Bătaie la nivel înalt, la Kiev: Directorul SBU i-ar fi scos un dinte șefului Administrației Prezidențiale

Ivan Bakanov, directorul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU)

Ivan Bakanov, directorul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), i-ar fi scos un dinte şefului administraţiei prezidenţiale Andrei Bodgan, cei doi luându-se la bătaie chiar în faţa sediului preşedinţiei de la Kiev, a relatat duminică postul de televiziune ucrainean 24TV.ua în pagina sa electronică, precum şi alte media din capitala ucraineană, transmite Agerpres.

„O încăierare s-a produs între Bakanov şi Bogdan pe Bankovaia (sediul preşedinţiei de la Kiev – n.r.). Bogdan nu a mai venit de atunci la serviciu. Cauza conflictului ar fi numirea şefului Departamentului principal de investigaţii al SBU. Bogdan l-ar fi dorit la conducerea acestuia pe (Dmitri) Neskoromnîi (vicepreşedinte interimar al SBU). În schimb, Bakanov – pe (Vasili) Vovk (fostul şef al departamentului menţionat)”, explică într-o postare pe pagina sa de Facebook jurnalistul Stanislav Recinski.

În timpul încăierării, care ar fi avut loc săptămâna trecută, Bakanov i-ar fi scos un dinte lui Bogdan.

În pofida acestor tensiuni, preşedintele Volodimir Zelenski ar fi semnat raportul care i-ar fi fost trimis de directorul SBU, Ivan Bakanov, cu privire la demisia a doi adjuncţi ai acestuia – Vladislav Buharev şi Dmitri Neskoromnîi.

Bakanov, susţine jurnalistul Stanislav Recinski în postarea sa, ar fi omul controversatului oligarh Igor Kolomoiski, despre care se spune că ar fi finanţat campania electorală a actualului preşedinte ucrainean.

Dar şi Andrei Bogdan ar avea legături cu Kolomoiski: a fost avocatul său, iar în 2014 i-a fost şi consilier pe când acesta era guvernatorul regiunii Dnepropetrovsk.

Kolomoiski, acuzat de fraudarea băncii sale Privat Bank cu peste 5,6 miliarde de dolari, a fugit din Ucraina în perioada preşedinţiei lui Petro Poroşenko, cu care avea relaţii tensionate. El s-a întors în ţară cu patru zile înainte de învestirea lui Zelenski în funcţia de preşedinte în luna mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here