea unui adevărat război rece, cu atât mai puțin a unuia fierbinte, deoarece ambele țări sunt stimulate să coopereze în mai multe domenii. În același timp, calculul greșit este întotdeauna posibil, iar unii văd pericolul „somnambulismului” în catastrofă, așa cum s-a întâmplat cu primul război mondial.
Istoria este plină de cazuri de percepție greșită privind schimbarea echilibrului de putere. De exemplu, când președintele Richard Nixon a vizitat China, în 1972, a vrut să echilibreze ceea ce considera ca fiind o amenințare sovietică în creștere pentru o Americă în declin. Dar ceea ce Nixon interpretase ca declin era în realitate revenirea la normal a ponderii artificiale ridicate a producției globale a Americii, după al doilea război mondial.
Nixon a proclamat multipolaritatea, dar ceea ce a urmat a fost sfârșitul Uniunii Sovietice și momentul unipolar al Americii, două decenii mai târziu. Astăzi, unii analiști chinezi subestimează rezistența Americii și prezic dominația chineză, dar și acesta s-ar putea dovedi a fi un calcul greșit periculos.
Este la fel de periculos, pentru americani, să supraestimeze sau să subestimeze puterea chineză, iar în SUA există grupuri cu motivaţii economice și politice pentru ambele. Măsurată în dolari, economia Chinei este de aproximativ două treimi din dimensiunea economiei SUA, dar mulți economiști se așteaptă ca China să depășească SUA, cândva în anii 2030, în funcție de ceea ce se presupune că vor fi ratele de creștere chineze și americane.
Vor vedea liderii americani această schimbare într-un mod care să permită o relație constructivă sau vor ceda fricii? Îşi vor asuma liderii chinezi mai multe riscuri sau chinezii și americanii vor învăța să coopereze pentru a produce bunuri publice globale sub o distribuție în schimbare a puterii?
Amintiți-vă că Tucidide a atribuit două cauze războiului care a rupt lumea antică greacă: ascensiunea unei noi puteri și teama pe care aceasta a provocat-o puterii existente. A doua cauză este la fel de importantă ca prima. SUA și China trebuie să evite temerile exaggerate, care ar putea duce la un nou război rece sau fierbinte.
Chiar dacă China depășește SUA pentru a deveni cea mai mare economie din lume, venitul național nu este singura măsură a puterii geopolitice. China se plasează mult în spatele SUA în ceea ce privește puterea soft, iar cheltuielile militare americane sunt de aproape patru ori mai mari decât cele ale Chinei. În timp ce capacitățile militare chineze au crescut, în ultimii ani, analiștii care analizează cu atenție echilibrul militar concluzionează că China nu va putea, să zicem, să excludă SUA din Pacificul de Vest.
Pe de altă parte, SUA au fost cândva cea mai mare economie comercială din lume și cel mai mare creditor bilateral. Astăzi, aproape 100 de țări consideră China drept cel mai mare partener comercial, comparativ cu 57, când vine vorba de SUA. China intenționează să ofere cu titlu de împrumut peste un trilion de dolari pentru proiecte de infrastructură, prin inițiativa Belt and Road, în următorul deceniu, în timp ce SUA au redus ajutorul. China va câștiga putere economică din dimensiunea pură a pieței sale, precum și din investițiile sale de peste mări și asistența pentru dezvoltare. Puterea globală a Chinei în raport cu SUA este probabil să crească.
Cu toate acestea, echilibrele de putere sunt greu de judecat. SUA vor păstra unele avantaje, pe termen lung, în materie de putere, care contrastează cu zonele de vulnerabilitate chineză.
Una este geografia. SUA sunt înconjurate de oceane și vecini care probabil vor rămâne prietenoși. China are granițe cu 14 țări, iar disputele teritoriale cu India, Japonia și Vietnam stabilesc limite pentru puterea sa hard şi soft.
Energia este un alt domeniu în care America are un avantaj. Acum un deceniu, SUA depindeau de energia importată, însă revoluția șistului a transformat America de Nord din importator de energie în exportator. În același timp, China a devenit mai dependentă de importurile de energie din Orientul Mijlociu, pe care trebuie să le transporte de-a lungul rutelor maritime care evidențiază relațiile sale problematice cu India.
SUA au și avantaje demografice. Este singura țară mare dezvoltată care se preconizează să își păstreze locul (trei) în clasamentul global, în ceea ce privește populația. În timp ce rata creșterii populației SUA a încetinit în ultimii ani, aceasta nu va deveni negativă, ca în Rusia, Europa și Japonia. Între timp, China se teme „că îmbătrâneşte înainte de a se îmbogăți”. India o va depăși în curând, devenind cea mai populată țară, iar forța sa de muncă a atins punctul culminant în 2015.
America rămâne, de asemenea, în fruntea tehnologiilor cheie (bio, nano, informație) care sunt esențiale pentru creșterea economică din secolul XXI. China investește puternic în cercetare și dezvoltare și concurează bine în unele domenii. Dar 15 dintre primele 20 de universități de cercetare din lume se află în SUA; niciuna nu este în China.
Cei care proclamă Pax Sinica și declinul american nu reușesc să țină cont de întreaga gamă de resurse de putere. Hubris-ul american constituie întotdeauna un pericol, dar și frica exagerată, care poate duce la reacții exagerate. La fel de periculos este naționalismul chinez, aflat în creștere, care, combinat cu credința în declinul american, determină China să își asume riscuri mai mari. Ambele părți trebuie să se ferească de greșeala de calcul. La urma urmei, cel mai adesea, cel mai mare risc cu care ne confruntăm este propria noastră capacitate de eroare. >>
