Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea Constituțională pentru clarificarea unor noțiuni de drept într-un dosar în care o femeie a fost trimisă în judecată pentru că și-a hărțuit colegul de serviciu, informează Ziare.com.
O fostă angajată a Primăriei Oradea, acuzată că și-a hârțuit un coleg de serviciu pentru care a făcut o obsesie, a fost condamnată de Judecătoria Oradea, în decembrie 2019, la plata unei amenzi penale de 2.000 de lei.
Sentința a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Oradea, iar în 23 iulie 2020 judecătorii Curții de Apel Oradea au sesizat Curtea Constituțională pentru a se analiza dacă noțiunile „stare de temere” prevăzută la art.208 alineat 1 Cod penal, respectiv „temere” prevăzută la art. 208 alineat 2 Cod penal, îndeplinesc exigențele de constituționalitate sub aspectul standardelor de claritatea și predictibilitatea legii.
O anchetă care amintește de scenele de gelozie și amenințările din celebrul film „Atracție fatală”, cu Michael Douglas și Glenn Close.
Istoria dosarului
Dosarul de hărțuire în care este femeia a fost deschis în 2016, când barbatul, angajat al Primăriei Oradea, a depus plângere la Politie în care a arătat că încă din anul 2008 femeia „a dezvoltat sentimente de dragoste” pentru el, dându-și seama de acest lucru când a observat că este urmărit pe holurile instituției.
Văzând că nu scapă de femeia care îl urmărea în permanență, barbatul și-a informat în 2012 superiorii. În urma unei anchete administrative cu ocazia căreia au fost verificate biroul și calculatorul femeii, superiorii acesteia au găsit mai multe poezii de dragoste la adresa barbatului.
A fost întocmit un raport în urma căruia femeia a fost mutat într-o altă clădire, luându-și angajamentul scris că nu îl va mai urmări pe bărbat. De asemenea, a fost dispusă o evaluare psihologică în urma căreia femeia a ieșit „aptă de muncă”.
Urmărit pas cu pas
Barbatul hârțuit de colega de serviciu a mai arătat că după o primă plângere depusă la Politie și clasată a continuat să fie vânăt. Femeia îi trimitea mesaje și emailuri în care își expunea trairile și sentimentele, îi povestea diferite vise ale sale, îi cerea unele explicații și îi adresa unele reproșuri.
Victima a mai arătat că femeia i-a urmărit inclusiv copilul la școală și i-a trimis soției sale mesaje, iar într-o noapte când a ajuns acasă cu colegul său, femeia care îl hărțuia era în fata blocului său.
În mesajele trimise barbatului, femeia încearcă să-l facă să recunoască că sunt „suflete pereche” sau că el a determinat, la nivel energetic, starea ei de îndrăgostire. Pe soția barbatului a numit-o în mod repetat „bestie” și „scorpie”.
În dosar a fost realizată și o expertiza psihiatrică în urma căreia femeia a fost diagnosticată cu „Agravarea trăsăturilor de personalitate”, constatându-se că, raportat la fapta pentru care este cercetată, femeia a avut discernământul ușor diminuat. În instanță, femeia a declarat că nu a avut niciodată intenția să-l urmărească pe bărbat și nici să îi facă vreun râu, lui sau familiei sale, motivând că prin gesturile sale a dorit să „afle adevărul”, respectiv de ce acesta i-a interzis să ia legătură cu el și de ce are o atitudine intolerantă fată de ea. De asemenea, femeia a mai declarat că „toate întâlnirile lor au fost întâmplătoare”.
Amenda penală de 2.000 de lei în primă instanță
În urma procesului, judecătorii au condamnat-o pe femeie la o amendă penală de 2.000 de lei. „La individualizarea pedepselor aplicate inculpat ei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de codul penal, împrejurările în care au fost comise infracțiunile, starea de temere creată persoanei vătămate pe o perioadă îndelungată de timp, fiindu-i afectată și activitatea de la locul de muncă, creând o temere și în ceea ce privește siguranța familiei persoanei vătămate, perseverența infracțională a inculpat ei, inculpata nerecunoscand comiterea faptelor, arătând că avea o scuză pentru a comite aceste fapte, respectiv intenționa să aibă o discuție cu persoana vătămată, discuție pe care nu a inițiat-o niciodată, și s-a mai avut în vedere și faptul că inculpat a nu este cunoscută cu antecedente penale astfel că s-au aplicat pedepse cu amendă într-un cuantum corespunzător, înspre minimul special”, se arată în sentința Judecătoriei Oradea, care a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Oradea.