Inquam Photos/Octav Ganea

PNL, PMP și PLUS au discutat despre candidat unic la primăria municipiului Focşani şi preşedinţia CJ Vrancea, a declarat vineri liderul local PMP, scrie Agerpres. Planul este menit să-l detroneze pe Marian Oprișan, cel mai vechi lider politic în funcție dintre toți baronii locali. Oprișan este președinte al social-democraţilor din Vrancea încă din anul 1992 și cârmaci unic al județului, în ­calitate de vicepreședinte și mai apoi președinte al Consiliului Județean, din anul 2000 până în prezent.

Partidul Mişcarea Populară (PMP) Vrancea va merge cu liste proprii de consilieri, dar poate susţine un candidat unic la primăria municipiului Focşani şi Consiliul Judeţean (CJ), pentru a reuşi să schimbe conducerea politică, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PMP Vrancea, Sorin Hornea.

Am avut o primă întâlnire cu colegii din PNL şi PLUS. Am reuşit să găsim şi puncte comune şi în continuare vedem o disponibilitate pe această temă, cu toate că la această construcţie trebuie să fie a tuturor forţelor politice care vor să schimbe şi la nivelul judeţului Vrancea conducerea politică. Cred că vom reuşi să identificăm o soluţie, doar că nu ştiu dacă vom reuşi să coborâm mai jos de primăria municipiului Focşani şi preşedinţia CJ Vrancea„, a spus Hornea.

Acesta a subliniat că o eventuală alianţă politică poate să existe doar dacă „fiecare partid îşi atinge obiectivele”.

„Rămânem în continuare şi conectaţi cu celelalte forţe politice pentru a găsi o strategie comună, dat trebuie să înţelegem cu toţii că suntem totuşi partide de sine stătătoare, că fiecare partid trebuie să îşi atingă obiectivele, pentru că o alianţă presupune să existe o relaţie corectă între parteneri, astfel încât obiectivele comune să reuşească să ajute să-şi îndeplinească fiecare forţă politică obiectivele proprii. Altfel, o astfel de alianţă nu poate să ajute”, a adăugat Sorin Hornea.

Liderul PMP Vrancea a susţinut că obiectivul filialei judeţene în alegerile locale este de a obţine peste 10% şi de a deveni a treia forţă politică.

PMP, în aceste alegeri va obţine peste 10% şi va deveni a treia forţă politică, ceea ce pe noi ne face să fim foarte responsabili şi în continuare rămânem fideli ideii că, la nivelul judeţului Vrancea, trebuie să încercăm să facem o alianţă politică a tuturor forţelor politice. (…) În maxim 10 zile PMP va definitiva tot ce înseamnă liste la nivelul judeţului, astfel încât să se prezinte în faţa electoratului cu candidaţi credibili, care să ne asigure şansa de a reuşi să ne atingem obiectivul de 10% la nivelul judeţului”, a mai spus Sorin Hornea.

Marian Oprişan a fost reconfirmat, pe 7 februarie a.c., în fruntea Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat Vrancea, el fiind singurul candidat pentru această funcţie şi a fost ales cu unanimitate de voturi, prin ridicare de mâini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here