Ce trebuie să facă Yellen

Sursa: Wikipedia

„Cu toate că Statele Unite au supraviețuit, timp de patru ani, incompetenței crase și mitomaniei, țara se confruntă acum cu sarcina descurajantă de a realiza o recuperare post-pandemică durabilă. Din fericire, nimeni nu este mai bine pregătit pentru a face față provocărilor economice de astăzi decât următorul secretar al Trezoreriei SUA”, scrie Joseph E. Stiglitz, pe Project Syndicate.

„Decizia președintelui ales al SUA, Joe Biden, de a o numi pe Janet Yellen ca secretar al Trezoreriei este o veste bună pentru America și lume. Statele Unite au supraviețuit timp de patru ani sub un președinte mitoman lipsit de orice înțelegere, darămite respect pentru statul de drept, principii care stau la baza democrației și a economiei de piață, sau chiar decență umană de bază. Donald Trump nu numai că și-a petrecut săptămânile scurse de la alegerile prezidențiale împroșcând cu minciuni privind o fraudă electorală inexistentă, dar a și convins o mare majoritate a partidului său să îmbrățișeze aceste minciuni, punând astfel în lumină fragilitatea democrației americane.

Ștergerea pagubelor nu va fi ușoară, mai ales pe fondul pandemiei de COVID-19 care agravează problemele Americii. Din fericire, nimeni nu este mai bine echipat – ca intelect, ca experiență, valori și abilități interpersonale – pentru a face față provocărilor economice de astăzi decât Yellen, pe care am întâlnit-o pentru prima dată când a absolvit Universitatea Yale, în anii 1960.

Prima pe ordinea de zi va fi recuperarea după pandemie. Având în vedere existența mai multor vaccinuri, sarcina imediată este de a construi o punte spre economia post-criză. Este prea târziu pentru o „recuperare în formă de V”. Multe companii au dat faliment și multe altele vor face acest lucru în următoarele săptămâni și luni. Bilanțurile gospodăriilor și firmelor au fost eviscerate. Mai rău, cifrele care fac titlurile pot masca profunzimea crizei. Pandemia a avut un impact masiv în partea de jos a distribuției veniturilor și a bogăției. Cei care au beneficiat de politicile de prevenire a evacuărilor și executărilor silite sunt totuși adânciți în datorii și în curând s-ar putea confrunta cu scadența.

Perspectiva actuală ar fi fost mult mai bună dacă am fi avut un președinte și un Congres care să recunoască, în luna mai, că pandemia de COVID-19 nu va dispărea de a sine. Nu au existat, inițial, programe puternice de sprijin și care să fie extinse, ducând astfel la daune economice evitabile, care vor fi acum greu de inversat.

Distrugerea industriei restaurantelor și a turismului a primit multă atenție, dar aceasta poate fi doar vârful aisbergului. Instituțiile de învățământ, în special multe colegii și universități, au fost afectate grav. Și guvernele de stat și locale, constrânse de legi privind bugetele echilibrate, se confruntă acum cu venituri în scădere. Fără ajutor federal, vor trebui să opereze ample reduceri de personal și programe în sectorul public, ceea ce va slăbi economia în ansamblu.

SUA au nevoie disperată de programe mari de salvare, destinate în mod special celor mai vulnerabile gospodării și sectoare. Datoria rezultată din creșterea cheltuielilor nu ar trebui privită ca o piedică, având în vedere costul enorm pe care îl presupune a face prea puțin. În plus, cu rate ale dobânzii aproape de zero și susceptibile de a rămâne acolo pentru anii următori, costurile pentru deservirea noilor datorii sunt extrem de mici.

Mai mult, numeroase programe de recuperare necesare pot fi concepute pentru a îndeplini mai multe obiective, punând economia pe o bază mai durabilă, rezistentă și bazată pe cunoaștere. Multe vor depinde de Congres, dar argumentul economic pentru a oferi mai mult sprijin este clar, iar Yellen este bine pregătită să-l articuleze.

Multe vor depinde și de redresarea globală. Aici, noua administrație va avea mai mult spațiu de manevră. Există deja un sprijin global puternic pentru o emisiune masivă, de 500 de miliarde de dolari, a Special Drawing Rights, moneda supranațională supravegheată de Fondul Monetar Internațional, care ar contribui mult la susținerea multor economii aflate în dificultate. Trump și premierul indian, Narendra Modi, au blocat această opțiune. Ar trebui să fie acum repus în vârful agendei.

Mai mult, în condițiile în care multe țări nu vor mai putea, în curând, să-și îndeplinească obligațiile privind plata datoriei, o restructurare rapidă și profundă ar ajuta enorm. Pentru a avansa acest proces, administrația Biden ar trebui să afirme clar că este în interesul național al Americii să susțină principiul de bază al imunității suverane, așa cum a fost susținut de majoritatea covârșitoare a statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite în 2015. Restructurarea datoriei este necesară pentru recuperare și este un act umanitar. Dacă a existat vreodată un moment în care ar trebui să se aplice principiul forței majore, acesta a sosit.

Restabilirea multilateralismului ar ajuta, de asemenea. În ultimii patru ani, nenumărate conflicte între SUA și ceilalți au proiectat incertitudini asupra economiei globale. Ar trebui să fie de la sine înțeles că incertitudinea este rea pentru afaceri și rea pentru investiții. O revenire la normalitate din partea SUA – aderarea la acordul climatic de la Paris și la Organizația Mondială a Sănătății, de exemplu, și reimplicarea în Organizația Mondială a Comerțului (și permiterea numirii judecătorilor în organul său de apel) – ar deschide astfel un drum lung spre restabilirea încrederii.

Dar o revenire la normalitate nu trebuie să însemne o revenire la neoliberalism. În ceea ce privește comerțul și multe alte aspecte ale cadrului economic din secolul XXI, agendele politice trebuie revizuite și reformate. Nu este clar cât de departe va merge Biden pe acest drum. Dar putem cel puțin să fim siguri că noua administrație nu va îmbrățișa logica jocului de sumă zero, care a stat la baza abordării lui Trump pe orice temă.

Asigurarea stabilității globale va necesita o cooperare profundă în combaterea schimbărilor climatice, a pandemiilor și a multor altor amenințări. Provocarea va fi să găsim modalități de a face acest lucru, rămânând în același timp deplin și vocal dedicați valorilor noastre. În timp ce Trump a subminat sever ordinea politică și economică internațională, fisurile acesteia fuseseră evidente cu mult timp înainte de apariția lui.

La urma urmei, criza financiară din 2008 a discreditat neoliberalismul, cu credința sa în dereglementarea neîngrădită; iar criza euro ulterioară a demonstrat că austeritatea în astfel de condiții nu funcționează. Este clar că neoliberalismul a dus la o creștere mai mică, la o inegalitate mai mare și la toate consecințele sociale și politice pe care le-am văzut în ultimii ani. Acum, pandemia a bătut ultimul cui în sicriul neoliberalismului, dezvăluind o economie complet lipsită de rezistență și un stat făcut incapabil să răspundă eficient la o criză.

Yellen poate ajuta la asigurarea conducerii necesare construirii unei lumi post-pandemice mai bune. Pentru a reuși, o ideologie care îi servește pe câțiva în detrimentul celor mulți trebuie să cedeze locul unei idei bazate pe valori democratice și prosperitate comună.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here