Catalonia a decis marţi să reimpună restricţii pentru a stopa creşterea „exponenţială” a cazurilor de COVID-19 înregistrate în ultimele zile, în special în rândul tinerilor, în această regiune din nord-estul Spaniei, relatează AFP.

Discotecile şi alte locuri de divertisment nocturne în spaţii închise se vor închide de la sfârşitul acestei săptămâni şi va fi necesară prezentarea unui test antigen sau PCR negativ, sau a unui certificat de vaccinare, pentru participarea la evenimente în aer liber cu peste 500 de persoane, a anunţat Patricia Plaja, purtătoarea de cuvânt a guvernului catalan, într-o conferinţă de presă, informează Agerpres.

„Situaţia epidemiologică din Catalonia este extrem de complicată”, a declarat ea, deoarece „numărul cazurilor creşte într-un ritm exponenţial, mult mai mare decât putem noi suporta”.

„Pandemia nu s-a terminat, noile variante sunt foarte contagioase şi avem încă categorii mari de populaţie care nu sunt vaccinate. Nu putem pretinde că am învins virusul”, a avertizat Plaja.

Ea s-a pronunţat chiar pentru revenirea la obligativitatea purtării măştii, subliniind totuşi că această decizie nu intră în competenţa guvernului autonom catalan.

Purtarea unei măşti nu mai este obligatorie în aer liber în Spania din 26 iunie.

Situaţia sanitară s-a deteriorat brusc în ultimele zile în Spania, cu o explozie a numărului de contaminări cu COVID-19 în rândul tinerilor.

În afară de Catalonia, Navarra (nord) a anunţat măsuri limitate începând de miercuri, iar Andaluzia (sud) ar putea face acelaşi lucru.

În acelaşi timp, campania de vaccinare s-a accelerat: 40,3% din cei aproximativ 47 de milioane de spanioli sunt complet vaccinaţi împotriva coronavirusului, în timp ce jumătate (55,9%) au primit cel puţin o doză de vaccin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here