Cu puțin noroc, războiul din Iran nu va provoca o recesiune, însă creșterea prețurilor la energie va duce la creșterea costului vieții, notează The Economist.
După ce a atins un vârf de peste 10% la sfârșitul lui 2022 — din cauza blocajelor din lanțurile de aprovizionare post-pandemie, a stimulentelor financiare prea generoase și a șocului energetic provocat de invazia rusă din Ucraina — inflația medie a scăzut în țările bogate. La începutul acestui an, se apropia de 2%. Bancherii centrali credeau că au învins „bestia” inflației.
Dar, tocmai când și-au întors privirea, aceasta a dat semne de revenire. Războiul dintre America și Israel împotriva Iranului a perturbat din nou piețele energetice. Chiar dacă Donald Trump încearcă să calmeze piețele spunând că ostilitățile s-ar putea încheia curând, fluxurile de petrol prin Dtrâmtoarea Ormuz rămân cu aproximativ 97% sub nivelurile normale. Depășită militar de adversari, Republica Islamică a ripostat bombardând centrale de gaz natural din întreaga regiune. Prețurile energiei au crescut vertiginos. Prețul petrolului Brent este în jur de 100 de dolari pe baril (deși fluctuează puternic), față de 60 de dolari la începutul anului. În America, prețurile benzinei au crescut și ele.
Din fericire, pentru a putea provoca o recesiune globală aceste turbulențe ar avea nevoie să se agraveze mult mai mult. Însă mai puțin din fericire, aproape sigur ele vor alimenta și mai mult furia populară legată de costul vieții.
La un moment dat, o creștere a costului energiei duce la scăderea producției. Marjele de profit ale firmelor se reduc pe măsură ce acestea plătesc mai mult pentru combustibil și energie. Consumatorii, nevoiți să cheltuie mai mult pe carburant, reduc cheltuielile discreționare. Un studiu recent realizat de Oxford Economics estimează că două luni de prețuri ale petrolului brut la 140 de dolari (alături de prețuri mai mari la gazul natural) ar împinge părți ale economiei globale într-o ușoară contracție. Un sondaj realizat de Wall Street Journal în rândul economiștilor sugerează că 138 de dolari este pragul critic pentru Statele Unite. Multe economii păreau deja pregătite pentru o încetinire chiar înainte de declanșarea haosului din Orientul Mijlociu. Încrederea consumatorilor este aproape de minime istorice în America și abia mai ridicată în alte părți.
Totuși, acest scenariu ar putea fi prea pesimist. Cercetări ale Deutsche Bank arată că nu doar nivelul prețului petrolului contează, ci și variația acestuia. Recesiunea din America din 1973–1975 a fost atât de profundă întrucât prețurile petrolului se triplaseră într-un timp scurt. Până acum, în 2026, ele nici măcar nu s-au dublat. Steven Blitz, de la TS Lombard, subliniază că, în jurul contracției PIB-ului, cauzată de petrol, din 1990, prețul țițeiului West Texas Intermediate a crescut cu 166%. Pentru a provoca astăzi un șoc comparabil, ar trebui să ajungă la 175 de dolari. Șocul actual este mai degrabă comparabil cu o atingere de „pistol de electroșoc” decât cu a unui „prăjitor de pâine aruncat în cadă”.
În plus, economia mondială a intrat în această criză energetică într-o stare relativ bună. În economiile avansate, salariile reale cresc cu cel puțin 1% pe an. În al patrulea trimestru al anului 2025, profiturile corporative globale au crescut cu 15% în termeni nominali, comparativ cu anul precedent. O serie de date în timp real sugerează că, în ultimele luni, creșterea economică s-a accelerat în lumea bogată. În ciuda fluctuațiilor de pe piețele energetice, puțini investitori intră în panică în legătură cu o recesiune. Indicatorii realizați de Goldman Sachs, care combină analiza acțiunilor, a cursului valutar și a altor active, sugerează că investitorii anticipează o încetinire moderată, nu o recesiune.
Același set de date sugerează însă că investitorii sunt foarte preocupați de inflație. Indicatorii de piață ai așteptărilor privind inflația sunt în creștere. O regulă empirică spune că o creștere susținută de 10 dolari a prețului petrolului adaugă, în timp, 0,3–0,4 puncte procentuale la inflația generală. Presupunând că petrolul rămâne în jur de 100 de dolari pe baril, rata medie a inflației în rândul țărilor din OECD ar putea astfel să depășească 4%; la 140 de dolari, nu este deloc exclusă o inflație de 5–6%.
Aspect și mai îngrijorător, băncile centrale ar putea fi mai puțin capabile să răspundă unui șoc inflaționist decât fuseseră în 2022. Companiile ar putea transfera mai rapid costurile asupra consumatorilor de această dată decât în 2022–2023, după ce au demonstrat în urmă cu câțiva ani că pot majora prețurile fără consecințe majore. Între timp, băncile centrale s-ar putea simți constrânse să crească dobânzile pentru a combate un eventual val inflaționist. Donald Trump ar reacționa extrem de negativ dacă Kevin Warsh, alegerea sa mai moderată pentru conducerea Federal Reserve, ar începe mandatul peste câteva luni prin înăsprirea politicii monetare.
Deși datele în timp real nu sunt întotdeauna fiabile, ele sugerează că fenomenul inflaționist se reaprinde. Alternative Macro Signals analizează milioane de articole de presă. Indicele lor global al inflației, care s-a dovedit un predictor util al cifrelor oficiale, a crescut puternic recent. Dacă se mențin tiparele istorice, până în iulie inflația globală lunară ar putea depăși 0,6%. Aceasta înseamnă peste 7% în termeni anualizați.
Alternative Macro Signals nu este singurul indicator îngrijorător. Truflation analizează prețurile în timp real dintr-o gamă largă de surse. Datele sale sugerează că, în această lună, inflația anuală a bunurilor din Statele Unite a crescut de la mai puțin de 1% la aproape 3,5%. Această creștere a fost aproape în întregime rezultatul majorării prețurilor la benzină.
Dacă băncile centrale nu vor reuși să prevină la timp o nouă criză a costului vieții, guvernele ar putea fi nevoite să intervină pentru a sprijini populația. În 2022–2023, guvernele europene au alocat, în medie, aproximativ 3–4% din PIB pentru a reduce costurile energetice în creștere suportate de gospodării și companii. Aceste măsuri au ajutat populația săracă din Europa să evite lipsuri severe. Totuși, au venit cu un cost fiscal enorm. Probabil jumătate dintre cheltuieli nu au fost direcționate eficient, astfel că celmai mult au beneificat persoanele bogate — cei mai mari consumatori de energie, care aveau cea mai mică nevoie de spriji.
Vor opta guvernele, de această dată, pentru măsuri mai bine direcționate? Într-un context marcat de furie populistă și politicieni cheltuitori, nu este prudent să se mizeze pe acest lucru. Cea mai durabilă consecință economică a războiului din Orientul Mijlociu ar putea fi agravarea problemelor fiscale din economiile bogate.
Dedesubturile prea puțin încurajatoare ale negocierilor de pace cu Iranul, pomenite de Trump
