Când vor circula şi în Bucureşti primele tramvaie noi

Foto: INQUAM/George Călin

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că au fost făcuţi paşi înainte pentru achiziţia de tramvaie noi şi cel mai probabil, în vara anului viitor acestea vor circula prin Bucureşti. În ceea ce priveşte majorarea tarifului biletelor la mijloacele de transport în comun, edilul a precizat că înainte de a lua o decizie, acestea ar trebui să circule după un orar bine stabilit, transmite News.ro.

”Am făcut nişte paşi înainte, avem banii, avem fondurile europene, avem contract semnat pe fonduri europene, avem contract de cofinanţare semnat cu BCR. Problema este că din vina fostei administraţii contractul nu s-a semnat în 2019 când ar fi trebuit, s-a atribut acelei firme turceşti, a fost un litigiu la CNSC, apoi la Curtea de Apel Bucureşti. Am pierdut timpul şi preţurile au sărit”, a declarat Nicuşor Dan, luni, într-o conferinţă de presă. Primarul general a adăugat că cel mai probabil anul viitor, în vară, vor sosi noile tramvaie. ”Au fost două clarificări pe care Astra Arad le-a solicitat ANAP-ului pentru modificarea contractului de achiziţie. Suntem în curs cu a treia clarificare şi în măsura în care ANAP ne dă undă verde, sunt destul de optimist că vom putea semna contractul cu Astra. Dacă  fosta administraţie nu s-ar fi încăpăţânat să dea nelegal contractul firmei din Turcia, în momentul ăsta aveam  noi tramvaie în Bucureşti care ar fi început să circule. Aşa, probabil o să  avem în vara anului viitor”, a declarat Nicuşor Dan. 

Întrebat dacă preţul biletelor la transportul în comun va fi modificat, Nicuşor Dan a precizat că înainte de a lua o astfel de decizie, este nevoie de alte lucruri care să îmbunătăţească acest tip de transport. 

”Este o decizie care aparţine Consiliului general. Eu îmi doresc să începem prin două lucruri: să existe curăţenie în mijloacele de transport în comun şi acestea să aibă un orar respectat. În momentul de faţă avem un orar pe care teoretic ar trebui să îl respecte, avemun soft care ne spune în orice moment orice autobuz, troleibuz sau tramvai este în avans de cţteva minute. A lipsit acest organism care să controleze devansurile şi întârzierile mijloacele de transport. O să începem săptămâna asta negocierile între Primărie, ADI şi STB pentru contractul de delegare în care vreau să introducem sancţiuni şi bonificaţii pentru respectarea acestui orar. Vreau ca gradul de satisfacţie să crească şi în momentul în care va creşte, putem să discutăm şi de o modificare tarifară”, a mai declarat Nicuşor Dan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here