Casa Albă: Nancy Pelosi are dreptul de a vizita Taiwanul

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, care a început luni la Singapore un turneu asiatic, „are dreptul de a vizita Taiwanul”, a estimat Casa Albă, potrivit căreia China „pare să se poziţioneze” pentru o demonstraţie de forţă militară în jurul acestei insule pe care o revendică, informează AFP, citată de News.ro.

Pelosi menţine neclaritatea în privinţa unei escale în Taiwan care ar putea otrăvi şi mai mult relaţiile deja tensionate dintre Beijing şi Washington, dar mai multe publicaţii taiwaneze şi străine au confirmat luni această deplasare, citând surse anonime. The Financial Times a scris chiar că ea se va întâlni cu preşedintele taiwanez Tsai Ing-wen, miercuri, la Taipei.

Pelosi „are dreptul de a vizita Taiwanul”, a spus luni John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru probleme strategice.

„Nu există motiv pentru ca Beijingul să facă din această vizită, care nu derogă de la doctrina americană, o formă de criză”, a adăugat el, pe fondul creşterii tensiunilor americano-chineze ca urmare a informaţiilor potrivit cărora Pelosi ar putea merge în Taiwan.

China „pare să se poziţioneze pentru a putea face un nou pas în zilele următoare”, a continuat Kirby: acest lucru ar putea „include provocări militare, precum tiruri de rachete în strâmtoarea Taiwan sau în jurul Taiwanului” ori „importante incursiuni aeriene” în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului.

„Dacă preşedintele Camerei Reprezentanţilor (…) merge în Taiwan, China va lua cu siguranţă contramăsuri ferme pentru a-şi proteja suveranitatea şi integritatea teritorială”, a avertizat mai devreme un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian. Armata chineză „nu va sta pasivă”, a subliniat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here