Singurele venituri declarate de Radu Cristescu pentru tot anul 2020 au fost de 1.462 de lei, bani încasați de la o firmă. Cu un an înainte, singurii bani câștigați au fost salariul pentru două luni ca secretar de stat la Ministerul Energiei, scrie Libertatea.
Fără aproape niciun fel de venituri, dar cu o casă în America Centrală. Așa arată declarația de avere a lui Radu Cristescu, ales deputat PSD în urmă cu ceva mai mult de două luni.
Potrivit declarației înregistrate pe 13 ianuarie 2021, singura proprietate deținută de Radu Cristescu este o casă de vacanță undeva în America Centrală, care a fost achiziționată în 2018. Nu are nici apartament, nici casă și nici terenuri în România.
Nu are bani în conturi, dar nici credite de achitat. Singurul venit declarat pentru 2020, o remunerație de 1.462 de lei din partea S.C. Factory Media Exclusiv SRL din Ploiești, o firmă fondată în 2019 și a cărei activitate a fost suspendată la 9 zile de la alegerile parlamentare, pe 15 decembrie 2020.
Oficial, Radu Cristescu a trăit anul trecut cu 121,8 lei pe lună. Mai puțin decât venitul minim garantat, care este de 142 de lei.
Totuși, 2020 nu a fost un an rău pentru Radu Cristescu. Politicianul de 53 de ani a fost ales pentru prima oară în Parlamentul României și a ajuns deputat PSD de Satu Mare.
Mai multe detalii – AICI.














Comments are closed.