Ce spune Cîțu despre ideea de-a oferi premii pentru a stimula campania de vaccinare

Sursa: Facebook

Premierul Florin Cîţu a afirmat, întrebat despre stimulentele avute în vedere pentru încurajarea campaniei de vaccinare, precum bonuri valorice sau loterii cu premii pentru cei care se vaccinează, că în cazul în care specialiștii consideră că astfel de măsuri ar ajuta, atunci Executivul poate decide să le aprobe. 

„Este foarte bine ca se vine cu propuneri care să ajute campania de vaccinare. Cu unele sunt de acord, cu unele nu sunt de acord. Aşteptăm o discuţie cu specialiştii. Am avut o discuţie astăzi cu doamna ministru al Sănătăţii referitoare la aceste măsuri. Eu cred că vom merge pe principiile pe care am mers şi până acum şi le vedeţi şi în aceste hotărâri ale CNSU. Cred că acolo este clar că vrem să menţinem economia deschisă, să nu creem aceste probleme. În acelaşi timp, dacă există şi specialiştii ne spun că această campanie de vaccinare care salvează vieţi, poate să fie ajutată de măsuri bonificatoare, care dau premii şi aşa mai departe, putem să luăm şi aceste măsuri. Aştept să văd concret propunerile”, a declarat Florin Cîţu, întrebat despre propunerile anunţate de Ioana Mihăilă privind acordarea unor posibile stimulente populaţiei pentru încurajarea vaccinării, transmite News.ro.

Referitor la testarea obligatorie a medicilor, premierul a explicat că această nu e o măsură restrictivă, însă doreşte să vadă în detaliu propunerea.

„Pe partea cealaltă eu nu aş spune măsuri restrictive, dacă vorbim de personalul medical care trebuie testat, dacă nu s-a vaccinat. Este vorba despre relaţia cu pacienţii. Dar vreau să văd un pic propunerile în detaliu şi apoi după ce le aprobăm, le şi discutăm. Le vom prezenta public”, a completat Cîţu.

Ioana Mihăilă a anunţat că în şedinţa de marţi a coaliţiei au fost discutate mai multe măsuri, printre care se numără oferirea de bonuri valorice sau loterii cu premii pentru cei care se vaccinează, cât şi interzicerea accesului persoanelor nevaccinate în week-end în spaţiile publice neesenţiale. Ministrul Sănătăţii a mai spus că după ce va fi obţinut acordul premierului Florin Cîţu, va fu stabilită de către Guvern partea tehnică.

Ea a mai precizat că există o propunere legislativă pentru personalul medico-sanitar, şi anume obligativitatea testării pentru personalul medico-sanitar nevaccinat, iar costul testării să fie suportat de către cadrele medicale.

De asemenea, vicepremierul Dan Barna a precizat marţi că există posibilitatea să se ajungă la vaccinarea obligatorie în cazul cadrelor medicale, însă pentru anumite categorii nu există un astfel de scenariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here