Gleb Pavlovski se lăuda că, la sfârșitul anilor 1990, „Fundația pentru Politici Eficiente” pe care o conducea putea aduce la putere pe oricine. „Pentru mine nu conta, înțelegeți? Am o mașinărie care va face să fie ales oricine”, spunea el pentru „Meduza”. „Dă-mi un cadavru și vom face o construcție, îl vom încorpora [în ea] și va fi ales și el”, adăuga el.
<< Tehnologul politic Gleb Pavlovski (care a murit în 2023) a fost unul dintre creatorii imaginii lui Putin ca agent sovietic de informații; această imagine l-a ajutat pe Putin să câștige primele sale alegeri prezidențiale. Cu un an înainte, „Fundația pentru Politici Eficiente” (FEP) a participat la elaborarea campaniei „Rusia Unită”, primul partid autentic al puterii din Rusia, și s-a ocupat de candidatura lui Serghei Kirienko la primăria Moscovei, iar în 1996 a condus campania prezidențială a lui Boris Elțin, în care s-au utilizat pe scară largă resursele administrative >>, scrie jurnalistul Andrei Perțev, pentru Meduza.
<< La acea vreme, tehnologii politici erau considerați în Rusia figuri atotputernice, capabile să schimbe sistemul de putere atât la nivel regional, cât și național, manipulând alegătorii și influențând elitele, iar în cele din urmă, câștigând foarte bine. După un sfert de secol, Serghei Kirienko – adjunctul șefului administrației prezidențiale a Federației Ruse și, probabil, la fel de important pentru politica internă cum a fost cândva Pavlovski – îi „reprofilează” pe tehnologii politici în „arhitecți sociali” și declară deschis că această profesie a murit practic în Rusia.
Cum au făcut tehnologii politici ruși bani din democrație și s-au confruntat cu primele probleme
La sfârșitul anilor 1990, politica internă din Rusia se caracteriza printr-o varietate uimitoare de campanii, își amintește, într-o discuție cu „Meduza” sub protecția anonimatului, un tehnolog politic aflat atunci la început de carieră: „Încheiam o campanie, mă odihneam puțin și, după două-trei săptămâni, sunam colegii: unde, ce e nou, ce alegeri interesante sunt? Sau începeau ei să mă sune pe mine. Dacă nu mă sunau, îmi găseam o nouă campanie în doar câteva zile. Și apoi, din nou, la drum”.
Interlocutorul „Meduzei” a decis să devină tehnolog politic urmărind succesele specialiștilor implicați în marile campanii — printre care Gleb Pavlovski, Igor Mintusov, Alexei Sitnikov. Cariera nu l-a dezamăgit: câștigurile erau bune („clienții plăteau cash și în dolari”), iar munca — interesantă.
„Cei care deja aveau o anumită notorietate încercau să învețe de la europeni și, mai ales, de la americani. Lucrau acolo în staff-uri electorale, pe poziții inferioare, studiau metodele de agitație, mobilizare a electoratului loial unui politician sau unui partid, și le preluau. Apoi le aplicau în Rusia. Așa făceau și ‘Niccolo-M’, și IMA, și ‘Image-Contact’. Așa s-a dezvoltat profesia”, povestește tehnologul politic.
În Rusia, la acea vreme, aproape toți erau aleși prin vot direct: președintele, deputații Dumei de Stat, guvernatorii, parlamentarii regionali, primarii orașelor, ai districtelor și satelor, precum și consilierii locali. Majoritatea competițiilor electorale erau competitive. Până la introducerea, în 2005, a zilei unice de vot, alegerile aveau loc în momente diferite. Candidații nu erau obligați să strângă semnături pentru a se înregistra — era suficient să plătească o garanție, care le era returnată în caz de victorie. Pentru a-și îmbunătăți rezultatele la nivel regional și federal, partidele și mișcările civice puteau forma blocuri electorale. Elitele regionale formau adesea astfel de blocuri pentru alegeri concrete.
Fiecare campanie electorală hrănea tehnologii politici, care se ocupau de organizarea staff-urilor, elaborarea ideologiei și brandingul candidaților.
„Existau grupuri federale și regionale gata să plătească generos pentru promovarea candidaților lor”, își amintește un tehnolog politic care și-a început cariera într-una dintre regiunile Rusiei Centrale la începutul anilor 1990. „Oamenii de afaceri investeau în politicieni sau încercau ei înșiși să candideze la funcții de guvernatori și primari. Aprobarea [din partea Kremlinului] nu era necesară pentru a câștiga. Totul depindea de concurență, așa că specialiștii erau plătiți. Nu se făcea economie la bugete”.
Potrivit lui, până la începutul anilor 2000, în acest domeniu circulau și mai mulți bani. De aceea, în primii ani ai consolidării verticalei puterii lui Putin, tehnologilor politici le mergea încă destul de bine.
Însă această perioadă de aur nu a durat mult. În 2003, în Rusia a fost arestat Mihail Hodorkovski, proprietarul celei mai mari companii petroliere – IUKOS. El încerca să influențeze activ politica internă – își promova propriii candidați în Duma de Stat, în administrațiile și consiliile regionale și municipale. Trei persoane din industria tehnologiei politice, intervievate de „Meduza”, afirmă că încă de atunci le-a devenit clar: oportunitățile de afirmare și câștig pentru tehnologii politici începeau să se restrângă.
„Puterea a arătat că, la nivel federal, nu va mai exista nicio concurență reală. Iar pe cei care vor încerca să devină opozanți îi vor nivela cu asfaltul”, explică unul dintre ei.
La începutul anilor 2000, FEP s-a transformat în centrul analitic al Kremlinului. Pavlovski participa la ședințele cu Putin și mergea cel puțin o dată pe săptămână la administrația prezidențială, la funcționarii din blocul politic. Deja în acea perioadă, șeful blocului politic de la Kremlin, Vladislav Surkov (el însuși fost tehnolog politic), împreună cu subordonații săi, începuse să reflecteze asupra modului în care alegerile puteau deveni controlabile și previzibile — și cum putea fi asigurată victoria candidaților susținuți de putere.
În anul 2000, la mai puțin de două luni după ce câștigase alegerile prezidențiale, Putin a creat noi structuri de putere — reprezentanțele plenipotențiare ale președintelui. Reprezentanții prezidențiali (polpredî) au fost trimiși în districtele federale — macroregiuni formate tot la inițiativa Moscovei. Funcționarii numiți de Putin trebuiau să coordoneze activitatea reprezentanțelor regionale ale instituțiilor federale, să monitorizeze situația din teritoriu și să raporteze direct Kremlinului. Aceste funcții au fost ocupate, în mare parte, de persoane provenite din structurile de forță; reprezentant plenipotențiar în Districtul Federal al Volgăi a devenit Serghei Kirienko, fost lider al partidului SPS și prim-ministru al Rusiei în perioada crizei financiare din 1998.
„Reprezentanții prezidențiali transmiteau în principal voința centrului conducătorilor regionali și colaborau cu serviciile de forță”, își amintește un tehnolog politic care a lucrat în Districtul Federal al Volgăi. „Foștii generali nu erau interesați de politică. Dar Kirienko s-a dovedit a fi un jucător activ: a început să-și formeze și să-și promoveze propriii tehnologi, iar mai târziu și să-și impună propriii primari și chiar guvernatori”.
Până la apariția reprezentanțelor prezidențiale, Kremlinul alegea singur tehnologi politici de prim rang pentru campaniile importante (sau, cel puțin, îi recomanda grupurilor loiale de elită de la nivel federal și regional). La începutul anilor 2000, aceste atribuții au fost transferate reprezentanților plenipotențiari ai președintelui, povestește un interlocutor al „Meduzei”: „Puteau să-și promoveze oamenii… Poate nu pe cei mai buni, dar pe cei dispuși să împartă [onorariul]”.
În același timp, Kremlinul, încercând să facă alegerile mai previzibile, a început să limiteze competiția politică. În 2004, au fost eliminate alegerile pentru parlamentul federal în circumscripțiile uninominale. Tot atunci, Duma de Stat a adoptat o lege prin care numărul minim de membri necesari pentru înregistrarea unui partid a fost crescut de la 10.000 la 50.000. În 2005, autoritățile au interzis participarea blocurilor electorale la alegeri de diferite niveluri — o măsură care a redus din nou competiția. Procesul de creare de noi partide a fost paralizat. Structurile deja înregistrate au fost nevoite să negocieze direct cu Kremlinul.
Cel mai grav impact asupra industriei tehnologiei politice l-a avut eliminarea alegerilor pentru funcția de guvernator. Putin le-a anulat în septembrie 2004, după atentatul terorist de la Beslan, justificând măsura prin necesitatea de a răspunde „amenințării teroriste”.
Potrivit tuturor tehnologilor politici intervievați de „Meduza”, alegerile pentru conducerea regiunilor erau cele mai dificile, dar și cele mai creative și mai bine plătite campanii.
În astfel de campanii, tehnologii politici trebuiau să rezolve sarcini neobișnuite. De exemplu, sponsorii campaniei electorale a generalului Aleksandr Lebed, care a candidat în 1998 la funcția de guvernator al regiunii Krasnoiarsk, nu doreau ca acesta să câștige din primul tur. Se temeau că, în acest caz, politicianul va deveni mai puțin cooperant și mai greu de controlat. Drept urmare, staff-ul generalului a organizat o acțiune împotriva propriului candidat.
„Am angajat oameni ai străzii, le-am dat capace de oale și polonice în mână, le-am pus pe piept pancarte cu chipul lui Lebed și lozinci de genul ‘Lebed — alegerea noastră existențială’”, a povestit pentru „Meduza” tehnologul politic Veaceslav Smirnov, care a lucrat la acele alegeri (în prezent angajat în Administrația Prezidențială). În paralel, echipa lui Lebed a lansat o campanie de discreditare a propriului candidat: locuitorii din Krasnoiarsk erau avertizați că generalul plănuia să introducă o nouă taxă pe gospodăriile auxiliare.
Aleksandr Lebed a câștigat alegerile în regiunea Krasnoiarsk, dar — așa cum își doriseră sponsorii — a fost nevoie de două tururi.
După anularea alegerilor pentru funcția de guvernator, unii dintre marii jucători de pe piața tehnologiei politice au decis să-și schimbe domeniul de activitate.
„Există o regulă simplă: dacă a murit calul, te dai jos de pe el”, explică un tehnolog politic cu experiență. „Calul ăsta a murit când au fost anulate alegerile pentru guvernatori. Jucătorii mari au început să se diversifice. Serghei Mihailov a trecut în PR-ul corporativ, unii jucători au început să desfășoare mai multe campanii în țările CSI, în special în Ucraina — așa a procedat Alexei Sitnikov. Igor Mintusov de la Nikcolo-M a început să participe la alegeri în țări mai îndepărtate”.
Interlocutorul „Meduzei” a ales să colaboreze cu un grup de companii industriale care deținea unități de producție în mai multe regiuni. Pentru a-și promova eficient interesele, compania a încercat să sprijine alegerea unor candidați loiali în consiliile municipale și în funcții de primar.
Cum au rezolvat problemele Kremlinului și au devenit inutili
Lovitura aplicată de Kremlin alegerilor în timpul primului mandat al lui Putin a fost dură, dar nu fatală, este convins un tehnolog politic care și-a început cariera în anii ’90. Totuși, admite el, pierderea celor 80 de campanii guvernatoriale și a celor 225 de circumscripții uninominale pentru Duma de Stat a reprezentat „un minus serios” pentru piață.
„Au mai rămas alegerile pentru parlamentele regionale și, mai important, alegerile pentru primari și consiliile din marile orașe. Acestea puteau fi chiar mai profitabile decât cele pentru guvernatori”, susține el. „În oraș se concentrează multe resurse: construcții, comerț, transport. Toate grupurile locale vor să le controleze și să le împartă. Așa că și atunci se putea câștiga bine”.
Apariția Zilei Unice de Vot (ZUV), în 2005, este văzută de același interlocutor ca o altă pierdere grea. Inițial, ZUV avea loc de două ori pe an, iar din 2012 — o dată pe an, în prima duminică din septembrie (cu excepția alegerilor prezidențiale, care au loc în martie). Autoritățile au justificat schimbarea prin reducerea costurilor de organizare.
Pentru că alegerile au fost mutate în septembrie, politicienii au fost nevoiți să-și desfășoare întreaga campanie electorală vara, când majoritatea alegătorilor sunt plecați în concediu. În aceste condiții, doar „Rusia Unită” își putea permite, datorită resurselor, să organizeze campanii simultane în zeci de regiuni.
„La începutul anilor 2000, reușeam să lucrez la patru campanii pe an, apoi au devenit două, apoi una singură. Și onorariul, evident, tot unul”, explică același tehnolog politic, pentru Meduza.
Totuși, el a găsit o soluție: a decis să formeze echipe din tehnologi politici de rang inferior — cei care lucrau la alegeri locale sau pentru consilii municipale mici. Aceste echipe puteau lucra simultan la campanii diferite.
„Dar nu toată lumea a putut face asta. Există ideologi talentați, oameni de teren buni, specialiști media excelenți, dar ei nu sunt manageri de campanie. Iar această specializare [din cauza lipsei de cadre] a avut cel mai mult de suferit”, spune cu regret tehnologul politic.
Între timp, specialiștii de la FEP (Fondul pentru Politici Eficiente) s-au concentrat pe un singur client — Kremlinul. Una dintre inovațiile importante propuse de FEP administrației prezidențiale a fost introducerea așa-numitelor „temniki” — liste cu vorbitori și teme recomandate sau indezirabile (precum și sugestii privind modul de prezentare), pe care Kremlinul și autoritățile regionale le trimiteau redacțiilor și canalelor TV aflate sub control.
În afară de implementarea unui sistem eficient de influențare a presei, tehnologii politici de la FEP au rezolvat o altă problemă în interesul puterii: au redus scorul electoral al Partidului Comunist (KPRF) la alegerile parlamentare, consolidând suplimentar poziția „Rusia Unită” și diminuând competiția.
„Atunci s-a făcut asta prin metode tehnologice. În perspectiva alegerilor din 2003 a fost creat partidul Rodina, care exploata o retorică patriotică apropiată de cea a comuniștilor, dar cu accente naționaliste. A obținut propriul său procent de voturi, iar scorul comuniștilor a scăzut — și nu a mai revenit niciodată la nivelul anterior”, își amintește un tehnolog politic care a activat intens la alegerile regionale.
La alegerile pentru Duma din 1999, KPRF a obținut 24,6% din voturi, iar în 2003 — doar 12,6%. În schimb, noul partid „Rodina” a obținut 9,02%. Ulterior, comuniștii nu au mai depășit niciodată pragul de 20%.
Începând cu mijlocul anilor 2000, în Rusia au fost eliminate treptat alegerile directe pentru funcția de primar, funcție care la acel moment era ocupată de figuri politice reale. Aceștia au fost înlocuiți cu city-manageri tehnocrați, desemnați printr-un concurs formal. Primarii deja aleși, dar care aparțineau opoziției, au fost eliminați din sistemul de putere. Unii dintre ei au fost chiar urmăriți penal: de exemplu, în 2007 au fost arestați primarul Vladivostokului, Vladimir Nikolaev, și șeful administrației Arhanghelskului, Aleksandr Donskoi.
Elitele federale și regionale au înțeles rapid noile reguli ale jocului. Ele au jurat loialitate Kremlinului (o mulțime de oameni de afaceri influenți au aderat în masă la partidul „Rusia Unită”) și au renunțat de bunăvoie la organizarea de campanii electorale competitive.
„Chiar dacă în oraș au mai rămas alegeri pentru funcția de primar, în general acel primar e membru al Rusiei Unite. Și dacă nu e în conflict cu guvernatorul, înțelege că toată mașinăria administrativă va lucra pentru el”, explică un tehnolog politic care încă lucrează la campanii regionale.
„Înțelege și că nu i se va opune vreun concurent serios. Va mai plăti mult pentru campanie? Nu. Nici localnicii care ar putea candida nu mai încearcă: dacă ajung să câștig ca opozant, mă bagă la pușcărie. Concurența a devenit o raritate”.
Iar asta a dus din nou la scăderea cererii de tehnologi politici.
Potrivit unui participant influent de pe piața tehnologiilor politice, „Fondul pentru Politici Eficiente” (FEP) — care a trecut de la tehnologie politică la muncă ideologică — a participat el însuși la distrugerea industriei: FEP a recomandat Kremlinului să elimine alegerile, să desființeze blocurile electorale și să introducă ziua unică de vot.
„Problema era clară: în regiuni, Rusia Unită reușea cu greu să iasă pe primul loc din cauza diverselor blocuri locale, cu denumiri de tipul Ținutul nostru și altele asemenea. Așadar, trebuiau eliminate. Câștigau locuri în Duma de Stat candidați independenți indezirabili pentru putere? Trebuia stopat și asta. Este, ca să folosim un termen la modă, damage control”.
„Dar dacă ai distrus cauza problemei, tu însuți devii inutil. Nu mai e nimic de rezolvat”, , — adaugă cu regret interlocutorul.
Până la sfârșitul anilor 2000, tehnologii politici încă activau în multe colțuri ale sistemului politic, dar pentru specialiștii de înalt nivel nu mai era loc. Puterea nu mai avea nevoie de ei: alegerile erau câștigate prin resurse administrative și falsificări directe (abuzul de asemenea metode a dus la protestele în masă din 2011–2012). Nici opoziția, care fusese aproape complet exclusă din viața politică reală, nu mai avea nevoie de astfel de experți.
În 2011, lui Gleb Pavlovski, cel care l-a ajutat pe Putin să devină președinte al Rusiei, i-a fost anulat permisul de acces în Kremlin.
Cum au ajuns tehnologii politici să-și caute de lucru în Africa
Chiar înainte de „revoluția zăpezii” din 2011–2012, s-a schimbat conducerea blocului politic de la Kremlin. În locul carismaticului și teatralului Vladislav Surkov a fost numit Viaceslav Volodin, un politician venit din rândurile partidului Rusia Unită — un om cu experiență politică publică, dar fără aură de „demiurg”.
Piața tehnologiilor politice era deja foarte diferită față de anii 2000: mulți specialiști trecuseră în administrațiile regionale și începuseră să lucreze ca viceguvernatori cu atribuții politice, șefi de departamente sau consultanți — jucând rolul de „eminențe cenușii” ale guvernatorilor regionali, povestesc trei tehnologi politici intervievați de „Meduza”. Alții s-au angajat în aparatele de partid, la nivel federal sau regional.
Deși Volodin declara public că alegerile în Rusia se desfășoară „competitiv, deschis și legitim”, tehnicienii politici care lucrau atunci la alegeri infirmă acest lucru. „Atunci accentul era pus pe așa-numita colaborare cu comisiile electorale — falsificări, sincer să fiu… Oamenii lui Volodin [în 2016] au vrut să mă invite la una dintre campaniile Rusia Unită în regiune. Am pregătit propuneri pentru ideologie și agitație, dar prima întrebare a fost: cum veți lucra cu comisiile electorale? Știți? Adică imediat au subliniat: accentul nu e pe creativitate, ci pe falsificare. Am renunțat”, afirmă un tehnolog politic care continuă să lucreze la campanii regionale.
Alți doi tehnologi își amintesc că, sub Volodin, au primit o nouă sursă de venit: monitorizarea situației din regiuni, responsabilitatea fiind a noului centru analitic al Kremlinului, ISEPI. Prin „situație” se înțelegeau dispoziția populației și starea elitelor locale. „Guvernatorul sau filialele locale ale partidului Rusia Unită puteau înfrumuseța situația [pentru Kremlin], iar la alegeri apărea o problemă. [Ca să se evite asta], venea un auditor extern, discuta cu funcționari, membri de partid, activiști civici, opozanți, experți — dacă erau în regiune — și formula concluziile sale”, explică unul dintre ei scopul monitorizării.
Procesul de anulare a alegerilor pentru primari s-a accelerat sub Volodin. În 2014, Kremlinul și Duma de Stat au transferat dreptul de a desființa aceste alegeri către adunările legislative regionale (anterior, decizia aparținea consiliilor municipale). În același an, 19 capitale regionale au rămas fără alegeri directe pentru primari. Până în 2019, alegerile directe pentru șefii de regiuni au rămas doar în șapte centre ale subiecților Federației Ruse. Astfel, până la sfârșitul anilor 2010, această sursă de venit pentru tehnologi aproape că a dispărut.
Revenirea alegerilor pentru guvernatori în 2012 nu a compensat această pierdere: toți candidații trebuiau să treacă printr-un filtru municipal, adică să strângă în funcție de regiune între 5 și 10% din semnăturile deputaților locali. Alegerile șefilor regiunilor au fost una dintre cererile protestatarilor de pe Piața Bolotnaia. Kremlinul a părut să cedeze opoziției — dar filtrul municipal a permis eliminarea candidaților independenți și opoziționiști: majoritatea deputaților locali erau membri Rusia Unită sau angajați ai instituțiilor bugetare, asupra cărora autoritățile regionale puteau exercita presiuni. „Când campaniile erau o noutate, aveau loc ajustări, tehnologii puteau să se manifeste undeva. Nu însă în slujba puterii”, observă un tehnician experimentat.
Până în 2016, când în blocul politic al Administrației Prezidențiale a venit Serghei Kiriienko, în Rusia nu mai existau aproape deloc semne de competiție politică. Ultimele posibilități la nivel regional și municipal fuseseră aproape complet eliminate. Totodată, echipa lui Kiriienko a început să implementeze în activitatea blocului politic practici de guvernanță corporativă pe care le aplicase la „Rosatom”, corporația de stat pe care a condus-o între 2005 și 2016.
Una dintre aceste practici a devenit mobilizarea corporativă în alegeri — un bun supliment la resursa administrativă și falsificări. Administrația Prezidențială a obligat marile companii de stat și private să-și creeze baze de date cu angajații pentru a controla prezența la vot. Înainte de alegerile prezidențiale din 2018, asupra acestui aspect au lucrat tehnologi politici angajați de Administrația Prezidențială. „Când este implementată o tehnologie, iar mobilizarea corporativă este o tehnologie, e de lucru. Trebuia să instruiești managementul de personal [din corporații], la nivel federal și regional. Apoi să creezi bazele de date. Totul s-a făcut în 2018. Apoi a mers pe pilot automat: sarcinile erau date companiilor de către blocul politic și autoritățile regionale, iar bazele erau deja create”, povestește un tehnician care în acei ani a organizat mobilizarea corporativă într-o mare companie de retail.
Unii tehnologi rămași fără job s-au angajat în structurile lui Evgheni Prigojin — mai întâi în proiectul său african, apoi în staff-ul guvernatorului interimar al Sankt Petersburgului, Alexandr Beglov, pe care Prigojin îl sprijinise inițial (spun trei participanți ai pieței tehnologiilor politice pentru „Meduza”). În Africa, angajații lui Prigojin realizau sondaje sociologice și ajutau autoritățile care colaborau cu PMC Wagner să lanseze organe media controlate.
„Diferite persoane lucrau pentru bucătar [adică Prigojin]. Specialiști buni care nu au reușit să se înțeleagă cu echipa lui Kiriienko, oameni obișnuiți pentru care era tot mai puțin de lucru. Majoritatea erau din regiunea de Nord-Vest. Prigojin plătea nu foarte mult — unora, în ciuda riscurilor, chiar mai puțin decât media de pe piață. Dar pentru alții era în regulă. Era de lucru. Pentru tineri, o practică destul de bună”, afirmă un tehnolog politic căruia i s-a propus și lui să lucreze în structurile lui Prigojin.
Totuși, proiectul african a fost o aventură riscantă. Tehnicianul care a semnat contractul cu fondatorul PMC Wagner povestește, într-un interviu pentru „Meduza”, despre senzația constantă de pericol pe care o trăia atunci: „Mulți au început să bea zdravăn acolo. Nici eu nu am scăpat. Am plecat cu mare ușurare [din Africa] după terminarea contractului”.
Între timp, Kremlinul a continuat să simplifice viața pentru candidații săi și inițiativele sale. În 2020, Administrația Prezidențială a organizat un referendum pentru modificarea Constituției, care i-a permis lui Putin să fie președinte practic pe termen nelimitat. Sub pretextul luptei împotriva pandemiei, Comisia Electorală Centrală, la inițiativa Administrației Prezidențiale, a organizat votarea pe mai multe zile: acest lucru a facilitat considerabil mobilizarea corporativă. Angajații din sectorul bugetar, companiile de stat și afacerile loiale puterii erau insistent rugați să voteze în prima zi, iar în restul zilelor autoritățile îi grăbeau pe cei care, din diverse motive, încă nu veniseră la secții.
Ulterior, Duma de Stat a adoptat legal posibilitatea votării pe durata a trei zile. Experții electorali au atras atenția că, în acest sistem, urnele rămân peste noapte în comisiile electorale fără niciun control din partea observatorilor, iar rezultatele nu sunt protejate împotriva manipulărilor. După încheierea pandemiei, votarea pe trei zile a fost păstrată — motivul invocat de Comisia Electorală Centrală a fost comoditatea alegătorilor.
O altă lovitură pentru profesia de tehnolog politic a fost votul electronic la distanță (VED). Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, acesta se desfășoară deja în peste 30 de regiuni din Rusia. Parlamentul examinează acum un proiect de lege care va transforma votul electronic în principalul mod de exprimare a voinței cetățenilor.”
Acest lucru s-a întâmplat deja la Moscova, una dintre primele regiuni în care a fost introdus votul electronic la distanță (VED). După începerea utilizării sale, capitala Rusiei, ai cărei locuitori în mod tradițional votează activ pentru opoziție, a trecut sub controlul „unioniștilor” (membrii partidului „Rusia Unită”). În 2019, la alegerile pentru Duma orașului Moscova (care se desfășoară doar în circumscripții uninominale), candidații opoziției susținuți de „Votul inteligent” al lui Alexei Navalnîi au câștigat în 20 din cele 25 de circumscripții. Dar la alegerile pentru Duma de Stat din 2021, în toate circumscripțiile au câștigat candidații sprijiniți de primărie — atât „unioniști”, cât și candidați din alte partide, de exemplu membrul „Rusia Dreaptă”, prezentatorul TV Anatoli Vasserman.
La alegerile pentru Duma orașului Moscova din 2024, campaniile candidaților puterii au fost conduse, pentru un onorariu mic, în mare parte de tehnicieni politici puțin cunoscuți din regiuni. Totuși, datorită votului electronic, au câștigat în toate circumscripțiile candidații primăriei sau cei agreați de aceasta.
Cumau devenit „arhitecți sociali” ascultători, la ordinul Kremlinului
„Tehnologii politici sunt necesari acolo unde există competiție. Partidele sistemice nu doresc cu adevărat să concureze, poate cu excepția câtorva regiuni. Dar aceste regiuni nu sunt suficiente pentru întregul domeniu”, consideră un tehnician care a încetat să mai participe la campanii electorale și s-a apucat de antreprenoriat. Administrația prezidențială nu are nevoie de un mare efectiv de specialiști de rezervă pentru campanii potențial problematice, deși unele echipe „rămân în joc”, precizează el. Printre acestea se numără, de exemplu, echipele tehnicienilor politici Grigori Kazankov și Serghei Tolmaciov.
„Care este acum drumul unui specialist bun? În funcția de viceguvernator pentru politica internă, în staff-ul Rusia Unită, în aparatul federal sau într-una din filialele sale. În PR corporativ și GR — asta fac eu. Pentru cei apropiați se găsește muncă la alegeri, li se recomandă la guvernatorii interimari. Dar, în principiu, acum orice administrație poate organiza alegeri intern, cu propriii angajați. Toată treaba se reduce la asigurarea mobilizării. Iar cu votul electronic totul devine mult mai simplu”, afirmă un tehnolog care colaborează cu un mare grup media federal.
Pentru a menține în sfera sa de influență politicienii neangajați, Kremlinul a creat în 2025 concursul „arhitecților sociali”. În timpul prezentării acestuia, directorul general al centrului analitic EISI al Kremlinului, Firdus Aliev, a spus că „la începuturile democrației ruse” exista o cerere pentru tehnicieni politici care lucrau la campaniile electorale, însă acum „activitatea socială a societății nu se limitează la alegeri”. Potrivit directorului EISI, acum cei care candidează la toate nivelurile se concentrează mai degrabă pe proiecte sociale decât pe politică.
Aliev le-a propus tehnologilor politici loiali Kremlinului să se „transforme” și să „folosească experiența acumulată în scopuri noi”.
Șeful blocului politic al Administrației Prezidențiale, Serghei Kiriienko, în aceeași prezentare, a numit concursul „un pas nou în dezvoltarea științelor sociale, publice, umaniste și politice în Rusia”: „Astăzi există o cerere nu doar pentru tehnologii politice, ci mai degrabă pentru tehnologii sociale. O cerere nu doar pentru expertiză, nu doar pentru o explicație științifică a ceea ce se întâmplă, ci pentru schimbarea vieții în bine”, a declarat el.
Ca exemplu, Kiriienko a dat proiectele „Voi decideți” din regiunea Nijni Novgorod, „Bugetul școlar” din Orenburg și „Longevitate activă” din capitală.
Un tehnolog regional și tehnolog politic, care a devenit consultant și acum lucrează cu mari companii, consideră că aceasta este o încheiere destul de logică pentru profesia lor. „Înainte, tehnicienii sau chiar funcționarii din Administrația Prezidențială puteau da exemplu de muncă bună după modelul „dacă vrei să ai un rezultat bun, atunci fă ca mine”. Dar de pe vremea lui Volodin în AP lucrează ofițeri politici, iar abordarea lor este alta: „Fă cum ți s-a spus”. Pentru centru acum există trei variante de răspuns: da, există, și cu siguranță așa este”, concluzionează tehnologul care lucrează în Rusia Centrală.
Nu îi pare rău de foștii colegi, pe care Kremlinul îi numește „arhitecți sociali” și îi încarcă cu sarcini precum organizarea unor jubileuri urbane și excursii pentru pensionari. „De când nu mai există alegeri competitive, și asta durează de mulți ani, piața a degenerat. E o adunătură. Pui lângă un mare expert [un tehnolog politic rus cu experiență] un tehnolog american obișnuit, care participă constant la alegeri competitive, și marele nostru expert va fi mai slab — spune el cu regret. — Dar nu poate nici să-i dea afară pe toți tehnicienii din Administrația Prezidențială: acolo sunt și prieteni, oameni buni — hai să îi susținem așa”.
Un funcționar regional, cu care a discutat „Meduza”, presupune că Kremlinul încearcă să sprijine tehnologii loiali prin concursul „arhitecților sociali”, deoarece aceștia pot fi utili, teoretic, pentru că totuși înțeleg cum funcționează sistemul electoral: „Știu unde e butonul băiatului și în perioadele de criză pot ajuta pe cineva să apese pe el.”
Totuși, observă același funcționar, pentru că în Rusia, în ultimii 15 ani, au devenit tot mai rare campaniile dificile, tehnologii cu care colaborează Kremlinul au uitat să câștige alegeri în regiunile problematice — acolo unde nemulțumirea populației este mare. Potrivit lui, dacă elitele locale își propun propriii candidați la alegeri, centrul poate influența mai ușor situația politică „trimițând forțele de ordine și liniștind [elita]”. De exemplu, înaintea alegerilor pentru Duma orașului Vladivostok, în 2022, când comuniștii ar fi putut câștiga, a fost pornit un dosar penal împotriva deputatului parlamentului regional și șefului filialei KPRF, Artem Samsonov, pentru coruperea unui minor. Samsonov a numit cazul „complet fabricat” și a susținut că nu s-a întâlnit niciodată cu presupusa victimă. Deputatul a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu regim strict.
În 2018, în patru regiuni rusești — Habarovsk și Primorie, Hakasia și regiunea Vladimir — candidații puterii au pierdut în fața unor candidați care inițial erau considerați tehnici. Cauza a fost nemulțumirea populației față de reforma pensiilor. În regiunea Primorie rezultatele alegerilor au fost anulate. Guvernatorul ales în regiunea Khabarovsk din partea LDPR, Serghei Furgal, a fost arestat în 2020. În anul următor, colegul său din regiunea Vladimir, Vladimir Sipiagin, a demisionat voluntar. În Hakasia, comunistul Valentin Konovalov a câștigat din nou alegerile competitive în 2023. În același timp, campania adversarului său, „unioniștii” Serghei Sokol, a fost supervizată de blocul politic al Administrației Prezidențiale.
„Dacă populația este nemulțumită în general, nu poți trimite forțele de ordine la fiecare persoană. De aceea apar cazuri ca Habarovsk, Hakasia. Vin în număr mare, trimit cele mai bune echipe, dar nu pot face nimic: aceste persoane pur și simplu nu mai au competențele necesare”, explică un yehnolog consultat de Meduza. >>
