Pentru Azerbaidjan și Kazahstan acest Crăciun a tras o linie dură care, atâta vreme cât Rusia va continua să agreseze Ucraina, va divide orizontul temporal între un ÎNAINTE și un DUPĂ.
Înainte de 25 decembrie 2024, zborurile civile dinspre și spre Azerbaidjan fuseseră sigure. După 25 decembrie, nu mai sunt.
Înainte de 25 decembrie 2024, teritoriul kazah fusese unul sigur, dar după 25 decembrie nu mai este. De data asta, norocul chior și, eventual, iscusința plus sângele rece al piloților a făcut ca avionul azer să nu facă victime și la sol, în proximitatea orașului Aktau.
Nu este prima oară când un proiectil lansat de ruși doboară un avion de pasageri.
Tragedia din 25 decembrie 2024 a fost precedată de cea din 17 iulie 2014, când o aeronavă Malaysia Airlines s-a dezintegrat în aer, căzând în regiunea Donețk.
O rachetă rusească i-a ucis atunci pe toți cei 283 de pasageri și 15 membri ai echipajului care se îndreptau de la Amsterdam la Kuala Lumpur.
La acea vreme, Rusia tocmai ce lansase prima fază a lungului său război cu Ucraina, anexând Crimeea și separând de țara-mamă, prin forța armelor, o parte din teritoriul Donbasului.
La acea vreme, într-un dispreț total la adresa întregii lumi, Rusia a dezlănțuit și un război informațional menit să arunce vina pe umerii Ucrainei.
În cele din urmă adevărul a ieșit învingător, dovezile că rușii fuseseră la originea dezastrului au fost copleșitoare, dar asta totuși nu a determinat lumea întreagă să acționeze decisiv pentru a inhiba intervenția rusă pe teritoriul ucrainean.
Așa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istoria Europei când vine vorba de operațiunile ordonate de Kremlin, și în ceea ce privește agresarea Ucrainei regula a fost pe deplin respectată: prima nenorocire făcută de Moscova unor popoare nevinovate sau indivizi inocenți este mereu urmată de încă una, încă una și altele noi.
Cele două zboruri terminate tragic, cel din 2014 și cel din 2024, sunt o reamintire sumbră a faptului că alte tipuri de tragedii se pot petrece oricând, iar asta într-o salbă mai largă de state decât perimetrul Azerbaidjan-Kazahstan.
De pildă, de o bună vreme, persistă 24/24 pericolul ca fie drone rusești, fie rachete rusești să curme vieți (în aer sau la sol) în afara frontului propriu-zis – de pildă în România, Republica Moldova sau Polonia.
Un astfel de scenariu nu este teoretic, nici simplă ipoteză de lucru.
Penetrarea spațiului aerian românesc, moldovean și polonez este o realitate ce tinde să se banalizeze. La fel și prăbușirea unor segmente de proiectile rusești.
Dacă e să fim o clipă cinstiți cu noi înșine, vom înțelege ușor că e doar o chestiune de timp până când ceva oribil se va petrece și în aceste spații – e mare noroc că încă nu s-a întâmplat. De altfel, imediat după Crăciun, armata română a fost alertată și a alertat la rândul său populația din România că pe radare a apărut o țintă zburătoare în propriul spațiu aerian.
După doborârea aeronavei Azerbaidjan Airlines, probabil ceva se va schimba în relațiile Azerbaidjanului și Kazahstanului cu Rusia. Nu este clar pentru moment nici ce anume, nici cât de profund și nici pe ce direcții, date fiind complexitățile geopolitice și istorice din această regiune.
Nu este exclus totodată nici ca 2025 să invite forțat la schimbări de abordare în materie de apărare a propriului teritoriu și din perspectiva țărilor învecinate Ucrainei (în special România, Republica Moldova și Polonia) și a NATO per ansamblu. Îmi vine greu a crede că mai poate fi multă vreme considerată ca sustenabilă varianta preferată până acum, cea a pasivității totale față de dronele și rachetele rusești care survolează teritoriile celor trei țări în drumul lor spre țintele în general civile din orașele Ucrainei.
Probabil NATO ar fi trebuit să ia demult decizia ca statele afectate să treacă la doborârea “graurilor” rusești. Prea târziu nu este să procedeze astfel nici măcar acum, când memento-ul zborului azer e încă unul cald.
Avantajele unei optici ajustate la realitate ar fi certe și multi-strat:
- Ar preveni tragedii.
- Ar sprijini concret efortul defensiv al Ucrainei.
- Ar lămuri în cele din urmă Rusia că nu are niciun sens să mai încerce să atace astfel țintele nelegitime din Ucraina.
Cam tot ceea ce își permite Putin să facă în Ucraina își are originea reală nu în ceea ce poate să facă Rusia, ci în ceea ce Occidentul îi permite Rusiei să facă.
Rușii nu lovesc sălbatic doar pentru că pot sistemul energetic al Ucrainei, porturile ei, blocurile, spitalele și centrele comerciale ale acestei țări. Rușii le lovesc cu atâta sălbăticie pentru că adesea partenerii Ucrainei cred despre ei înșiși că pot mai puțin decât poate Rusia.
E timpul ca abordarea să se schimbe.
Soarta zborului azer din ziua de Crăciun transmite tocmai acest mesaj.
