Florin Manole: Așteptăm ca premierul să aibă o reacție rațională, să facă un pas în spate
Ministrul Muncii, Florin Manole (PSD) a declarat, miercuri, că în acest moment, PSD aşteaptă ca premierul Bolojan să aibă o reacţie raţională, prin care să facă un pas în spate, pentru că nu mai există o majoritate care să îl susţină. El a precizat că şi el şi toţi ceilalţi colegi miniştri rămân fermi în legătură cu demisia din...
Prima zi de concediu medical va fi plătită pentru mai multe categorii de pacienți / Rogobete: Este o formă de protecţie reală
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege cu privire la exceptarea unor categorii de bolnavi de la prevederile referitoare la neplata primei zile de concediu medical. Este vorba despre pacienţii cronici, pacienţii incluşi în programele naţionale de sănătate, pacienţii care beneficiază de spitalizare de zi şi urgenţele medico-chirurgicale. ”Pentru mulţi români, acea primă...
Simion: Votăm orice moţiune împotriva acestui guvern
Liderul AUR, George Simion, a declarat miercuri că AUR votează orice moţiune simplă, orice moţiune de cenzură împotriva acestui guvern dar ei nu consideră că PSD este un partid serios care va depune o moţiune de cenzură şi care va duce la bun sfârşit ceea ce a spus. Simion a mai spus că AUR va depune moţiunea de cenzură...
Buzoianu: Am trimis la avizare proiectul de Ordonanță de Urgență care face din distrugerea sau tăierea arborilor infracțiune
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunţă, miercuri, că a trimis pe circuitul de avizare un proiect de OUG care stabileşte că tăierea arborilor, chiar şi din proprietate privată, devine infracțiune în cazul în care sunt distruse spaţii verzi mai mari de un hectar informează News.ro.
”Am trimis la avizare la celelalte ministere proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care face din distrugerea...
Grindeanu: Dacă nu se ajunge la o armonizare a punctelor de vedere, PSD poate să treacă în opoziție
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că social-democrații pot să treacă în opoziție, dacă nu se ajunge la o armonizare a punctelor de vedere, relatează Agerpres.ro.
El a reiterat că social-democrații își doresc să facă parte dintr-o coaliție pro-europeană, dar care să aibă un alt prim-ministru.
''Am informat, urmare a deciziei luate luni, punctele...
Ilie Bolojan, după consultările cu preşedintele: Îmi asum în continuare mandatul de premier
Premierul Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, a declarat miercuri, după consultările cu preşedintele Nicuşor Dan, că a prezentat poziţia PNL, care reflectă deciziile partidului şi îşi asumă în continuare mandatul de premier. Bolojan a mai anunţat că PNL va susţine în Parlament un moratoriu în aşa fel încât, indiferent de partidele politice, România să îndeplinească jaloanele din PNRR şi...
Partidele din coaliţie, chemate miercuri la consultări de preşedintele Nicuşor Dan
Delegaţiile partidelor care fac parte din coaliţia de guvernare sunt aşteptate, miercuri, la consultările convocate de preşedintele Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni, pentru depăşirea crizei politice generate de anunţul PSD privind retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan. Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, miercuri, după consultările de la Cotroceni, că social-democraţii vor susţine angajamentele internaţionale ale României. Premierul Ilie...
VIDEO | Robert Negoiţă: Ne place, nu ne place domnul Bolojan, importante sunt câteva aspecte. Că s-au întâmplat nişte reforme până acum
Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă (PSD), îşi arată susţinerea pentru premierul Ilie Bolojan, arătând că ”s-au întâmplat niştem reforme până acum”. ”Din punctul meu de vedere cel puţin pentru asta cu societăţile şi cu reforma administrativă, toată susţinerea pentru că eu cred că asta este direcţia corectă”, afirmă el, adăugând că este posibil că poziţia sa ”pe...
Bolojan: Am avut discuţii cu preşedintele, l-am informat că nu voi demisiona
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că a avut discuţii cu preşedintele Nicuşor Dan şi l-a informat că nu va demisiona, arătând că, dacă ar fi o rezervă financiară şi ar şti că, schimbând o persoană, toate lucrurile se rezolvă, mâine n-ar mai fi, dar nu este această situaţie, notează News.ro.
Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat la ProTv ce...
Peter Magyar: Viitorul guvern Tisza și UDMR vor conlucra în favoarea comunității maghiare din Transilvania
Liderul partidului Tisza și viitorul prim-ministru al Ungariei, Peter Magyar, a declarat marți, într-o postare pe Facebook, că a primit asigurări din partea liderului Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), Hunor Kelemen, că UDMR se va abține în viitor de la interferențe în politica de partid din Ungaria, transmite MTI, citată de Agerpres.
'Am convenit că vom lăsa în...






















