Blue Air: Aproximativ 230.000 de pasageri afectaţi de anulările zborurilor
Blue Air anunță, joi, că aproximativ 230.000 de pasageri sunt afectaţi de anulările zborurilor, aceştia primind trei variante: reprogramarea zborului, crearea unui portofel virtual pentru viitoare achiziţii şi rambursarea. Peste 17.500 de portofele electronice au fost create totalizând 1,9 milioane de euro. Compania menționează că rambursarea depinde de reluarea zborurilor, iar conducerea îşi exprimă întreaga disponibilitate pentru rezolvarea situaţiei,...
Modificări propuse la Legea Educaţiei
Ministerul Educaţiei supune dezbaterii publice modificări la Legea Educaţiei, care vizează acordarea unor sume forfetare tuturor elevilor care învaţă în alte localităţi decât cele de domiciliu. În plus, se are în vedere realizarea de ludoteci în localităţile unde numărul locurilor la creşă sau grădiniţă nu este suficient şi extinderea învăţământului dual, transmite News.ro.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă, joi, că...
Ploieşti | Scandalul sistării apei calde continuă
SC Termoficare Prahova SA, firma care a câştigat licitaţia pentru furnizarea de agent termic în municipiul Ploieşti la doar câteva luni de la înfiinţare şi care a oprit furnizarea apei calde după nici trei luni de la semnarea contractului, acuză autorităţile locale că au trecut date nereale în caietul de sarcini, susţinând că adevărata capacitate de producţiei a energiei...
ANAR: Coeficientul de umplere în principalele lacuri de acumulare la 70%
Coeficientul de umplere în principalele lacuri de acumulare a crescut la 70%, volumul disponibil fiind de 3,12 miliarde de metri cubi de apă, potrivit Administraţiei Naţionale a Apelor Române. ANAR a precizat că acest volum este suficient pentru satisfacerea necesarului de apă pentru toţi beneficiarii din localităţile mari care se alimentează centralizat din sursa de apă de suprafaţă. În...
Medic: Am asistat multe naşteri, nu poţi să nu te bucuri. Totuşi, sentimentul este diferit când vezi copii care nasc alţi copii
Un medic din Timişoara afirmă, într-o postare pe Facebook, că a asistat la multe naşteri şi nu poţi să nu te bucuri de fiecare dată când vezi fericirea unei familii. Totuşi, sentimentul este diferit atunci când mama este minoră şi aduce pe lume un copil, urmând a avea nevoie de foarte mult ajutor pe care, de cele mai multe...
MIPE anunţă că a încărcat tranşa a doua a voucherelor sociale de 250 de lei
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă, duminică, faptul că în data de 26 august a încărcat o nouă tranşă, numărul II, de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijiin pentru România”. Valoarea totală a tranşei II se ridică la aproape 600.000.000 lei şi a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români, scrie News.ro.
Potrivit ministerului, tranşa...
Amenzi de peste 900.000 de lei, date de comisarii de la Protecţia Consumatorilor în Ploieşti şi Câmpina
Comisarii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), care săptămâna aceasta au desfăşurat ample acţiuni de control în municipiile Ploieşti şi Câmpina din judeţul Prahova, au aplicat amenzi de peste 900.000 de lei, oprind de la comercializare peste 10.000 de produse neconforme. Acţiunile de control în regiunea Sud-Muntenia continuă, anunță News.ro.
Controalele în cele două mari oraşe ale judeţului...
Mină de război, descoperită plutind în derivă în Marea Neagră
O mină de război a fost descoperită, joi, plutind în derivă în Marea Neagră, iar marinarii militari intervin pentru neutralizarea acesteia, anunță News.ro.
Forţele Navale au transmis printr-un comunicat de presă, că dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” (DM-29) a ieşit din portul Constanţa, joi, în jurul orei 13.15, pentru a executa o misiune de intervenţie asupra unei mine de război,...
Şofer turc, amendat de poliţişti după ce a vrut să intre cu TIR-ul în Pasajul Unirii din Capitală, fără a respecta limita de înălţime
Un cetăţean turc a fost amendat de poliţişti după ce a vrut să intre cu un TIR în Pasajul Unirii din Bucureşti, fără a respecta indicatorul privind limita de înălţime de 3,5 metri. Astfel, camionul, care avea 4,2 metri înălţime, a rupt poarta metalică montată înainte de intrarea în pasaj, anunță News.ro.
Brigada Rutieră a anunţat, joi după-amiază, că accidentul...
Creştinii sărbătoresc azi Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică
Creştinii sărbătoresc joi Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, zi care marchează începutul culesului viilor şi în care, conform credinţei populare, femeile se roagă pentru a avea copii, iar cei care vor să se căsătorească se roagă pentru a-şi găsi perechea, transmite News.ro.
Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca "Sfânta Maria Mică", marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. De...



















