Caz unic: Fetiţă de 11 ani, care a rezistat 7 ani peste speranţa de viaţă dată de boala ei, în pericol din cauza Covid. Ce spun medicii despre copiii infectaţi

Sursa: Pixabay

O fetiţă de 11 ani a rezistat 7 ani peste speranţa de viaţă dată de o afecţiune extrem de gravă, iar acum viaţa îi este pusă în pericol de Covid 19. Testul Covid al copilului a fost pozitiv mai bine de o lună. Acesta este singurul caz internat în secţia de ATI Covid de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală.

Între timp, locurile destinate copiilor cu Covid 19 la cele mai mari spitale de copii din Bucureşti sunt ocupate: 13 locuri din 13 ocupate la Spitalul Grigore Alexandrescu, 7 locuri din 7 ocupate la Spitalul Victor Gomoiu. Cei mai mulţi dintre copii au forme medii de boală, transmite News.ro.

Caz deosebit de grav la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală. Cu o boală neurodegenerativă gravă, fata de 11 ani de loc din Săftica este intubată de la jumătatea lunii februarie iar testul pentru Covid 19 s-a negativat abia marţi, după mai bine de o lună de la internare. Medic: Nu ştim dacă va mai putea să respire singură

Raluca Alexandru, purtătorul de cuvând al Spitalului Grigore Alexandrescu a explicat pentru News.ro complexitatea acestui caz grav şi extrem de rar. 

“În secţia de ATI, singurul copil intubat este o fetiţă de 11 ani care a fost internată în luna februarie, cu comorbidităţi din naştere, ea a venit cu o pneumonie dată de Covid destul de urâtă, iar la scurt timp după internare a fost necesară intubarea şi este şi la ora actuală intubată, s-a încercta de multe ori detubarea dar s-a constatat că nu poate respira singură. Are o distrofie neuroaxonală din naştere, a fost tratată pe tot acest parcurs, din câte am înţeles a luat cumva din familie, bunicul a fost internat cu Covid 19, în acea perioadă în care ea s-a prezentat la noi în februarie. Ce înseamnă această afecţiune? Nu se dezvoltă bine musculatura, este o patologie destul de gravă cu multiple alte comorbidităţi, nu este ceva uşor, de obicei se spune teoretic, în carte, că rata de supravieţuire este la 4 ani, ea a ajuns la 11 ani. Covidul i-a complicat starea, şi acum nu ştim dacă muşchii ei până la urmă…plămânul…va mai putea să respire singură, are afectată mult zona pulmonară”, a declarat, pentru News.ro, medicul Raluca Alexandru. 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de copii Grigore Alexandrescu a mai spus şi că testele pentru Covid 19 au ieşit pozitive în cazul fetiţei pe tot parcursul internării, din data de 8 februarie, şi că, abia în cursul zilei de ieri medicii au primit un rezultat negativ la acest test în cazul copilului. Negativarea testului nu înseamnă şi că efectele lăsate în organism de boală au dispărut, explică medicul. Din păcate, este posibil ca fata să nu mai poată respira singură.

“Din data de 8 februarie când a ajuns la noi şi până ieri ea a fost pozitivă la Covid, pe parcurs au apărut tot felul de complicaţii, şi multisistemic, nu neapărat numai pneumonie. Ea avea oricum un status complicat. Deocamdată este staţionară şi aşteptăm să vedem cum evoluează, bineînţeles că depunem toate eforturile şi tot tratamentul, părinţii sunt alături de ea”, a declarat pentru news.ro dr. Raluca Alexandru

La Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, pe secţia destinată copiilor cu Covid 19 nu mai sunt locuri libere. Dr. Raluca Alexandru: Ieri aveam 3 locuri libere, azi suntem la capacitate maximă

“La noi locurile sunt într-o continuă dinamică, ieri aveam 3 locuri libere, azi suntem din nou la capacitate maximă, sunt multe internări la care copiii la testele făcute în UPU ies pozitivi. Tragem un semnal de alarmă, totuşi numărul celor infectaţi este destul de mare, chiar dacă ei vin cu alte patologii, chirurgicale, neurochirurgicale, la testele de Covid sunt pozitivi chiar dacă nu au o simptomatologie zgomotoasă, strict Covid. Noi avem 13 locuri în momentul de faţă, toate sunt ocupate, avem 5 locuri pe terapie intensivă. (n.red. un singur loc de pe secţia de ATI Covid este ocupat de copilul de 11 ani cu o afecţiune gravă al cărui caz e detaliat mai sus). Deocamdată nu a fost nevoie de intubare, copiii sunt mai feriţi, nu fac manifestări foarte zgomotoase şi cu complicaţii. Sunt cazuri uşoare, medii, de boală, dar sunt şi cazuri de pneumonii pediatrice date de Covid, care pot fi cazuri medii, dar celelalte, multe dintre ele, pot fi cazuri de patologii asociate, vin cu probleme chirurgicale şi testul iese pozitiv, şi atunci sunt internaţi tot în acest compartiment Covid unde avem şi sală de intervenţii, de operaţii. Intervenţiile chirurgicale se desfăşoară în mod normal, cu o mai mare protecţie din partea noastră”, a explicat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al spitalului Grigore Alexandrescu. 

Dr.Raluca Alexandru: Părinţii copiilor care au Covid, de regulă au şi ei Covid -19, copiii nu au luat virusul neapărat din colectivităţi 

“În salon stau părinţii împreună cu copilul, de cele mai multe ori şi părinţii sunt pozitivi, rar se întâmplă să fie diferenţe de infecţii între membrii familiei şi copii, pentru că, din triajul epidemiologic pe care noi l-am făcut, majoritatea copiilor se pare că au luat din familii, nu neapărat că au fost în colectivităţi, sunt copii care nu au mers în colectivităţi şi totuşi se întâmplă în familie”, a precizat dr. Alexandru.  

7 locuri din 7 ocupate la Spitalul Victor Gomoiu din Capitală. Dr Diana Ionescu: Fiecare copil în parte este tratat de o echipă multidisciplinară, maladia Covid 19 la copil prezintă un polimorfism de semne. Creşterea numărului de cazuri, înregistrată în spital începând cu zece zile în urmă

“Spitalul Clinic de Copii Victor Gomoiu, Cecţia covid, este la capacitate maximă, secţia are 7 paturi, toate 7 sunt pline, forme medii şi medii grave să spunem aşa, nu e niciun copil intubat, nu e niciun copil în pericol, deocamdată. Starea lor de sănătate generală este mulţumitoare, bună, maladia Covid 19 la copil prezintă un polimorfism de semne, nu putem vorbi doar despre un anumit semn, sunt semne respiratorii, semne digestive, cardiace, neurologice, fiecare caz este tratat în parte. Toţi copiii sunt trataţi în echipă multidisciplinară: medic infecţionist, medic pediatru, orl-ist, cardiolog, neurolog, ATI – ist dacă este nevoie. Cam în urmă cu o săptămână, zece zile, am observant o recrudescenţă a numărului de cazuri pediatrice. Dacă în luna ianuarie februarie cazurile au fost puţine, iar secţia a funcţionat poate chiar la mai puţin de jumătate, acum lucrăm la capacitate maximă. Nu ştiu dacă putem să mărim această capacitate de 7 locuri, este în funcţie de corturile de oxigen, de spaţiu, de medici, să nu uităm că nu contează doar patul, contează şi personalul medical care de un an de zile este obosit, stresat, nu este numai vorba despre baza materială”, a declarat, pentru News.ro, dr. Diana Ionescu, directorul medical al Spitalului Victor Gomoiu din Capitală. 

Peste 60 de copii cu sindrom multisistemic post-Covid, trataţi la Spitalul Victor Gomoiu de la începutul pandemiei. Dr. Diana Ionescu spune că mulţi dintre copiii care au avut Covid, fac la o anumită perioadă după ce au avut boala, sindrom inflamator multisistem, în care sunt afectate mai multe organe.  

“În momentul de faţă, fiecare caz este deosebit pentru noi, avem copii cu Covid şi cu manifestări neurologice, nu pot să spun că predomină ceva, la copii noi am sesizat chiar din luna martie aprilie că la mulţi dintre ei predomină fenomenele digestive, cu vomă, cu diaree, cu deshidratări, să nu uităm totuşi cazurile de PIMS ( n.red Sindrom inflamator multisistemic pediatric), care au apărut după Covid, la trei săptămâni, o lună, ca o complicaţie, poate chiar aceşti copii au făcut cazuri inaparente, insesizabile, şi totuşi au făcut sindrom PIMS după. La copii lucrurile se schimbă, nu sunt chiar ca la adulţi, cazurile sunt mai rare, pacientul e mai mic, dar există cazuri grave şi la copil. Spitalul nostru a fost greu încercat, aceste cazuri sunt deosebite, atât din punct de vedere medical, cât şi din cel al costurilor. De la începutul pandemiei am numărat peste 50-60 de cazuri de maladie PIMS la copii. Din fericire nu s-a stins, niciun copil din această cauză, şi facem toate eforturile ca situaţia să rămână astfel”, a declarat dr. Diana Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here