Campania lui Trump, zguduită de o înregistrare secretă cu sora

Preşedintele american Donald Trump este o fiinţă „crudă”, „mincinoasă” şi lipsită de principii, potrivit sorei sale, ale cărei afirmaţii, înregistrate în secret de nepoata Mary L. Trump, au fost reproduse sâmbătă de The Washington Post, preluat de News.ro.

Maryanne Trump Barry, 83 de ani, a atacat în special politica de migraţie implementată de preşedinte, care a condus la separarea copiilor de părinţii lor la frontieră şi la trimiterea lor în centre de detenţie. 

„Tot ceea ce vrea este să placă bazei sale electorale”, potrivit înregistrărilor, pe care le-a obţinut cotidianul american. „El nu are niciun principiu. Niciunul”. „Twitterele şi minciunile lui, oh, Dumnezeule!”, a adăugat ea. 

Înregistrările au fost făcute de nepoata preşedintelui, Mary Trump, care de altfel a publicat recent o carte în care denunţă „familia toxică” din care face parte. 

Robert Trump, fratele mai mic al preşedintelui care a murit săptămâna trecută, a încercat în zadar să împiedice publicarea cărţii. Aproape 950.000 de exemplare au fost vândute din prima zi. Casa Albă a considerat-o „mincinoasă”. 

Maryanne Trump Barry afirmă în înregistrare că miliardarul a trişat la admiterea la universitate, o acuzaţie prezentă în cartea lui Mary Trump. „El a intrat la Universitatea din Pennsylvania pentru că altcineva a trecut examenele în locul lui”, a spus ea, precizând că îşi aminteşte numele persoanei în cauză.

Nici preşedintele, nici Casa Albă nu au comentat informaţiile. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here