Cercetătorul german Harald zur Hausen, laureat al premiului Nobel pentru medicină, a murit la 87 de ani

Sursa: Twitter

Renumitul medic german Harald zur Hausen, recunoscut pentru cercetările sale în domeniul cancerului şi laureat al premiului Nobel pentru medicină, a murit la vârsta de 87 de ani, informează DPA, citată de Agerpres.ro.

Omul de ştiinţă a încetat din viaţă duminică, a anunţat luni seară Centrul german pentru cercetări în domeniul cancerului (DKFZ), cu sediul în Heidelberg. Harald zur Hausen s-a aflat la conducerea DKFZ timp de 20 de ani.

”Odată cu el, am pierdut un om de ştiinţă excepţional, care a avut realizări revoluţionare în domeniul virologiei tumorale”, a spus Michael Baumann, preşedintele consiliului de administraţie şi director ştiinţific în cadrul DKFZ.

Virusologul german de renume mondial a fost considerat părintele intelectual al unui vaccin folosit pe scară largă împotriva cancerului cervical şi a altor tumori, contribuţii care i-au adus premiul Nobel pentru medicină în 2008.

”Fără exagerare, se poate spune că Harald zur Hausen a inaugurat o dimensiune complet nouă în prevenţia cancerului”, a spus Michael Baumann.

În activitatea sa de dată recentă, medicul german s-a dedicat cercetărilor care vizau o posibilă legătură între consumul de lapte şi carne de vită şi dezvoltarea cancerului de sân şi de colon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here