Ce arme primește Ucraina pentru noua fază a războiului

<< Fiecare fază a războiului din Ucraina s-a instalat cu armele sale emblematice. Iarna trecută, în bătălia pentru Kiev, rolurile principale le-au revenit rachetelor antitanc, Javelin, și celor de apărare antiaeriană, Stinger, ambele cu lansator de umăr. Când luptele s-au mutat în regiunea estică Donbas, în primăvară, a venit rândul obuzierului de 155 mm. Când Ucraina a intrat în contraofensivă, în toamnă, a fost lansatorul de rachete Himars. Acum, în timp ce ambele părți se pregătesc pentru noi ofensive, odată cu apropierea primăverii, lumina reflectoarelor s-a îndreptat către blindate – mai ales tancuri și vehicule de luptă mai ușoare ale infanteriei >>, scrie The Economist.

<< După aproape un an de lupte, în ciuda succeselor spectaculoase ucrainene în oprirea și apoi respingerea unui inamic aparent superior, Rusia încă ocupă aproximativ 17% din teritoriul Ucrainei, inclusiv Crimeea, peninsulă pe care a anexat-o în 2014, ceea ce ridică unele dintre cele mai dificile întrebări despre viitorul războiului. Acum, conflictul a devenit unul de uzură sângeroasă. Din aer, salve de rachete și drone rusești încearcă să paralizeze rețeaua electrică a Ucrainei. La sol, luptele de artilerie și atacurile în valuri umane au permis forțelor ruse să avanseze în jurul orașului Bahmut, în regiunea de est a Donbasului.

Sezonul de lupte de primăvară se poate dovedi decisiv. Avantajul Ucrainei în forța de muncă pe câmpul de luptă se erodează acum, când Kremlinul a mobilizat 200.000-300.000 de soldați și ar putea decreta în curând o nouă convocare mare. Cu fabricile militare rusești care lucrează în trei schimburi, este puțin probabil ca stocurile de muniție epuizate ale Occidentului să ofere Ucrainei un avantaj decisiv în putere de foc a artileriei. Există astfel un sentiment din ce în ce mai mare în Occident că Ucraina are nevoie de o strategie care să schimbe jocul pentru a obține o victorie suficient de mare ca să forțeze Rusia să se retragă, sau cel puțin să negocieze.

Aceasta, la rândul său, explică ambiția celor două pachete neobișnuit de mari de ajutor militar ale Americii din această lună, care marchează o trecere de la furnizarea de arme în mod fragmentat la antrenarea și echiparea a întregi unități de luptă. Statele Unite au anunțat expedierea a peste 100 de vehicule de luptă Bradley pe șenile, 90 de vehicule Stryker cu roți, 100 de vehicule blindate M113 și multe altele. Însumate, reprezintă înarmarea a două brigăzi de infanterie mecanizată.

Adăugați zeci de vehicule de luptă din alte părți – Marder (Germania), AMX-10RC (Franța) și CV90 (Suedia) – iar ucrainenii au elementele unei alte brigăzi sau două, poate chiar a unei divizii occidentale. Obuzierele autopropulsate sunt o parte importantă a unităților blindate, oferind foc de sprijin în mișcare. America va furniza 18 astfel de echipamente. Danemarca și-a donat întregul stoc de 19 unități Caesar, fabricate în Franța.

Pentru a face întregul coeziv, America antrenează forțe ucrainene, câte un batalion odată (de obicei, trei sau patru batalioane alcătuiesc o brigadă), în operațiuni cu arme combinate. Aceasta implică o coordonare a blindatelor, infanteriei, geniștilor și dronelor pentru a consolida punctele forte ale fiecărei categorii de arme și pentru a le atenua slăbiciunile. Generalul Mark Milley, șeful Statului Major din SUA, spune că ajutorul „va crește semnificativ capacitatea Ucrainei de a se apăra de alte atacuri rusești și de a continua ofensiva tactică și operațională pentru eliberarea zonelor ocupate”.

În mod evident, însă, un număr mare de tancuri de luptă principale occidentale ar maximiza puterea unui astfel de pumn blindat. Marea Britanie a promis 14 tancuri Challenger. Asta ar dota doar o companie, nu un batalion – darămite o brigadă. O brigadă blindată britanică are 56 de Challenger, de exemplu; una americană luptă cu 87 de tancuri Abrams M1.

Pentru decalajul flagrant, sunt de învinuit neînțelegerile dintre aliații occidentali și în special pe neliniștea germană. Tancurile Leopard 2, de fabricație germană, oferă cea mai bună opțiune militară: unitățile Leopard cu motoare diesel sunt numeroase (aproximativ 2.000 sunt în serviciu în toată Europa) și mai ușor de operat decât Abrams-urile cu turbină. Mai multe țări sunt dispuse să livreze Leopard, dar spre indignarea multor aliați, Germania a refuzat până acum să trimită tancurile sau chiar să dea permisiunea altora să-și trimită tancurile Leopard din dotare.

La un moment dat, oficialii germani au spus că trimiterea lor va depinde de trimiterea de către America a modelului Abrams, o legătură pe care Pentagonul o respinge. Noul ministru german al apărării, Boris Pistorius, s-a retras în mod înțelept din jocul „tu primul”. El a spus că Germania are nevoie de mai mult timp pentru a decide – poate doar câteva zile. Între timp, el a spus că aliații ar putea începe să îi antreneze pe ucraineni pe tancurile Leopard. Exasperat de „indecizia globală”, Mihailo Podoliak, consilier al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a scris pe Twitter: „Pentru ucraineni, fiecare zi de întârziere înseamnă moarte. Gândiți-vă mai repede”. Lindsey Graham, un proeminent senator republican, a îndemnat atât America, cât și Germania să trimită tancuri, reproșându-le: „M-am săturat de spectacolul de rahat […] Putin încearcă să rescrie harta Europei prin forța armelor. Ordinea mondială este în joc”.

Acestea fiind spuse, tancurile ar putea să nu fie la fel de importante pe cât sugerează disputele politice. Ucraina are sute de tancuri din epoca sovietică, din stocuri de dinainte de război, precum și cele recondiționate, date de țările din estul Europei și, nu în ultimul rând, multele pe care le-a capturat din Rusia. Tancurile occidentale sunt mai bine protejate și mai capabile. Totuși, în absența lor, Ucraina ar putea amesteca blindajul greu din epocă sovietică cu vehiculele de luptă ale infanteriei occidentale pentru a oferi o forță substanțială. Vehiculele Bradley, de exemplu, au avut rezultate bune, ca ucigași de tancuri, în timpul războiului din Irak, din 1991.

Jack Watling, de la Royal United Services Institute, un think-tank britanic, susține că cele mai recente promisiuni de arme vor crea „cea mai puternică forță blindată din armata ucraineană; le oferă ceva care le permite să se miște rapid, să producă daune și să efectueze operațiuni inovatoare”.

O dezamăgire mai mare decât absența tancurilor este lipsa armelor de precizie cu rază mai lungă de acțiune, pentru a lovi punctele de comandă rusești și centrele logistice mai adânc în spatele liniilor rusești, adaugă generalul în retragere Ben Hodges, care a comandat armata americană în Europa. Rachetele ghidate prin GPS trase de Himars (și lansatorul MLRS aferent) au o rază de acțiune de 70-84 km. La început, au provocat haos în zonele din spate ale Rusiei, dar de atunci Rusia s-a reorganizat pentru a menține țintele în afara razei. Pentagonul refuză să furnizeze racheta ATACMS cu o rază de acțiune de 300 km, care poate fi trasă de la aceleași lansatoare, considerând că poate conduce la excaladare. America și Ucraina „sunt de acord să nu fie de acord” cu privire la ATACMS, spune Colin Kahl, subsecretarul pentru politică al Pentagonului.

Domnul Kahl admite că Ucraina are nevoie de mijloace pentru a duce „lupta în adâncime”. Dar Pentagonul reține și drona înarmată Grey Eagle, cu o rază de acțiune de sute, dacă nu mii de kilometri. Avioanele militare occidentale sunt scoase deocamdată din discuție. Unii au sperat că o nouă armă cu o rază de acțiune de 150 km, cunoscută sub numele de rachetă GLSDB, care poate fi trasă și de Himars, va fi anunțată în cele mai recente pachete de aprovizionare cu arme. Are o bombă cu diametru mic, o bombă ghidată cu laser sau GPS aruncată din aeronave și utilizată pe scară largă în Irak și Afganistan. Ar fi montată pe rachete M26 neghidate, învechite. Cu aripi care se desfac în mijlocul zborului, GLSDB manevrează spre ținta sa, mărind raza de acțiune și opțiunile de atac.

Cu blindate mai multe și mai bune și cu mijloacele de a efectua lovituri cu rachete de adâncime, spune generalul Hodges, Ucraina ar avea cele mai mari șanse să cucerească Crimeea, pe care el o consideră „terenul decisiv”. El susține că, prin concentrarea armurii sale, Ucraina ar putea face o tracțiune către Marea Azov și ar putea rupe podul de uscat dintre Rusia propriu-zisă și Crimeea. Între timp, munițiile de precizie cu rază lungă de acțiune, i-ar permite să distrugă podul real către Crimeea peste strâmtoarea Kerci, care a fost parțial deteriorat de o explozie încă neelucidată, din octombrie 2022. Ucraina ar putea apoi să-i lovească pe ruși după bunul plac, să le facă pozițiile din Crimeea de neținut și să îi oblige să renunțe la peninsulă.

Controlul Crimeei permite Rusiei să sufoce porturile ucrainene și să-și aprovizioneze forțele din sudul Ucrainei. Pierderea acesteia ar fi o lovitură militară severă și, poate mai important, una politică pentru Vladimir Putin, notează generalul Hodges. Dar, de asemenea, unii aliați sunt îngrijorați de faptul că Ucraina încearcă să o recupereze, temându-se că asta l-ar putea împinge pe Putin să recurgă la arme nucleare.

Sunt aliații dispuși să-și asume riscul? America afirmă că „Crimeea este Ucraina” și Ucraina are tot dreptul să o recucerească. Dacă America ar fi, în practică, pregătită să sprijine o operațiune ucraineană de cucerire a Crimeeai, asta e o altă chestiune. Vagi totodată și cu privire la finalul jocului, oficialii americani admit că, la un moment dat, scopurile războiului american și ucrainean pot fi divergente. Dar livrarea către Ucraina cel puțin a mijloacelor de a amenința poziția Rusiei în Crimeea poate avea avantaje. „Dacă vreți o înțelegere negociată, atunci prioritizarea Crimeei ar putea fi foarte sensibilă, nu de escaladare”, argumentează domnul Watling.

Discuțiile privind recuperarea Crimeei le pare prematură unora. „Uitați-vă la harta frontului actual din Ucraina. Ucrainenii ar trebui să obțină mai întâi un succes militar semnificativ în sud înainte ca Crimeea să fie pusă în discuție”, notează Michael Kofman, de la CNA. Precum generalul Hodges, el este de acord că accentul pentru Ucraina ar trebui să fie pe armele de precizie, echiparea de noi unități și războiul de manevră. Spre deosebire de el, însă, crede că alte câștiguri vor fi mai dificil și mai costisitor de atins, pentru Ucraina.

Recucerirea de către Ucraina a orașului-port Herson, în noiembrie, a fost o dificilă, deși a luptat cu o garnizoană rusă semi-izolată cu spatele râului Nipru. De la retragerea lor, rușii apără acum o linie de front mai scurtă, cu mai mulți soldați și rezerve. În plus, „dacă următoarea ofensivă ucraineană merge prost, aceasta presupune riscul unei contraofensive rusești și, în cel mai rău caz, să piardă un teritoriu în loc să-l câștige”, argumentează domnul Kofman.

Tactica americană a armelor combinate s-a bazat adesea pe superioritatea aeriană. „Ingredientul lipsă pentru Ucraina nu este că nu are tancuri occidentale; este că nu are o forță aeriană occidentală”, notează domnul Kofman. „Manevra cu arme combinate este mult mai ușor de efectuat atunci când ai și avantajul puterii aeriene americane”.

Gian Gentile, de la Rand Corporation, recunoaște că, în calitate de ofițer de cavalerie comandant de Bradley, în Irak, „nu trebuia să-mi fac griji că poate zbura ceva deasupra mea”; acum, Rusia și Ucraina nu au controlul aerului. De asemenea, el recunoaște riscul pentru ucraineni de a intra în ofensivă. Generalul și strategul prusac de sexol XIX, Clausewitz, susținea că apărarea este forma mai puternică de război. Dar, spune colonelul Gentile, „în cele din urmă ofensiva este cea care produce rezultatele decisive. Atacatorii au inițiativa: știu când, unde și cum vor să lovească”.

Pe măsură ce ambele părți se pregătesc pentru runda următoare, există un sentiment de presimțire. Chiar dacă a afirmat că Ucraina ar putea face progrese, generalul Milley a declarat: „Pentru acest an va fi foarte, foarte dificil să scoatem, militar, forțele ruse din fiecare centimetru al Ucrainei ocupate de ruși”. Conflictul ar trebui să se termine la masa de negocieri, la un moment dat, a spus el, adăugând: „Acesta va fi un război foarte, foarte sângeros”.

Nervozitatea este palpabilă și la Kremlin. Echipamente de apărare aeriană au apărut recent pe acoperișurile din Moscova. IAr Dmitri Medvedev, care este vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a avertizat, într-o postare pe Telegram, că: „Înfrângerea unei puteri nucleare într-un război convențional poate declanșa un război nuclear”. Bombasticul său limbaj lui nuclear nu e ceva nou. Cu toate acestea, referirea sa la faptul că Rusia ar putea fi învinsă a echivalat cu o recunoaștere inedită și izbitoare a slăbiciunii. >>

Enigma din Bahmut. Scenariul care ar face inevitabilă înfrângerea rușilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here