Cum vor proceda PNL și PSD în ceea ce privește propunerea de premier

Cornel Putan

Actualizare. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, duminică, la finalul rundei de de negocieri cu PSD, că sunt mai multe variante de premier şi că liderii celor două partide vor prezenta aceste variante preşedintelui Klaus Iohannis, apoi vor fi făcute publice, transmite News.ro.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că PSD şi PNL vor merge la preşedintele României, Klaus Iohannis, cu propunerile de premier şi că una din variante este ca liderii celor două partide să ocupe această funcţie, prin rotaţie.

”În ceea ce priveşte premierul, am discutat, vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante şi apoi vom veni şi vom anunţa şi public. Va fi întâi o discuţie şi după aceea vom veni şi public cu ele. Cel mai bine, decât să apară tot felul de  de informaţii pe surse, când ajungem la o concluzie, vom prezenta”, a declarat Florin Cîţu, duminică, la finalul şedinţei cu liderii PSD.
Întrebat când va avea loc întâlnirea cu preşedintele, Cîţu a răspuns ”încă nu avem o dată”.
Întrebat, de asemenea, când se va tranşa problema premierului, liderul PNL a răspuns că în perioada următoare.
”Astăzi, mâine, poate în zilele următoare”, a declarat Cîţu.

Știrea inițială. Negocierile pe programul de guvernare al viitorului Guvern PNL-PSD-UDMR continuă duminică, urmând să fie finalizate capitolele Finanţe, Justiţie şi Muncă, transmite Agerpres.

Sâmbătă, o nouă rundă de discuţii a avut loc la Palatul Parlamentului, cu participarea preşedinţilor PSD şi PNL, Marcel Ciolacu, respectiv Florin Cîţu.

Potrivit preşedintelui PNL, au fost finalizate toate capitolele din programul de guvernare, cu excepţia Finanţelor, Justiţiei şi Muncii.

După încheierea negocierilor pe marginea programului de guvernare vor urma discuţiile pentru ministere, apoi discuţiile cu privire la premier.

Liderul PNL, Florin Cîţu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie dat un vot în Parlament pentru învestirea noului Executiv.

Între punctele rămase în discuţie, asupra cărora nu s-a ajuns la un numitor comun, se numără cele legate de impozitarea progresivă şi desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Legat de „taxa pe lux” cerută de PSD, preşedintele PNL a afirmat, sâmbătă, că în acest moment nu există niciun argument pentru modificarea Codului fiscal, iar măsurile cerute acum au figurat în programul de guvernare al PSD, între 2017-2019 şi nu au fost aplicate.

El a subliniat că „taxe mai mari nu vor face decât să crească veniturile acum”. „După aceea, aceste taxe vor fi eludate, iar veniturile la buget vor scădea”, a adăugat Florin Cîţu.

Cât priveşte desfiinţarea SIIJ, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a susţinut, vineri, că trebuie găsite alte soluţii pentru închiderea MCV.

„Cred că am fost foarte clar: în acea zonă trebuie intervenit şi văzut ce trebuie făcut astfel încât să închidem MCV, dar nu prin desfiinţarea SIIJ”, a adăugat Marcel Ciolacu.

COP26 | Pactul Climatic de la Glasgow

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here