Ce prevede Planul de acţiune pentru democraţie, prezentat de Comisia Europeană

Comisia Europeană a prezentat joi Planul său de acţiune pentru democraţia europeană care urmăreşte să le ofere cetăţenilor mijloacele pentru a acţiona, precum şi să construiască democraţii mai reziliente în întreaga UE, transmite News.ro.

„Pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă sistemele noastre democratice ca urmare a extremismului în creştere şi a distanţei resimţite dintre cetăţeni şi responsabilii politici, planul de acţiune prevede măsuri pentru promovarea alegerilor libere şi corecte, consolidarea libertăţii mass-mediei şi combaterea dezinformării”, transmite instituţia, într-un comunicat de presă.

Mai concret, Comisia va propune norme juridice privind publicitatea politică online care vor viza sponsorii conţinutului plătit şi canalele de producţie şi de distribuţie, inclusiv platformele online, sectorul publicitar şi firmele de consultanţă politică şi vor clarifica responsabilităţile respective ale acestora, potrivit sursei citate.

De asemenea, Comisia va recomanda măsuri privind siguranţa jurnaliştilor şi va prezenta o iniţiativă pentru a-i proteja de acţiunile strategice în justiţie împotriva mobilizării publice (SLAPPs).

Comisia Europeană va coordona eforturile de revizuire a actualului Cod de practici împotriva dezinformării, prin consolidarea cerinţelor aplicabile platformelor online şi prin instituirea unei monitorizări şi supravegheri riguroase.

„În contextul revoluţiei digitale în plină desfăşurare, cetăţenii trebuie să îşi poată face alegerile într-un mediu care permite exprimarea liberă a opiniilor.

Trebuie să existe distincţii clare între realitate şi ficţiune, iar mass-media şi societatea civilă să poată participa la o dezbatere deschisă, fără interferenţe răuvoitoare. De aceea, UE ia măsuri pentru a spori rezilienţa democraţiilor din UE”, a afirmat preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, conform sursei menţionate.La rândul ei, vicepreşedinţa pentru valori şi transparenţă Věra Jourová a spus că „democraţia nu poate fi considerată ca de la sine înţeleasă, ci trebuie sprijinită şi protejată”.

„Democraţia nu poate fi considerată ca de la sine înţeleasă, ci trebuie sprijinită şi protejată. Planul nostru are obiectivul de a proteja şi de a promova participarea efectivă a cetăţenilor şi de a le oferi mijloacele pentru a-şi face alegerile într-un spaţiu public liber, fără a fi manipulaţi. Trebuie să modernizăm normele astfel încât să putem valorifica oportunităţile şi provocările erei digitale. Planul propune măsuri pentru a spori nivelul de protecţie a jurnaliştilor şi pentru a combate dezinformarea şi interferenţele, protejând în acelaşi timp pe deplin libertatea de exprimare. În contextul revoluţiei digitale în plină desfăşurare, cetăţenii trebuie să îşi poată face alegerile într-un mediu care permite exprimarea liberă a opiniilor, în care există distincţii clare între realitate şi ficţiune, iar mass-media şi societatea civilă sunt libere şi pot participa la o dezbatere deschisă, fără interferenţe răuvoitoare. Provocările cu care se confruntă UE nu se opresc la frontierele sale, iar orice acţiune întreprinsă la nivel intern va avea impact pe plan extern”, a explicat Věra Jourová.

Potrivit sursei amintite, Planul de acţiune pentru democraţia europeană prevede măsuri grupate în jurul a trei piloni principali:

1. Promovarea unor alegeri libere şi corecte

Comisia va prezenta o propunere legislativă privind transparenţa conţinutului politic sponsorizat („publicitatea politică”). De asemenea, Comisia va revizui normele privind finanţarea partidelor politice europene. Prin intermediul Reţelei europene de cooperare privind alegerile, Comisia va consolida cooperarea între statele membre şi va lansa un nou mecanism operaţional care va permite realizarea unor schimburi de experienţă eficiente şi prompte cu privire la aspectele legate de integritatea alegerilor, cum ar fi securitatea cibernetică a acestora.Comisia va organiza un eveniment la nivel înalt, care va reuni diferite autorităţi cu scopul de a aborda provocările legate de procesele electorale, precum şi de a le oferi cetăţenilor mijloacele necesare pentru a participa la procesul democratic în calitate de alegători şi de candidaţi. Odemocraţie sănătoasă se fondează pe implicarea cetăţenilor şi pe o societate civilă activă, nu numai în timpul alegerilor. În acest scop, planul de acţiune promovează utilizarea fondurilor structurale ale UE şi a finanţării disponibile în cadrul noului program Europa creativă şi subliniază, de asemenea, importanţa participării active a tinerilor, care constituie un element-cheie al Strategiei UE pentru tineret. De asemenea, UE va consolida capacitatea misiunilor de observare a alegerilor în ţări terţe.

2. Consolidarea libertăţii şi a pluralismului mass-mediei

În ultimii ani, siguranţa jurnaliştilor a continuat să se deterioreze, ameninţările şi atacurile fizice şi online împotriva acestora fiind în creştere în mai multe state membre. Din acest motiv, Comisia va propune, în 2021, o recomandare privind siguranţa jurnaliştilor, care va atrage atenţia în mod special asupra ameninţărilor la adresa jurnalistelor, precum şi o iniţiativă privind limitarea utilizării abuzive a acţiunilor în justiţie împotriva mobilizării publice (SLAPP). De asemenea, Comisia va colabora îndeaproape cu statele membre prin intermediul unui dialog structurat şi va oferi o finanţare de durată a proiectelor de asistenţă juridică şi practică pentru jurnaliştii din UE şi din afara acesteia. În fine, Comisia va prezenta, de asemenea, măsuri suplimentare pentru a sprijini pluralismul mass-mediei şi pentru a consolida transparenţa în ceea ce priveşte proprietatea asupra mass-mediei şi publicitatea de stat, printre altele prin intermediul noului Instrument de monitorizare a proprietăţii în mass-media.Planul de acţiune pentru democraţia europeană este strâns legat de Planul de acţiune pentru sectorul mass-media şi audiovizual, care are obiectivul de a ajuta acest sector să se redreseze şi să valorifice la maximum tranziţia digitală.

3. Combaterea dezinformării

Planul de acţiune propune optimizarea setului existent de instrumente al UE pentru combaterea interferenţelor străine, inclusiv prin instituirea de noi instrumente care să permită impunerea de sancţiuni financiare asupra celor responsabili. Comisia va coordona eforturile pentru a transforma Codul de practici împotriva dezinformării într-un cadru de coreglementare a obligaţiilor şi a responsabilităţii platformelor online, în conformitate cu viitorul Act legislativ privind serviciile digitale.

În acest scop, Comisia va publica, în primăvara anului 2021, orientări privind consolidarea Codului de practici şi va institui un cadru mai solid pentru monitorizarea punerii în aplicare a acestuia. De asemenea, Comisia şi Înaltul Reprezentant vor lua măsuri suplimentare pentru a consolida rezilienţa societăţilor noastre şi a încuraja parteneriatele internaţionale.Comisia Europeană va pune în aplicare în mod progresiv Planul de acţiune pentru democraţia europeană, până în 2023 – anul dinaintea alegerilor pentru Parlamentul European.

De asemenea, CE va evalua ulterior progresele realizate şi va examina dacă sunt necesare măsuri suplimentare.Comisia va continua să colaboreze cu Parlamentul European şi cu Consiliul, precum şi cu un cerc larg de actori naţionali publici şi privaţi, pe lângă autorităţile guvernamentale, toţi aceştia având un rol esenţial pentru consolidarea rezilienţei democraţiilor noastre.Planul de acţiune pentru democraţia europeană, precum şi noul mecanism european privind statul de drept, noua strategie de consolidare a aplicării Cartei drepturilor fundamentale, Planul de acţiune pentru sectorul mass-media şi audiovizual şi pachetul de măsuri luate pentru promovarea şi protejarea egalităţii în întreaga UE vor reprezenta factori esenţiali care vor oferi un nou elan democraţiei europene în faţa provocărilor erei digitale. Angajamentul faţă de democraţie este, de asemenea, integrat în acţiunea externă a UE şi reprezintă un pilon central al activităţii desfăşurate cu ţările în curs de aderare şi cu ţările din vecinătate.

Planurile de acţiune pentru democraţia europeană reprezintă una dintre iniţiativele majore ale Programului de lucru al Comisiei pentru 2020, anunţat în Orientările politice ale preşedintei Ursula von der Leyen.

1 COMENTARIU

  1. O adevarata incintare sa vedem si sa auzim cuvintele doamnei von der Leyen . Nevoia de stiri adevarate , nevoia de eliminare a falsului jurnalistic , nevoia de protectie a jurnalismului in general si cititorului in acelasi timp cu prezentarea adevarului , este benefica Uniunii si cetatenilor ei . . Fiecare stire cu caracter de fake poate fi insotita de uni minim comentariu ce tine de apararea adevarului . Responsabilizarea celor care , ziaristi find , inceraca prin multiple actiuni si pe multiple cai sa pacaleasca cetatenii trebuie cumva eliminata , ca si actiune jurnalistica . Este o munca grea dar care trebuie facuta .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here