Acasă Politică Pagina 521

Politică

Universul.net te ține la curent cu tot ce se întâmplă pe scena politicii din România. Citește ultimele știri despre Președinție, Guvern, Parlament și principalele partide aflate la putere și cele din opoziție. Vezi cum arată CV-urile politicienilor precum Viorica Dăncilă, Klaus Iohannis, Victor Ponta, Ludovic Orban, Traian Băsescu sau Călin Popescu Tăriceanu, dar și ce averi au cei mai importanți oameni în stat. Aici găsești tot ce trebuie să știi despre alegerile prezidențiale, parlamentare, europarlamentare și locale, referendumuri și moțiuni de cenzură.

Moțiunea de cenzură, prezentată joi în Parlament, în sesiune extraordinară

Senatul şi Camera Deputaţilor sunt convocate în sesiune extraordinară comună, joi, la ora 12,00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de social-democraţi la adresa Cabinetului Orban, transmite Agerpres. Decizia privind convocarea Camerei Deputaţilor şi Senatului în sesiune extraordinară este semnată de preşedinţii celor două foruri legislative, Marcel Ciolacu, respectiv Robert Cazanciuc.

Paul Stănescu rupe frontul PSD: Ceea ce e foarte important este că Guvernul Orban trebuie învestit

Senatorul PSD Paul Stănescu spune că Guvernul Orban trebuie învestit, pentru că România are nevoie de un guvern funcţional, transmite News.ro. Stănescu afirmă că decizia este politică şi se va lua într-un for de conducere al PSD, precizând că el este om de partid şi va face exact ceea ce decide partidul la votul...

Legea ”Mitralieră,” care scapă evazioniștii de închisoare a fost adoptată de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, ca for decizional, proiectul de lege iniţiat de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu, care prevede că inculpaţii pentru fapte evaziune fiscală de până la 100.000 euro nu mai execută pedeapsa cu închisoare dacă achită integral prejudiciul. Rămane doar să plătească o amendă, transmite News.ro. De asemenea, „dacă în...

Klaus Iohannis va primi unul dintre cele mai prestigioase premii europene: Premiul Charlemagne

Președintele Klaus Iohannis va primi unul dintre cele mai prestigioase premii europene, premiul Charlemagne, acordat celor care au adus o contribuție mare la unificarea europeană. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan. "Președintele Klaus Iohannis va primi pe 21 mai 2020 cea mai prestigioasă distincție internațională pe care a primit-o vreodată...

Firea, după inspecția de „beletristică financiară SF” trimisă de Cîțu: „Plângerile pentru abuz sunt pregătite”

Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, susţine că echipa de control de la Ministrul Finanţelor nu a găsit nimic în neregulă la Primăria Capitalei şi a plecat „cum a venit”. „Ministrul Cîţu a anunţat azi că a găsit (inventat) nu ştiu ce nereguli la Primăria Capitalei. De aproape un an se chinuie, săracul! Nu...

Primarul-magician care apare în afișe și cu șefa PSD și cu șeful PNL: Am discutat cu amble tabere

Un primar botoșănean a reușit să creeze una dintre cele mai inedite situații ale acestei precampanii electorale. Are în comunitatea sa bannere electorale atât cu candidatul PSD cât și cu cel al PNL-ului, principalii adversari politici pentru președinția Consiliului Județean Botoșani, scrie publicația locală, Botoșăneanul. Potrivit sursei citate, totul se întâmplă la Suharău, în...

Laszlo Tokes: Revendicăm drepturi de autodeterminare a populaţiei maghiare din Transilvania

Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), a declarat vineri că revendică drepturile de autodeterminare a populaţiei maghiare din Transilvania, informează Agerpres. „Poporul secuiesc este neînfricat în libertatea sa şi a transmis mereu un mesaj către puterile dintotdeauna. Secuii n-au căzut niciodată la compromis în privinţa autodeterminării lor. În urmă cu 100...

Plan strategic pentru detronarea lui Marian Oprișan din fruntea CJ Vrancea

PNL, PMP și PLUS au discutat despre candidat unic la primăria municipiului Focşani şi preşedinţia CJ Vrancea, a declarat vineri liderul local PMP, scrie Agerpres. Planul este menit să-l detroneze pe Marian Oprișan, cel mai vechi lider politic în funcție dintre toți baronii locali. Oprișan este președinte al social-democraţilor din Vrancea încă din anul 1992 și cârmaci...

NEWS ALERT. Întâlnire Victor Ponta -Marcel Ciolacu înainte de votul pe moțiunea de cenzură

victor ponta in parlamentul romaniei
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, și președintele Pro România, Victor Ponta, s-au reunit într-o întânire înainte de votul pe moțiunea de cenzură. Se pare că Pro România își va lăsa parlamentarii să voteze la liber. Cel mai probabil, Marcel Ciolacu încearcă să facă o numărătoare finală, pentru a vedea pe câte voturi se...

Tudorache, întrebat dacă susţine plângerea anunţată de Firea: Nu.

Daniel Tudorache a afirmat că nu susţine plângerea penală pe care a anunţat-o Gabriela Firea cu privire la posibile fraude electorale la alegerile locale. Social-democratul a explicat că există deja o plângere penală pe care a făcut-o el la Secţia de Investigarea a Infracţiunilor în Justiţiei (SIIJ) împotriva preşedintelui biroului electoral Sector 1 Nicolae Sprîncu, transmite News.ro.

CELE MAI CITITE