Lideri sindicali din educație, către Nicuşor Dan: „Domnule preşedinte, nu fiţi părtaş la distrugerea învăţământului românesc!”
Trei federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar şi superior îi solicită preşedintelui Nicuşor Dan să nu promulge Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare în forma asumată în faţa Parlamentului României de către Guvernul condus de Ilie Bolojan, considerând că, dacă vor fi puse în practică, vor afecta „grav” atât angajaţii, cât şi beneficiarii educaţiei. „Domnule Preşedinte, nu fiţi părtaş la distrugerea...
Rezultate Admitere liceu 2025: Peste 43% dintre elevii de clasa a VIII-a au fost admişi la prima opţiune
Rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a au fost publicate, miercuri, în această etapă fiind repartizaţi 97% din totalul elevilor cu opţiuni completate, anunţă Ministerul Educaţiei. Peste 43% dintre ei au fost admişi la prima opţiune, informează News.ro.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că a publicat, miercuri, la ora 11.00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării...
Titularizare 2025: Primele rezultate la proba scrisă au fost publicate
Mai puţin de jumătate dintre candidaţii la examenul de titularizare din acest an au obţinut note peste 7 la probă scrisă, conform rezultatelor făcute publice marţi, notează News.ro.
Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar (sesiunea 2025) constă în susţinerea unei inspecţii speciale la clasă sau a unei probe practice şi, ulterior, a unei probe...
Lupta cu ceaușismul a devenit la fel de importantă și de urgentă ca lupta cu deficitul
>>> Mai tragice decât tragedia sunt doar glorificarea și nostalgia ei
Rezultate finale Definitivat 2025. Notele după contestații au fost publicate
Rezultatele finale ale examenului de definitivat indică o creştere cu 3,87% a numărului de candidaţi promovaţi după soluţionarea contestaţiilor. Astfel, au promovat 69,24% dintre cadrele didactice care au susţinut examenul, iar 45 de candidaţi au obţinut nota maximă. În schimb, au fost 753 de candidaţi cu note sub 5, informează News.ro.
Rezultatele finale (după soluţionarea contestaţiilor) înregistrate la proba scrisă...
Anchetă: O profesoară din Iași, acuzată că folosește dispozitive de bruiaj la examene
O profesoară de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii (USV) din Iaşi este acuzată că ar fi folosit un dispozitiv anti-bruiaj în timpul examenelor, pentru ca studenţii să nu poată copia, conducerea instituţiei de învăţământ demarând o anchetă internă. Totodată, un student care se afla pe holul instituţiei şi care nu şi-a putut suna părinţii bolnavi a depus o plângere...
O mamă româncă, despre școala primară din Olanda: „Evaluarea nu e despre frică, ci despre încredere”
Raluca Cordun este mama a doi copii care urmează cursurile şcolii primare într-un oraş din Olanda. De patru ani, trăieşte din interior experienţa unui sistem educaţional care funcţionează pe bază de încredere, autonomie şi atenţie reală la nevoile fiecărui copil. Într-o conversaţie sinceră, Raluca povesteşte despre cum sunt primiţi copiii în şcoli, cum sunt evaluaţi şi încurajaţi să îşi...
Rezultate Definitivat 2025
Ministerul Educaţiei a publicat, marţi, primele rezultate ale examenului de definitivat, la care au fost evaluate lucrările a 8.849 de candidaţi. 40 de candidaţi au fost notaţi cu 10, 402 candidaţi s-au situat pe segmentul de note 9,50 - 9.99, iar 622 de candidaţi au primit note sub 5. 65,36% dintre cadrele didactice care au susţinut examenul au promovat,...
TITULARIZARE 2025: Proba scrisă are loc marți
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă, informează News.ro.
Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar...
















