VIDEO | Prof. Streinu Cercel la Dezbaterile Universul.net: ”Stigmatizarea persoanelor care trăiesc cu HIV trebuie să înceteze!”

Se împlinesc 30 de ani de la căderea regimului Ceaușescu. Dar și 30 de ani de la momentul în care marea majoritate a românilor au aflat că SIDA nu a făcut victime doar în putredul sistem capitalist ci și în paradisiacul regim comunist. 30 de ani de când am aflat că mii de copii au fost infectați cu virusul HIV. 30 de ani de când lumea a aflat că România se confruntă cu o problemă gravă de sănătate publică.

Prof. dr. Adrian Streinu Cercel a fost invitat în platoul emisiunii Dezbaterile Universul.net, moderată de jurnalistul Dan Turturică, pentru a afla când și cum a fost depistată SIDA în țara noastră, cât de eficientă a fost reacția statului în tratarea pacienților și în prevenirea infectării cu HIV, dar mai ales ce pași ar trebui urmați în viitor pentru a considera închis acest capitol negru.

Dan Turturică: Când ați aflat prima oară că există SIDA în România?

Adrian Streinu Cercel: Noi am aflat prima oară în 1985, cu cinci ani înainte de Revoluție. Atunci s-au înregistrat primele două cazuri de infecție cu HIV la adulți în România și a exista o colaborare foarte bună între profesorul Berceanu de la Hematologie – Fundeni și profesorul Căruntu, șeful meu de la acea dată, de la Spitalul de Boli Infecțioase Colentina, astfel încât a fost posibilă stabilirea acestui diagnostic în acel moment. 

Primul caz a fost cel al unui conductor de tren pe ruta București-Viena, care era dintr-un grup sexual minoritar și al doilea caz a fost cam în aceeași perioadă, la două-trei luni distanță, cazul unui medic venit din Statele Unite, tot dintr-un grup sexual minoritar. 

Datele au fost publicate la vremea respectivă în „Viața medicală”. Ni s-a dat voie să le publicăm și am discutat cât se poate de deschis despre subiectul HIV-SIDA în România.

Problema care a apărut la noi a fost problema copiilor din orfelinate, unde eu împreună cu colegii am considerat că a fost vorba despre un accident epidemiologic. Nu s-a dus nimeni cu acul să contamineze acei copii. Este vorba despre o serie de politici sanitare care la vremea respectivă erau considerate standard. De exemplu, dacă cineva făcea hepatita A, toți cei din jur primeau automat imunoglobulină, ca să fie protejați. Te protejai de hepatita A, dar nu știai ce luai pe lângă. 

Cum au fost infectați cu HIV copiii din orfelinatele României

Dan Turturică: A fost o contaminare cu sânge infectat?

Adrian Streinu Cercel: A fost un accident epidemiologic. Nu a venit nimeni intenționat să facă acest lucru. Așa se explică de ce avem clustere, colectivități adică și mai puțin la nivel de familii. În august 1989 a avut loc o testare destul de largă la nivel de orfelinate și s-a văzut că există foarte mulți copii infectați cu HIV.

Dan Turturică: Când ați observat prima oară că există această problemă masivă?

Adrian Streinu Cercel: Începând cu anul 1985, după ce s-au pus primele diagnosticuri, s-a făcut și primul program național de luptă anti-SIDA. Înainte de 1990, cazurile au fost raportate la Organizația Mondială a Sănătății. La nivelul direcțiilor de sănătate publică erau ședințe în care se analiza mortalitatea infantilă. Și între 1985 și 1989 s-a constatat că avem o creștere a ratei de mortalitate infantilă, fără să se poată stabili cauza. 

Dan Turturică: Deci încă nu era stabilită cauza.

Adrian Streinu Cercel: Nu. Era doar ideea că se întâmplă ceva și trebuie să identificăm agentul care provoacă aceste lucruri. 

Dan Turturică: Dar nu a născut o suspiciune faptul că mureau mulți copii din orfelinate? 

Adrian Streinu Cercel: Ba da, și asta era pe agendă și se tot discuta această mortalitate infantilă. Am fost chemați și noi, infecționiștii, să ne dăm cu părerea cam despre ce ar putea fi vorba, pentru că în ultimă instanță acești copii se prăpădeau cu sepsis – cu infecție sistemică severă. Acum știm de ce, însă vremea aia nu aveam o explicație. Datele s-au adunat, a venit anul 1989, când la nivelul Ministerul Sănătății s-a facut o evaluare și datele au șocat lumea medicală. A venit momentul decembrie 1989, iar în februarie-martie 1990, la Spitalul de Boli Infecțioase Colentina, s-au strâns 126 de copii cu malnutriție protein-calorică severă. Erau piele și os și erau infectați și cu HIV. Și asta este momentul în care această problemă a ajuns pe agenda publică și toată lumea a aflat de ea.

Statul român a reușit să salveze 60% dintre copiii infectați cu HIV în acea perioadă

Dan Turturică: Din mărturiile oamenilor care s-au confruntat cu acest fenomen atunci am reținut două care îmi dau fiori și azi. Una spune așa: „Chiar dacă erau 100 de copii acolo, în spital nu se auzea niciun sunet în afară de zgomotul pașilor noștri în timp ce treceam de la un pătuț la altul”. Este declarația unui fotograf american care a fotografiat copiii – Michael Carroll. Și mai este declarația unui medic infecționist din Constanța, doamna doctor Rodica Mătușa: „Să vezi cum într-un pat de spital în care este un copil pe moarte, care-și dă seama că va muri, și să fie noapte, iar în jur alți patru copii cu lumânări în mână…”. Ați avut genul asta de experiențe?

Adrian Streinu Cercel: Categoric. În anii 1990 nu aveam de niciunele, se lucra fără mănuși, avem seringile acelea din sticlă și pe acelea le refoloseam, dar ele nu reprezentau un pericol pentru că acel virus moare la 65 de grade. Și atunci și acum sterilizarea se face la 120 de grade. Cu o sterilizare clasică nu era niciun fel de problemă.

Lucrurile erau complicate, de abia intram în domeniul patologiei HIV, de abia înțelegeam, la nivel mondial, cum se transmite acest virus, ce mijloace de precauție trebuie să punem pe masă. Atunci am scris pentru prima dată măsurile universale de precauție în unitățile spitalicești. Doctorul Petrea de la Spitalul de Boli Infecțioase Colentina (n.r. – actualul Institut de Boli Infecțioase „Matei Balș”) a scris primul material de măsuri de protecție universală și cum trebuie să le aplicăm. 

Știm că avem un bun număr de copii născuți la acea dată (n.r. infectați cu HIV) care sunt în viață – adică peste 60%. 

Dan Turturică: În cifre absolute, cam despre câți copii vorbim?

Adrian Streinu Cercel: În momentul de față vorbim despre circa 14.000 în viață, dintre care peste 12.500 sunt în tratament, restul refuzând să intre în linii terapeutice. Cumulativ vorbim despre peste 24.000 de cazuri, cumulativ însemnând inclusiv cei decedați din 1985 și până în zilele noastre. În jur de 10.000 au murit. 

Medicii români au avut ambiția să rezolve această problemă. Ne-am deplasat în străinătate și am discutat cu companiile de medicamente care apăruseră la acea vreme să vină să se înregistreze și în România.

După 1995, România a semnat declarația de la Paris, o declarație foarte importantă, prin care își asuma că recunoaște problematica HIV-SIDA ca o problemă majoră de sănătate publică, alături de celelalte state.

Dan Turturică: Dar de ce a durat 5 ani?

Adrian Streinu Cercel: Păi gândiți-vă că din 1982, când s-a descris pentru prima dată virusul, până în 1995, când s-au mobilizat țările lumii, a trecut un interval lung de timp. Nimeni nu era pregătit pentru așa ceva. A fost un demers politic. Un demers politic care deschidea foarte multe orizonturi și uși. Fără acest demers politic care să fie instituționalizat la nivel planetar, nu se putea face mare lucru. Fiecare țară ar fi fost pe cont propriu.

”De ce mai vorbim în acest secol de discriminarea persoanelor cu HIV?”

Dan Turturică: România a semnat acea declarație când a fost propusă, nu mai târziu?

Adrian Streinu Cercel: Sigur. Când a fost pusă pe masă a și fost semnată de România. Și-au asumat că este o problemă majoră de sănătate publică și că trebuie făcut ceva. Au mai trecut din acel moment aproximativ doi ani de zile până când s-a constituit o comisie națională de luptă anti-SIDA la nivelul Ministerul Sănătății și o comisie inter-ministerială. În cadrul acestei comisii inter-ministeriale, câte un secretar de stat din fiecare minister important avea o sarcină precisă să rezolve o anumită problemă: problema socială, problema de integrare, problema medicală, problema de educație. Apoi s-au desființat aceste comisii, deși au făcut o treabă foarte bună.

Faptul că la 30 de ani de la Revoluție putem spune că această cohortă a fost salvată în proporție de peste 60% e un lucru mare. În cadrul acestei cohorte avem medici, avem arhitecți, avem ingineri, avem absolvenți de licee și, evident, avem oameni care nu au făcut multe clase. Per total, a fost un succes medical, social și educativ la comun.

Punctul de plecare a fost groaznic, pentru că nu știam cu ce ne confruntăm. Lucram în orb și toată lumea avea teama să nu se contamineze. Pentru că nu știi despre ce este vorba. Noi, cei de la Infecțioase, din București și din toate centrele regionale, ne-am implicat direct și am lăsat teama deoparte. Am zis: suntem doctori, ne asumăm riscul.

Nu era problema stigmatizării atunci. Eu mă uit acum puțin debusolat, în condițiile în care vorbim despre o infecție cronică în care dacă iei o tabletă pe zi nu ai niciun fel de problemă și duci o viață absolut normală, la fel ca o persoană care nu este infectată cu HIV, de ce mai vorbim în acest secol de discriminare? Mă întreb, în contextul în care acești oameni sunt absolut normali.

Trebuie să înțelegem că în noi și pe noi trăiesc de zece ori mai multe micro-organisme, altele decât propriile noastre celule umane. Deci suntem tapetați cu micro-organisme, nu suntem sterili din punct de vedere micro-biologic. Dacă am fi, am avea o problemă. Micro-organismele ne protejează, ne țin în viață.

HIV-ul nu mai reprezintă o problemă din acest punct de vedere și discriminarea ar trebui să dispară! De ieri!

Educarea – următorul pas în lupta contra HIV-SIDA

Dan Turturică: Recent au fost date publicității rezultate unui studiu în care a fost analizată percepția în rândul populației din mai multe țări europene legată de subiectul HIV, iar cifrele nu sunt grozave pentru România. De exemplu, 5 din 6 români încă mai cred că dacă ar avea cineva din familie purtător de HIV ar fi un pericol pentru ei. În jur de 26% dintre români nu știu că SIDA este o boală care apare într-o etapă târzie a infectării cu HIV. O treime cred că virusul HIV se poate lua dacă folosesc aceeași periuță de dinți. 20% cred în continuare că se poate transmite prin sărut.

Adrian Streinu Cercel: Problematica asta este peste tot în lume. Atât timp cât nivelul de informare nu este suficient de bun și informațiile transmise nu sunt tot timpul aceleași și de calitate, se ajunge la astfel de interpretări.

Am făcut și noi la nivel de România o evaluare, printr-un program norvegian. Au fost niște răspunsuri de ne-au lăsat muți. De exemplu, nu știau foarte mulți că se transmite prin sânge și produse de sânge. Ori acolo e problema: la sânge, la produse de sânge, la piercing, la tatuaje, la tot ce prezintă manevră invazivă și depășește mecanismele de apărare a organismului.

Nu mai vorbește nimeni de contactul sexual neprotejat. Orice contact sexual întâmplător ar trebui protejat cu prezervativ. Parcă ar fi dispărut prezervativele. Am văzut la televizor că se reia problematica prezervativului într-o manieră umoristică. Ăsta este un lucru bun, trebuie să ne amintim de lucrurile simple: dacă noi nu ne protejăm, nu ne protejează nimeni. 

Avem cadru legislativ care spune că pacientul care este infectat cu HIV are obligația să-și informeze partenerul sexual, în caz contrar și dacă transmite boala în cunoștință de cauză e pasibil de pedeapsă penală. Cu ce mă mai încântă pe mine dacă ajunge ăla la pușcărie?

A venit un moment în cadrul acestui program (n.r. de luptă contra HIV-SIDA) în care trebuie să schimbăm puțin paradigma. Până acum ne-am axat pe partea medicală, pe partea socială. Acum trebuie să mergem puternic pe partea educație. Lumea trebuie să înțeleagă că educația pentru sănătate nu este opțională. Trebuie să devină obligație. Fiecare are obligația să se informeze și să fie conștient de ceea ce face.

Azi vorbim de HIV, mâine vom vorbi despre alt micro-organism care se transmite pe cale sexuală sau pe altă cale. Pe Terra există peste 3 miliarde de micro-organisme. Iar din astea 3 miliarde de micro-organisme noi cunoaștem sub 0,5%.

Dan Turturică: Spuneți că ar trebui pus accent pe educație. În ce fel și cine ar trebui să-și asume rolul de lider al acestei schimbări de paradigmă?

Adrian Streinu Cercel: Avem cel puțin doi actori importanți. Primul și cel mai important actor este Ministerul Educației, care trebuie să dezvolte programe de educație din școală. Mă uit cu jind la sistemul de educație din Statele Unite. Vedeți cât sport fac cei de acolo? Și noi ar trebui să ne întoarcem la o viață mai rațională și la spirit sănătos. Ori educația prin sport aduce după sine și educația pentru sănătate. Dar atât timp cât la nivel guvernamental se spune că este opțională vom fi în aceeași situație. Un om educat este un om care se apără. Un om needucat și neinformat este un om expus riscului, prin lipsă de informație. 

O singură pastilă pe zi le asigură pacienților cu HIV o viață absolut normală

Dan Turturică: Pregătirea sportivă ajută totuși indirect acest subiect. Dar direct, de exemplu, la orele de educație sexuală la școală? Nu ar putea fi acesta vehiculul? 

Adrian Streinu Cercel: Categoric da, numai că ea trebuie susținută. Trebuie să fie ca picătura chinezească. Aceeași informație primită periodic, care la un moment dat este inevitabil reținută.

Vorbeam de actori. Cel de-al doilea actor este Ministerul Sănătății, care are posibilitatea să introducă în contractul-cadru testarea gratuită la medicul de familie pentru virusul HIV. Acum doi ani de zile am introdus testarea pentru virusul hepatitic C și B. Anul asta putem pune și pentru HIV. Care au fost rezultatele? Din momentul în care am început să testăm, în România se vindecă virusul hepatitic C în proporție de 99,32%.

În momentul de față la virusul hepatic B avem terapie prin care putem să facem pacientul să fie nedetectabil și deci să nu mai transmită virusul. Astfel nu mai dezvoltă boală cronică de ficat, nu dezvoltă ciroză hepatică, nu dezvoltă cancer hepatic. 

La HIV avem medicație cu o tabletă pe zi în care pacientul devine nedetectabil. Nedetectabil = netransmisibil. Pe deoparte îi asigur o condiție de viață absolut normală, pe de altă parte opresc transmiterea virusului.

Dan Turturică: Câte pastile luau în anii ’90 cei care încercau să țină boala sub control? Menționați că acum s-a ajuns la o singură pastilă.

Adrian Streinu Cercel: În 1996 am început cu șase tablete: două dimineața, două la prânz, două seara. În 1998 eram la 24 de tablete. Apăruse inițial faimosul AZT, după aia ddC, după aia inhibitorii etc. Am avut posibilitatea să accesăm astfel de medicamente și rezultatul este numărul mare de pacienți infectați pe care am reușit să-i salvăm în acești 30 de ani. 

Dan Turturică: Și cu toate acestea spuneați că un număr destul de important refuză tratamentul.

Adrian Streinu Cercel: Da, sunt o serie de persoane care refuză, pentru că nu s-au obișnuit cu ideea. Prima reacție când un pacient are în față un buletin de analize și află că este infectat cu HIV este să refuze ideea: „Așa ceva nu mi se poate întâmpla mie”. Sunt reacții firești. Persoana respectivă trece printr-un stres emoțional enorm, indiferent de cum s-ar numi boala respectivă. Oamenii devin mai rezervați și dacă nu-i chemi în mod regulat să mai faci încă o tentativă și încă o tentativă, atunci ei se izolează. Există psihologi în spitalele de boli infecțioase, care îi ajută pe pacienți. Iar terapia este floare la ureche acum și este asigurată de stat.

Dan Turturică: Câți sunt cei care refuză tratamentul? Vorbim de câteva mii?

Adrian Streinu Cercel: Vreo mie și ceva. Dintre ăștia, foarte mulți fac naveta. Adică între România, Spania, Marea Britanie, Germania, Franța, Grecia. Deci este un poll de pacienți care circulă de colo-colo. Unii se duc în zonele respective și-și iau medicamente de acolo, fără să anunțe la noi că sunt pe tratament. Ca atare, este probabil ca mulți dintre ei să fie în momentul de față pe tratament și numărul să nu fie chiar atât de mare precum vi l-am spus eu, dar datele oficiale astea sunt. 

Ce avem noi de făcut în momentul de față? Suntem în Uniunea Europeană. UE trebuie să creeze în momentul de față o platformă în care pacientul infectat cu HIV să știe la ce clinică poate să se ducă în orice țară s-ar afla. Pastilele trebuie să aibă același preț. În clipa de față nu este așa. România are prețurile foarte mici. Asta este bine, însă, ținând cont că circulația populației este atât de intensă, România nu mai este România per se. Și pentru a avea grijă de pacienții ei, trebuie să stabilească relații de colaborare cu celelalte state ale Uniunii. 

Ce înseamnă 90-90-90 în prevenția HIV-SIDA și de ce ar trebui introdusă obligativitatea testării pentru HIV

Dan Turturică: Se vorbește foarte mult în acest domeniu despre țintele 90-90-90. Poate ne puteți explica ce înseamnă concret acest lucru.

Adrian Streinu Cercel: Înseamnă să-i depistăm pe 90% dintre ei, pe 90% să-i punem pe tratament și pe 90% dintre cei pe care i-am pus pe tratament să-i vedem că sunt nedetectabili. Nedetectabili=netransmisibili. Țintele sunt ok din punct de vedere statistic și din punct de vedere epidemiologic, motiv pentru care am propus și propun în continuare ca orice persoană de pe teritoriul României să fie testată pentru HIV, hepatită B și C. Șansa pe care o avem de a ține sub control aceste trei virusuri este enormă. Vă dați seama cât cancer hepatic scutim. Vă dați seama câtă ciroză hepatică scutim, cu impact asupra sistemului de sănătate și care trage după sine costuri, și nu puține. Plus costurile indirecte, legate, de exemplu, de incapacitatea de muncă. Costurile indirecte pot uneori să depășească costurile directe. 

Dan Turturică: Cum s-ar putea introduce obligativitatea testării pentru HIV? Există în clipa de față doar pentru persoanele care vor să se căsătorească. 

Adrian Streinu Cercel: În 1998 am scos un ordin de ministru în care am spus: următoarele categorii de personal trebuie să fie testate gratuit. Și anume: femeia însărcinată, în primul și ultimul trimestru de sarcină, șoferii de cursă lungă, cei care stau mai mult de șase luni în străinătate, marinarii de cursă lungă, donatorii de sânge etc. Faptul că noi am monitorizat aceste arii și am intervenit din punct de vedere epidemiologic în zonele respective a făcut ca România să rămână la 0,0014% incidența HIV-ului la nivelul populației. Uitați-vă în jurul nostru, la Franța, Germania, la ce cote se află. Mult mai mari. Deci noi am rămas în zona de jos. Ucraina are o problemă foarte mare, Polonia are o problemă mare. Au început și ei să intervină într-o manieră mai radicală.

Dan Turturică: Cum ar trebui să se întâmple acest salt de la testarea introdusă în 1998 la cea obligatorie? 

Adrian Streinu Cercel: Păi e simplu: intră în grila simplă de testări, în momentul în care te-ai prezentat la medic, fie că se cheamă medicul de familie, fie la spital – standard. Știți că noi în acest contract-cadru avem ce analize pot fi făcute la bază, ce analize pot fi făcute în anumite tipuri de patologie etc. Se pune testarea HIV la analizele de bază și s-a închis problema. 

Dan Turturică: E un cost atât de mare pentru statul român?

Adrian Streinu Cercel: Vorbim de 17 lei.

Ce este și cum funcționează testul HIV din farmacii

Dan Turturică: În afară de introducerea testării pentru toate persoanele, ce altceva mai poate face statul român?

Adrian Streinu Cercel: Să promoveze testarea ambulatorie. Sunt o serie de teste rapide, care se găsesc în farmacie. Fiecare persoană care are sentimentul că a făcut ceva puțin altfel își cumpără un test, acesta este ceva mai scump, și se testează singur acasă. Dacă apare o linie e negativ, dacă apar două linii e pozitiv – ca la testul de sarcină. Se înțeapă degetul, se pune o picătură de sânge. Testul este foarte simplu.

Dacă iese pozitiv se duce la doctor și de acolo intră pe filieră. În momentul de față, pacientul care este infectat cu HIV va duce o viață absolut normală atât în societate, cât și în familie, fără niciun fel de probleme, cu o tabletă pe zi, pentru tot restul vieții. Și fără niciun risc de a se îmbolnăvi de SIDA.

Noi acum lucrăm la ceea ce se cheamă vindecare funcțională. Adică facem niște trial-uri clinice internaționale, prin care testăm o serie de molecule care să inhibe acest virus pe perioadă lungă de timp. De exemplu, este un implant care se poate face în momentul de față în trial-uri și care oferă o protecție de un an de zile, fără să mai fie nevoie să mai iei tablete. 

Dan Turturică: SUA au anunțat recent un plan foarte ambițios: își propun să scadă cu 75% cazurile de transmitere cu HIV în următorii 5 ani și cu 90% în următorii 10 ani. Are România fixată în mod oficial o țintă?

Adrian Streinu Cercel: Sigur că da. România și-a fixat această țintă de care vorbim noi acuma în 2001. În 2001, România a participat la ONU, la General Assembly, pe problema HIV. Atunci România și-a fixat această țintă și a spus că va da acces neîngrădit la programul de HIV-SIDA. A fost prima țară din lume care a făcut acest lucru în termeni reali.

Eu am prezentat în 2002, la Geneva, faptul că nedetectabil=netransmisibil și am propus să folosim terapia ca mijloc de prevenire a transmiterii în masă a HIV-ului. La vreme respectivă mi s-a spus că: ”It’s not affordable” (n.r. „Nu ne putem permite acest lucru”). 10 ani mai târziu, la congresul de la Washington DC, a venit doamna Clinton și a spus: ”Therapy as prevention” (n.r. „Terapia ca mijloc de prevenire”).

România a fost promotor, de aia și programul românesc a fost foarte bine acceptat la nivel mondial și a fost promovat și în celelalte țări. Noi am avut de la început aceste ținte. Ca dovadă, am rămas la 0,0014% (n.r. incidența HIV-ului la nivelul populației).

Dan Turturică: Spuneați mai devreme de această modalitate de testare pe care oricine o poate procura de la farmacie. Statul are vreun rol?

Adrian Streinu Cercel: Să o promoveze. Dacă autoritatea de sănătate publică nu vorbește de această posibilitate, atunci ceilalți vor fi mai mult sau mai puțin ignorați.

Nedetectabil = netransmisibil

Dan Turturică: 6 din 10 români nu s-ar simți confortabil să lucreze cu o persoană infectată cu HIV, 7 din 10 cred că persoanele care trăiesc cu HIV nu ar trebui lăsate să practice orice meserie. Cum se pot schimba aceste percepții?

Adrian Streinu Cercel: Răspunsul este foarte simplu: nedetectabil=netransmisibil. N-am virus în sânge, n-am ce să transmit. Atât de simplu este. Trebuie repetat acest mesaj.

Lumea își face probleme degeaba. Habar n-avem cu cine stăm la masă, cu cine ne întâlnim, cu cine dăm mâna sau cu cine facem și alte lucruri. Regula trebuie să fie: mă protejez eu, ca să te protejez pe tine.

Dan Turturică: Care ar fi cele cinci măsuri pe care ar trebui să le luăm ca să ducem acest program cu rezultate bune al României la următorul nivel?

Adrian Streinu Cercel: Avem următoarele elemente: primul lucru este să introducem testarea la medicul de familie, testarea gratuită. Al doilea – să ranforsăm sistemul de consiliere pre și post testare, pentru că oamenii au nevoie de un suport psihic. Ca pacientul să fie nedetectabil, trebuie să-l conving să se trateze și aici psihologul joacă rolul important. Trei – educația. Sistem de educație pentru sănătate, de azi. Trebuie scoasă stigma din discuție. Este inacceptabil să mai vorbim de stigmă la HIV, în momentul în care omul este absolut normal și în momentul în care virusul este nedetectabil și nu se transmite.

Și Biserica joacă un rol deosebit de important. Intră Ministerul Cultelor, Ministerul Muncii, asigurările sociale, intră foarte multe…. Tocmai de aceea acea comisie (n.r. comisia interministerială înființată în anii 1990, care s-a ocupat de problematica HIV) de care vă povesteam eu a făcut lucruri minunate, iar rezultatele se văd azi.

Ar trebui înființate astfel de comisii pe problemele majore de sănătate publică. Acum vorbim de HIV, dar să să vorbim și despre cancerul de col uterin, unde avem mijloc de prevenire prin vaccinare fantastic. Australia și-a propus zilele astea ca peste 20 de ani să scoată din discuție cancerul de col uterin, pentru că au o rată de acoperire de vaccinare de 80%, la băieți și la fetițe.