Peste 24.000 de copii. Acesta este numărul copiilor înfectați cu HIV înainte de Revoluție. Dintre aceștia, 14.000 trăiesc și astăzi. Pentru 10.000 dintre ei, medicii nu au mai avut ce face, din păcate, a dezvăluit prof. dr. Adrian Streinu Cercel la Dezbateriale Universul.net.
12.500 de pacienți infectați cu HIV pe vremea comunismului se află în prezent sub tratament. Restul până la 14.000 au refuzat să intre pe linii terapeutice.
În procente, România a reușit să salveze 60% dintre copiii cu HIV și asta pentru că a acționat rapid: medicii s-au deplasat în străinătate în căutare de medicamente, iar autoritățile s-au implicat imediat în lupta internațională împotriva HIV-SIDA, declanșată în anul 1995, prin semnarea declarației de la Paris. De ce a fost acest moment crucial în lupta împotriva temutului virus și în salvarea copiilor români, ne povestește medicul Adrian Streinu Cercel:
Dan Turturică: În cifre absolute, cam despre câți copii vorbim?
Adrian Streinu Cercel: În momentul de față vorbim despre circa 14.000 în viață, dintre care peste 12.500 sunt în tratament, restul refuzând să intre în linii terapeutice. Cumulativ vorbim despre peste 24.000 de cazuri, cumulativ însemnând inclusiv cei decedați din 1985 și până în zilele noastre. În jur de 10.000 au murit.
Medicii români au avut ambiția să rezolve această problemă. Ne-am deplasat în străinătate și am discutat cu companiile de medicamente care apăruseră la acea vreme să vină să se înregistreze și în România.
După 1995, România a semnat declarația de la Paris, o declarație foarte importantă, prin care își asuma că recunoaște problematica HIV-SIDA ca o problemă majoră de sănătate publică, alături de celelalte state.
Dan Turturică: Dar de ce a durat 5 ani?
Adrian Streinu Cercel: Păi gândiți-vă că din 1982, când s-a descris pentru prima dată virusul, până în 1995, când s-au mobilizat țările lumii, a trecut un interval lung de timp. Nimeni nu era pregătit pentru așa ceva. A fost un demers politic. Un demers politic care deschidea foarte multe orizonturi și uși. Fără acest demers politic care să fie instituționalizat la nivel planetar, nu se putea face mare lucru. Fiecare țară ar fi fost pe cont propriu.
Dan Turturică: România a semnat acea declarație când a fost propusă, nu mai târziu?
Adrian Streinu Cercel: Sigur. Când a fost pusă pe masă a și fost semnată de România. Și-au asumat că este o problemă majoră de sănătate publică și că trebuie făcut ceva. Au mai trecut din acel moment aproximativ doi ani de zile până când s-a constituit o comisie națională de luptă anti-SIDA la nivelul Ministerul Sănătății și o comisie inter-ministerială. În cadrul acestei comisii inter-ministeriale, câte un secretar de stat din fiecare minister important avea o sarcină precisă să rezolve o anumită problemă: problema socială, problema de integrare, problema medicală, problema de educație. Apoi s-au desființat aceste comisii, deși au făcut o treabă foarte bună.
Faptul că la 30 de ani de la Revoluție putem spune că această cohortă a fost salvată în proporție de peste 60% e un lucru mare. În cadrul acestei cohorte avem medici, avem arhitecți, avem ingineri, avem absolvenți de licee și, evident, avem oameni care nu au făcut multe clase. Per total, a fost un succes medical, social și educativ la comun.
