Ministrul francez al sănătăţii: Din 15 septembrie, personalul medical care nu se va vaccina, nu va mai putea lucra şi nu va mai fi plătit

Din 15 septembrie, personalul medical care nu se va vaccina, nu va mai putea lucra şi nu va mai fi plătit, a anunţat, luni, ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, citat de News.ro.

„Începând din 15 septembrie, dacă lucrezi în domeniul sanitar şi nu eşti vaccinat, nu vei mai putea munci şi nu vei mai fi plătit”, a declarat Veran.
Franţa, prin vocea preşedintelui Emmanuel Macron, a anunţat că vaccinarea personalului medical devine obligatorie, acelaşi anunţ fiind făcut luni şi de autorităţile din Grecia.
„Vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi cei care vor fi în contact cu persoane fragile”, a anunţat Macron, care a avertizat că din „15 septembrie vor fi efectuate controale şi se vor lua măsuri”.

„Avem un mare avantaj: vaccinul. Acesta ne protejează contra variantei delta. Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom evita spitalizările. Începe o nouă cursă de viteză”, a adăugat Macron.

Tot luni, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat că, începând de la 1 septembrie, vaccinarea va fi obligatorie pentru personalul medical. De asemenea, de la 16 august, vaccinul este obligatoriu pentru persoanele care lucrează în aziluri.

Recuperarea post-Covid este rapidă, însă neuniformă şi fragilă. Trei falii pe care stă economia globală

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here