Călin Georgescu, pus sub urmărire penală. Cele șase acuzații pentru care este cercetat de procurori

Sursa: Inquam Photos / Malina Norocea

Parchetul ICCJ anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu, printre acuzaţii aflându-se instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere, transmite News.ro.

”Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană fizică”, anunţă Parchetul ICCJ.

Persoana vizată este Călin Georgescu, ridicat miercuri din trafic în baza unui mandat de aducere şi audiat la Pachet.

Infracţiunile care i se impută sunt:

  1. Instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.
  2. Comunicarea de informaţii false, prev. de art.404 C.p.
  3. Fals în declaraţii în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere)
  4. Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002.
  5. Promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5  din O.U.G. 31/2002.
  6. Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.

Potrivit surselor Agerpres, pe de altă parte, Călin Georgescu, a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. În consecință, Călin Georgescu va fi lăsat să plece acasă, dar va avea câteva interdicții.

Stimați “milițieni”, tăbărâți pe Călin Georgescu și pe ecosistemul toxic care îl propulsează!