Presa internaţională: Fotbalul va introduce cartonaşe albastre pentru eliminări de zece minute / FIFA: Relatările sunt incorecte şi premature
Regulamentul fotbalului va introduce în curând cartonaşele albastre, cu care jucătorii care comit faulturi tactice sau protestează împotriva deciziilor arbitrului vor fi eliminaţi zece minute, conform publicaţiei britanice The Telegraph, citată de agenţia EFE, potrivit Agerpres.ro.
Această noutate a fost decisă de organismul responsabil cu regulile jocului, IFAB (International Football Association Board), care va începe testarea acestui tip de sancţiune...
Ultima zi de audieri la TAS pentru Simona Halep. Nu se ştie când va fi anunţată decizia
Audierile în cazul de dopaj al Simonei Halep se încheie vineri, după trei zile în care au fost audiaţi martori, experţi, dar şi antrenorul Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gotier, transmite News.ro.
Miercuri, Halep a petrecut aproape 10 ore la TAS, unde au fost audiaţi mai mulţi experţi, iar joi au depus mărturie Patrick Mouratoglou şi Candice Gotier.
În primele două...
Medaliile Jocurilor Olimpice de la Paris conţin fragmente din Turnul Eiffel
O bucată hexagonală, şlefuită, de fier, luată de la emblematicul Turn Eiffel, este încorporată în fiecare medalie de aur, argint şi bronz care va fi atârnată la gâtul sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris din 26 iulie-11 august şi la Jocurile Paralimpice care vor urma, relatează AFP.
Organizatorii JO au dezvăluit joi designul revoluţionar, potrivit News.ro.
Simone Biles are şapte...
Ce echipe va întâlni România în grupele Ligii Naţiunilor
Reprezentativa României va întâlni Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar în grupele Ligii Naţiunilor, conform tragerii la sorţi care a avut loc, joi, la Paris. Tricolorii vor evolua în Liga C.
Selecţionerul Edward Iordănescu consideră că România trebuie să termine pe primul loc grupa din Liga Naţiunilor care s-a tras la sorţi joi, precizând însă că până la meciurile respective...
UEFA va include cel puţin două femei în Comitetul Executiv
UEFA va avea cel puţin două femei în Comitetul Executiv, după ce forul de conducere al fotbalului european a adoptat un amendament la statut în cadrul Congresului său de joi, de la Paris.
Anunţul lui Aleksander Ceferin că nu va candida pentru realegerea la preşedinţia UEFA în 2027 a umbrit celelalte subiecte de pe ordinea de zi, unde au fost...
Cazul Simona Halep – TAS: Antrenorul Mouratoglou şi-ar fi asumat vina și a stat doar 23 de minute în tribunal
Antrenorul Patrick Mouratoglou a fost audiat, joi, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, unde este judecat cazul de dopaj al Simonei Halep. Antrenorul şi-ar fi asumat vina pentru faptul că Simona Halep a ajuns să ia un supliment contaminat cu Roxadustat, informează News.ro.
Potrivit sport.ro, Mouratoglou s-a aflat în interiorul tribunalului doar 23 de minute şi nu...
Simona Halep: Former Wimbledon and French Open champion’s appeal of 4-year doping ban goes into 2nd day
The top court in global sport is hearing for a second day former Wimbledon and French Open champion Simona Halep's appeal against a four-year doping suspension which could end her career.
The former No. 1 arrived at the Court of Arbitration for Sport Court of Arbitration for Sport (CAS) on Wednesday in Lausanne for three-day proceedings that she hopes will...
A doua zi de audieri la TAS pentru Simona Halep / Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gohier au depus mărturie
Antrenorul Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gohier au depus mărturie, joi dimineaţa, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, în cazul de dopaj al Simonei Halep, transmite News.ro.
Potrivit sport.ro, cei doi au părăsit TAS după mai puţin de jumătate de oră şi nu au făcut nicio declaraţie la ieşirea de la audieri.
La audierile de joi este prezentă...
Simona Halep a stat până seara târziu la TAS, în prima zi de audieri în cazul său de dopaj
Simona Halep a stat până seara târziu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), miercuri, în prima zi de audieri în cazul său de dopaj, notează News.ro.
“Nu pot să vorbesc. Vorbim la final”, le-a comunicat Halep jurnaliştilor care au aşteptat-o în faţa sediului TAS, potrivit sport.ro.
Avocatul român al sportivei s-a arătat încrezător în şansele de reuşită ale Simonei Halep în procesul...
Simona Halep va fi audiată de TAS, de miercuri până vineri
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, fost lider 1 mondial şi câştigătoare a două turnee de Mare Şlem, va fi audiată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), de miercuri până vineri, ea contestând suspendarea sa de patru ani pentru dopaj, a indicat TAS, notează AFP, citată de Agerpres.
Audierea Simonei Halep se va desfăşura cu uşile închise.
Pe 12 decembrie, Tribunalul...




















