<< Când Vladimir Putin evocă ororile Germaniei naziste pentru a justifica comportamentul criminal al Rusiei în Ucraina, el se angajează într-o denaturare rău intenționată a istoriei. Dar oponenții Rusiei trebuie să evite să cadă în aceeași capcană și să reziste paralelelor leneșe, cum ar fi compararea lui Putin cu Hitler >>, scrie Ian Buruma, pentru Project Syndicate.
<< Vorbind la Volgograd, cunoscut anterior ca Stalingrad, președintele rus, Vladimir Putin, a evocat recent ororile celui de-al Doilea Război Mondial pentru a-și justifica invadarea în Ucraina. „Din nou și din nou, trebuie să respingem agresiunea Occidentului colectiv”, a spus el cu o figură serioasă, fără a menționa faptul că Regatul Unit și Statele Unite au fost aliații Uniunii Sovietice în timpul războiului. Atunci, ca acum, a adăugat el, Rusia este amenințată de tancurile germane, forțată să se apere împotriva „ideologiei nazismului în forma sa modernă”.
Aceasta este, desigur, o denaturare rău intenționată a istoriei, transmisă în mod cinic din locul unde peste un milion de soldați sovietici și germani au murit în timpul celei mai mortale bătălii a celui de-al Doilea Război Mondial. Rusia nu se apără; a invadat o țară suverană al cărei președinte, Volodimir Zelenski, se întâmplă să fie un evreu care și-a pierdut rude în Holocaust. Sugestia că ideologia nazistă este cea care îl determină pe Zelenski și pe cetățenii săi ucraineni să-și apere țara împotriva agresiunii Rusiei este absurdă, chiar și după standardele lui Putin.
În ceea ce privește tancurile germane despre care se presupune că amenințau Rusia, motivul pentru care cancelarul german Olaf Scholz a ezitat atât de mult înainte de a accepta să trimită 14 tancuri Leopard 2 în Ucraina a fost că nu dorea ca Germania să fie văzută ca un lider militar. Scholz s-a râzgândit abia după ce președintele american, Joe Biden, a acceptat cu greu să furnizeze Ucrainei tancuri M1 Abrams, după ce câteva luni a refuzat să facă acest lucru.
Precum Putin, liderii germani aduc adesea în discuție cel de-al Doilea Război Mondial, uneori ad nauseam. Dar concluziile pe care le trag din acel război sunt opusul militarismului șovinist al lui Putin. Cu o săptămână înainte de discursul lui Putin de la Volgograd, Scholz a folosit comemorarea anuală a Holocaustului din parlamentul german ca o oportunitate de a sublinia responsabilitatea istorică a Germaniei pentru uciderea a milioane de evrei. Recunoașterea acestui lucru, a remarcat el, a fost esențială pentru a ne asigura că o astfel de crimă nu se va repeta niciodată. În deschiderea sesiunii, președintele Bundestag-ului, Bärbel Bas, a subliniat recenta creștere a antisemitismului în Germania, numindu-i o „rușine pentru țara noastră” pe cei care încearcă să minimizeze Holocaustul.
În timp ce unii observatori l-au criticat pe Scholz pentru reticența sa de a-și asuma un rol mai activ în sprijinirea Ucrainei, argumentând că a învățat lecții greșite din istorie, aversiunea sa față de agresiunea militară reflectă pacifismul postbelic care i-a modelat pe liderii germani din generația sa. De asemenea, decizia Germaniei, veche de zeci de ani, de a se baza pe gazul rusesc ar putea fi privită ca parte a efortului său de a folosi comerțul și dependența reciprocă drept o măsură profilactică împotriva războiului. Dar de când Rusia a invadat Ucraina, Germania a fost împinsă de aliații săi să-și regândească politica externă pacifistă, să-și asume un rol militar de conducere și să ajute la apărarea Ucrainei, o țară pe care a tratat-o cu brutalitate în trecut.
Violența este adesea alimentată de amintirea greșelilor istorice, iar Holocaustul nu este diferit. De exemplu, politicienii israelieni de dreapta, conduși de prim-ministrul Benjamin Netanyahu, invocă în mod constant trauma reală a Holocaustului pentru a justifica opresiunea – și adesea represiunea violentă – a palestinienilor în teritoriile ocupate și din interiorul granițelor țării de dinainte de 1967.
Deci, înseamnă asta că amintirile Holocaustului și ale altor răni istorice sunt sortite să fie exploatate și manipulate de oportuniștii politici, adevărata lor semnificație și adevăratul lor sens fiind umbrite pentru totdeauna de analogii de rea-credință? Avea dreptate George Santayana când a inventat faimosul său dicton conform căruia „cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să-l repete”?
Da și nu. Deși detectarea paralelelor istorice în diferite perioade și contexte poate oferi lecții valoroase și un sentiment de perspectivă, ne poate încuraja, de asemenea, să vedem asemănări acolo unde nu se potrivesc, sau chiar există deloc, conducându-ne la concluzii greșite.
Exemple grotești în acest sens o includ pe fosta congresistă americană Michele Bachmann, care compară majorările de taxe cu Holocaustul, și republicana Marjorie Taylor Greene, care a comparat măsurile de sănătate publică legate de COVID-19 cu persecuția evreilor de către naziști. Deși este tentant să atribuim astfel de opinii ofensatoare cinismului și răutății, cauza este adesea pur și simplu ignoranța.
Unele pretinse paralele istorice, deși nu sunt nici cinice, nici rău intenționate, sunt totuși inutile. De exemplu, o declarație recentă a Comitetului Internațional Auschwitz a comparat suferința supraviețuitorilor Holocaustului care trăiesc astăzi în Ucraina cu atrocitățile pe care le-au suferit din partea naziștilor. Dar în timp ce comportamentul criminal al Rusiei în Ucraina este de netăgăduit, realizarea de paralele între atrocitățile lui Putin și Holocaust riscă să le banalizeze pe ambele. Putin este destul de rău – nu este nevoie să-l compari cu Hitler.
Învățarea din istorie înseamnă mai mult decât să faci paralele. A studia istoria înseamnă a înțelege cine suntem, de ce s-au întâmplat anumite lucruri și cum ne pot afecta în continuare. Dar ar trebui să fim și conștienți că lucrurile nu se repetă niciodată în același mod.
Politicile contemporane trebuie judecate după meritele lor, nu doar după relația lor cu trecutul. Nu există niciun motiv pentru care recunoașterea responsabilității țării lor pentru Holocaust ar trebui să îi împiedice pe germanii de azi să trimită tancuri în Ucraina. De asemenea, suferința teribilă a poporului Uniunii Sovietice din partea Germaniei naziste în urmă cu aproape un secol nu poate justifica agresiunea Rusiei de astăzi.
După cum scria odată romancierul britanic L.P. Hartley, trecutul este „o țară străină: acolo, ei fac lucrurile altfel”. Din păcate, asta nu înseamnă că neapărat facem lucrurile mai bine acum. Dar pentru a înțelege această lecție, trebuie să urmăm sfatul lui Santayana și să studiem istoria cu mare atenție. >>
