Camera Reprezentanţilor a transmis Senatului actul de acuzare contra lui Donald Trump

Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a votat miercuri trimiterea către Senat a actului de acuzare contra preşedintelui american Donald Trump în vederea procedurii sale de destituire, transmit Reuters, AFP şi DPA. De asemenea, Congresmanul democrat Adam Schiff a fost desemnat şef al echipei de procurori pentru procesul politic de impeachment împotriva preşedintelui republican Donald Trump, care se va desfăşura în Senat, a anunţat miercuri preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, informează AFP potrivit Agerpres.

Rezoluţia a fost adoptată cu 228 de voturi pentru şi 193 de voturi împotrivă într-o procedură lipsită de surprize, Camera Reprezentanţilor fiind controlată de democraţi, care au lansat în septembrie procedura de punere sub acuzare a liderului de la Casa Albă.

Adam Schiff, fost procuror federal în California, a condus ancheta parlamentară din Camera Reprezentanţilor, care în final a reţinut două capete de acuzare împotriva preşedintelui Trump în cadrul procedurii de impeachment (punere sub acuzare şi destituire), respectiv abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului în scandalul legat de presiunile pe care liderul de la Casa Albă le-ar fi exercitat asupra Ucrainei pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, acesta din urmă fiind cel mai probabil contracandidat al său la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

În opinia democraţilor, Trump se face vinovat de ”abuz de putere” pentru că ar fi condiţionat un ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina şi o primire a preşedintelui Zelenski la Casa Albă de reluarea anchetării lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, iar acuzaţia de ”obstrucţionare a Congresului” ar rezulta din încercările liderului american de a împiedica investigarea acestui scandal prin instrucţiuni date unor actuali şi foşti membri ai administraţiei americane de a nu coopera în anchetă.

Hunter Biden a lucrat începând din 2014 pentru compania ucraineană din sectorul gazelor Burisma. Această societate a fost la acea vreme ţinta unei anchete conduse de un procuror a cărui demitere a fost cerută atunci Kievului de către Joe Biden, pe motivul slabelor rezultate ale acelui procuror în lupta împotriva corupţiei.

Totuşi, Donald Trump crede că motivul real al acestei cereri a fost de fapt ancheta condusă de procurorul ucrainean împotriva fiului vicepreşedintelui Joe Biden şi i-a sugerat într-o convorbire telefonică actualului preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, să acţioneze în privinţa acelei anchete

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here