Bilanțul deceselor în urma celor două seisme care s-au produs în Venezuela în urmă cu o săptămână și jumătate a urcat la 3.342, potrivit unui bilanț oficial publicat duminică, informează DPA, citată de Agerpres.ro.
Președintele Adunării Naționale, Jorge Rodríguez, a spus într-un mesaj pe rețeaua X că circa 16.740 de persoane au fost rănite și peste 17.000 au rămas fără locuințe.
Cele două seisme cu magnitudini de 7,2, respectiv 7,5 au lovit Venezuela pe 24 iunie și au fost urmate de o serie de replici. Orașul de coastă La Guaira s-a numărat printre zonele cele mai graf afectate.
Echipe de salvatori din Venezuela, ajutați de salvatori din alte țări, au continuat căutarea supraviețuitorilor prinși între dărâmături.
Potrivit autorităților, 190 de clădiri au fost distruse și alte cel puțin 856 au suferit pagube majore, printre acestea numărându-se și câteva spitale. Mai multe poduri și drumuri sunt complet impracticabile, ceea ce îngreunează eforturile salvatorilor.
Europa a promis mai mulți bani pentru apărare. Dar nu reușește să-i pună la dispoziție














