Raportul privind decesele de covid: Unele spitale au raportat toate decesele; altele, le-au anunţat cu două luni întârziere
Ministerul Sănătăţii a făcut public vineri Raportul Comisiei pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19, din care rezultă că au existat cinci modificări ale modului de raportare, că până la 31 martie 2021 erau consemnate 31.132 de decese în alerte.ms.ro şi 23.931 în Corona forms, iar pe luni diferenţele sunt tot mai mari, pe măsură ce...
Tătaru, despre raportarea deceselor de coronavirus: Anul trecut eram acuzaţi că avem prea mulţi, acum a început partea cealaltă, sunt prea puţini
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a afirmat, joi seară, referindu-se la raportarea deceselor de coronavirus că „nu poate fi vorba de morţi ascunşi de Guvern”, iar în plarforma CoronaForms fiecare pacient apare cu CNP-ul. „Anul trecut eram acuzaţi că avem prea mulţi, acum a început partea cealaltă, sunt prea puţini”, a comentat deputatul liberal.
Ministrul francez al sănătăţii: Din 15 septembrie, personalul medical care nu se va vaccina, nu va mai putea lucra şi nu va mai fi plătit
Din 15 septembrie, personalul medical care nu se va vaccina, nu va mai putea lucra şi nu va mai fi plătit, a anunţat, luni, ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, citat de News.ro.
"Începând din 15 septembrie, dacă lucrezi în domeniul sanitar şi nu eşti vaccinat, nu vei mai putea munci şi nu vei mai fi plătit", a declarat Veran.
Franţa,...
Un oraş din Cehia și-a bătut propria „monedă” pentru redresarea post-Covid
Un oraş din Cehia a creat o ”monedă” locală pentru redresarea după criza Covid-19, locuitorii primind bani pentru a-i cheltui în magazinele şi cafenelele grav afectat de măsurile de carantină, transmite Reuters, preluat de News.ro.
În cadrul programului, locuitorii primesc vouchere digitale, promovate ca fiind o monedă locală specială.
Până la...
Raed Arafat: Încă nu aș merge la o petrecere în spațiu închis, chiar dacă sunt vaccinat
Șeful DSU, Raed Arafat, spune că încă nu ar participa la o petrecere în spațiu închis, însă ar accepta o invitație la masă într-un restaurant.
„La o petrecere mâine în spațiul închis nu cred că eu aș merge, chiar dacă sunt vaccinat. Încă! Mai aștept. Eu, personal, nu aș merge. Eu personal, care nu...
A treia doză de vaccin | Șeful OMS denunţă “lăcomia” care prelungeşte agonia mondială
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a denunţat "lăcomia" celor care se gândesc la injectarea unei a treia doze de vaccin anti-Covid, a cărei necesitate nu a fost dovedită, în contextul în care o mare parte din locuitorii lumii aşteaptă prima doză, transmite News.ro.
"Dacă solidaritatea nu funcţionează, există un cuvânt pentru a explica prelungirea agoniei...
Vaccinul Pfizer nu creşte riscul cardiovascular la cei de 75 de ani – studiu
Vaccinul contra Covid-19 de la Pfizer/ BioNTech nu creşte riscul de probleme cardiovasculare grave (infarct, AVC sau embolie pulmonară) la persoanele cu vârsta de peste 75 de ani, potrivit unui studiu francez oficial făcut public luni, informează AFP, preluată de News.ro.
Rezultatele acestui studiu "sugerează că vaccinarea" cu serul de la Pfizer/ BioNTech "nu pare a fi asociată unei creşteri...
Dovada vaccinării anti-Covid începe să fie „vitală”, Franța anunță măsuri fără precedent: „Să trecem restricţiile asupra celor nevaccinaţi”
Emmanuel Macron a anunţat, luni, o serie de măsuri pentru a-i încuraja puternic pe francezi să se vaccineze, în special generalizarea permisului sanitar şi obligaţia de vaccinare pentru personalul de îngrijire, cu scopul de a stăvili răspândirea variantei Delta, notează AFP, preluată de Agerpres.
"Trebuie să ne îndreptăm spre vaccinarea tuturor francezilor", a spus şeful statului într-un discurs detaliind măsurile...
Premierul Olandei îşi cere scuze după o explozie a cazurilor de COVID-19 în regat
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a recunoscut luni că guvernul său a comis o eroare atunci când a relaxat unele restricţii şi şi-a prezentat scuzele, în contextul în care Olanda înregistrează o creştere bruscă a cazurilor de COVID-19, relatează AFP, citată de Agerpres.
Guvernul a autorizat în urmă cu două săptămâni redeschiderea discotecilor, dar în faţa propagării rapide a variantei Delta,...
Simptomele neurologice lăsate de Covid cresc de şase ori riscul de deces
Pacienţii cu COVD-19 care dezvoltă simptome neurologice prezintă un risc de şase ori mai mare de deces, potrivit unui studiu internaţional publicat marţi de revista medicală JAMA Network Open, relatează EFE, preluată de Agerpres.Rezultatele, încă provizorii, au fost obţinute pe baza a 3.744 de adulţi spitalizaţi în 133 de centre de pe cele cinci continente.Principala concluzie a...






















