CCR: Guvernul poate stabili data alegerilor. Prelungirea mandatelor aleșilor locali, doar prin lege. Liderul deputaților PNL, indignat: „CCR roșie”

Foto: INQUAM/Octav Ganea

UPDATE: Prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale se realizează numai prin lege organică adoptată de Parlament şi nu prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, a stabilit Curtea Constituţională a României după ce a admis sesizările formulate de 73 de deputaţi şi de Executiv.

Potrivit unui comunicat de presă al CCR, transmis miercuri, judecătorii constituţionali au luat în discuţie obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 – 2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 57/2019 privind Codul administrativ, obiecţii formulate de un număr de 73 de deputaţi şi de Guvern.

În urma deliberărilor, arată sursa citată, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că atât OUG 44/2020, cât şi legea de aprobare a acesteia sunt neconstituţionale, fiind contrare art.1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1) şi art.115 alin. (6) din Constituţie, după caz.

„Curtea a reţinut că prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale a fost realizată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 44/2020, care a fost aprobată, cu modificări şi completări, de Parlament, prin lege. Or, prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale se realizează numai prin lege organică, adoptată de Parlament, şi nu prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului. În aceste condiţii, Parlamentului îi revenea obligaţia constituţională de a respinge ordonanţa de urgenţă astfel adoptată şi nu de a o aproba. Totodată, Parlamentul este cel care va reglementa, prin legea de prelungire a mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, dacă stabilirea datei alegerilor se realizează prin lege organică sau prin hotărâre de Guvern”, a explicat CCR.

Tot miercuri, Curtea Constituţională a luat în discuţie şi obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale formulată de 71 de deputaţi PNL.

În urma deliberărilor, CCR, cu unanimitate, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile legii cu care a fost sesizată.

„În esenţă, Curtea a constatat că dispoziţiile Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale consacră un paralelism legislativ nepermis, având în vedere că, la data adoptării sale, era în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 – 2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Parlamentul avea obligaţia constituţională ca la adoptarea legii să elimine ordonanţa de urgenţă antereferită din fondul activ al legislaţiei. Întrucât nu a realizat acest lucru, s-a ajuns la situaţia existenţei concomitente a două acte normative care au acelaşi domeniu de reglementare, ceea ce este contrar art.1 alin. (5) din Constituţie”, se precizează în comunicat. 

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a avut miercuri, în Parlament, o reacție dură după decizia CCR pe tema prelungirii mandatelor aleșilor locali.

„CCR roșie condusă de Dorneanu-Împărat a declarat OUG neconstituțională în condițiile în care OUG nu a fost atacată. Este fără precedent în istoria CCR. S-au făcut încă o dată de râs, umplându-se de penibil”, a zis Florin Roman.


ȘTIREA INIȚIALĂ | Curtea Constituțională a stabilit, miercuri, că data alegerilor parlamentare și locale poate fi decisă de Guvern și a respins totodată prelungirea prin ordonanță de urgență a mandatelor aleșilor locali.

Nu este, însă, exclus ca la motivarea deciziei, judecătorii CCR să atribuie și Parlamentului un anumit rol în decizia respectivă.

Prin urmare, parlamentarii vor trebui ca până la încheierea actualei sesiuni să adopte o lege de abrogare a OUG, apoi o lege care să prevadă cu cât timp vor fi prelungite mandatele aleșilor locali.

Context

Conform modificărilor adoptate de parlamentari, data alegerilor este decisă de Parlament, prin lege organică, nu de Guvern, prin hotărâre.

Legea a fost atacată la CCR de PNL, nemulțumiți de modificarea făcută în Parlament care ia atributul guvernului de a stabili data alegerilor locale.

Actul normativ stipulează faptul că mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă. Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte de către Parlament, prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării.

În ultimii 30 de ani, Guvernul a fost cel care a decis data alegerilor, prin hotărâre.

PNL ia în calcul ca alegerile locale să se desfăşoare la sfârşitul lunii septembrie, pe 27, iar alegerile parlamentare, la termen, în decembrie, în primul weekend, pe 6.

În tabăra PSD se discută din nou despre organizarea concomitentă a alegerilor locale cu cele parlamentare, o idee mai veche susținută de liderii social-democrați, care cred că o mobilizare bună a primarilor pentru a-și asigura propriul mandat va trage în sus și scorul pentru parlamentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here